24 aprilie 2018

Împrejurimile Câmpinei, îngropate în gunoaie

Pentru că Oglinda de Câmpina nu s-a dorit niciodată a fi o publicație care să reprezinte o oglindă a vieții câmpinenilor percepută și redactată exclusiv de jurnaliştii şi colaboratorii săi, ci și un săptămânal deschis la sugestiile și observațiile cititorilor, vă prezentăm un foto-reportaj făcut de unul dintre concetăţenii noştri, care prezintă aproape exhaustiv toate zonele poluate de la marginea de nord a Câmpinei cuprinsă între granița cu comuna Cornu, pârâul Câmpinița și pădurile care se întind către Plaiul Câmpinii. 

Drumul care coboară dinspre Parcul Soceram către Cornu
Materialul foto este însoţit şi de o scurtă introducere, bine scrisă și documentată, semnată Gheorghe Alexe:  „Se spune că Nicolae Grigorescu a ales să trăiască şi să picteze în Câmpina şi datorită ambientului pitoresc şi frumuseţii naturii din jurul oraşului. Dacă pictorul ar fi trăit în prezent, mă îndoiesc că ar mai fi vâzut cu aceiaşi ochi «ambientul» şi «frumuseţile». Natura a devenit în ultimii ani, pentru mulţi dintre noi, un ultim «refugiu» al bucuriilor. Din păcate şi această bucurie va dispărea treptat, datorită invaziei de gunoaie din aproape orice loc frumos, oriunde s-ar situa acesta: pe pajişti, în păduri, în munţi, pe maluri de ape, ba chiar şi în parcuri naţionale. 


Vedem că pe măsură ce trec anii, în loc să se stopeze fenomenul împrăştierii gunoaielor pe câmpuri, prin păduri, de-a lungul drumurilor, în ape, acesta din contră, capătă amploare. În cazul acesta, nu ar trebui să ne întrebăm, pe bună dreptate, unde e eficienţa Ministerului  Mediului Pădurilor si Apelor, a Agenţiei de Mediu, a Gărzii de Mediu, a Gărzii Forestiere, ba de ce nu, chiar şi a Ministerului Educaţiei?!”



Gunoi aruncat din marginea surpată a DJ207 (Câmpina - Şotrile),
la ieşirea din Câmpina. Surparea s-a produs după ce s-au tăiat toţi copacii
din această vale care acum a devenit groapă de gunoi. 



Problema poluării este una globală, pe cât de veche, pe atât de urâtă, așa că nu avem pretenția de a vă prezenta un material inedit, ci numai de a atrage atenția autorităţilor, pentru a nu știm câta oară, că beneficiarii venitului minim garantat ar putea fi folosiți mai bine, mai energic, mai eficient. Printre aceştia se numără şi sute de câmpineni, beneficiari ai acestui ajutor bănesc de la stat, care ar trebui să presteze mii de ore de muncă în folosul comunității, dar care nu sunt puși la treabă așa cum s-ar cuveni. Ora în care merg să voteze așa cum se cade, pe candidatul cuvenit la locul cu venit, ei, bine, ora aia nu se pune, pentru că nu e trecută în nicio lege.  
Adrian BRAD

Un sensei japonez în vizită la Clubul Aiko din Câmpina

Tetsuia Fujita – centura neagră 5 dan, specialist în kumite, a condus o sesiune de pregătire a sportivilor câmpineni

Vineri şi sâmbătă, 21 – 22 aprilie, Clubul Sportiv Aiko din Câmpina a fost gazda unui stagiu de pregătire Karate SKDUN (Shotokan Karate Do United Nations) la care a participat, în mod excepţional, Sensei Tetsuia Fujita (Japonia), alături de Shihan Aurel Pătru, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Arte Marţiale şi preşedintele SKDUN - Shotokan Karate Do United Nations.


Vizita senseiului japonez la Câmpina nu este întâmplătoare, ci vine mai degrabă ca o recompensă pentru sportivii clubului Aiko, care sub conducerea lui Sensei Gabriel Timofte au obţinut rezultate deosebite la Campionatul Mondial de Karate SKDUN care a avut loc la Budapesta anul trecut, precum şi la Campionatul European de Karate SKDUN desfăşurat în Polonia, în perioada 13 – 15 aprilie anul curent. 



Vă reamintim că la Campionatul Mondial de Karate SKDUN, Clubul Aiko a obţinut 7 medalii şi două locuri IV prin sportivii Tătaru Teodora (locul I Kata individual şi I Kata echipe fete), Hodoiu Rareş (locul I Kata individual şi echipe băieţi), Bădiceanu Costin (locul II Kata individual şi III Kumite), Bocioacă Radu (locul II kata), Chiriac Antonio şi Corbu Iacob (locul IV Kumite individual), în timp ce la Campionatul European de Karate SKDUN, a câştigat nu mai puţin de 14 medalii prin sportivii Chiriac Antonio (locul I Kata individual), Tătaru Teodora (locul I Kata individual si echipe fete şi locul II Kata mixt), Bocioacă Radu (8 ani, cel mai tânăr participant al delegaţiei României – locul II Kata individulal), Bădiceanu Costin (locul II la Kata individual, Kata echipe, Kumite individual şi Kumite echipe mixt), Cristea Codruţ (locul II Kumite echipe), Hodoiu Rareş (locul II Kata individual si Kata echipe), Corbu Iacob (locul I Kumite echipe băieţi şi locul I echipe mixt).


La stagiul de pregătire organizat în localitatea noastră în weekend-ul recent încheiat au participat 50 de copii şi tineri sportivi ai Clubului Aiko, conduşi de Sensei Gabriel Timofte, precum şi alţi antrenori şi sportivi din Câmpina, Sinaia şi Buşteni.


Sesiunile de pregătire au fost conduse în cele două zile de Shihan Aurel Pătru (centura neagră 7 dan) şi Sensei Tetsuia Fujita (centura neagră 5 dan – specialist în Kumite).


La sfârşitul antrenamentelor, Shihan Aurel Pătru a anunţat că anul acesta, în luna iulie, se va desfăşura la Câmpina un alt stagiu de pregătire, mult mai amplu, la care vor fi invitaţi instructori şi sportivi cu performanţe din cluburile din Braşov, Târgovişte, Ploieşti şi din alte zone.

Editorial. O DRAGOSTE CARE UCIDE PRIN SUGRUMARE

Inițiativa PSD de a organiza un miting în favoarea redefinirii în Constituție a căsătoriei este doar una din nenumărate sale ticăloșii, încă un furtișag, însușindu-și fără scrupule o inițiativă cetățenească pe care astfel o distruge prin politizare. Vrea să sugereze că cele 3 milioane de cetățeni care au votat pentru referendum sînt simpatizanți PSD. Ceea ce este evident fals. Adversarii inițiativei au primit un teribil impuls, ecuația CpF = PSD este intens vehiculată în toate mediile. „Sînteți pesedei!”, li se strigă adepților Coaliției. Ceea ce, slavă Domnului, nu este deloc adevărat. Trebuie spus simplu: nu este nevoie de nici un miting; PSD care deține absolut toate pîrghiile legislative, dar nu a făcut nimic pentru a pune în lucrare desfășurarea referendumului, nu are absolut nicio treabă cu această inițiativă, trebuie numai să dea drumul în parlament circuitul normal al legii. Nu mai spun că europarlamentarii PSD au votat cu hărnicie (toate și toți) inițiativele legislativului european care încurajează oficializarea căsătoriile mono-sexuale. Este vorba deci de unul din numeroase rapturi care țin de esența statului și partidului penal Dragnea. O mutare a atenției opiniei publice de la chestiunea esențială a dictaturii pregătitoare (vezi vizita la Pitești) și incompetenței maladive spre alte subiecte care inflamează opinia publică. 
În acest context, hodoronc troncăneala cu mutarea ambasadei României din Israel atestă încă odată (zău că nu mai era nevoie!) inconștiența criminală a conducătorilor. Pariez că nici măcar Meleșcanu, fantoșa de paie de la externe, habar nu avea de declarația lui Dragnea. După cum nu este deloc limpede cum, dacă era vorba de un document clasificat, acest simplu șef de partid avea acces la respectivul document. Despre care președintele, oficialitatea care are cele mai solide atribuții în domeniul politicii externe, nu avea cunoștință. Cred că deja depășim stadiul de corupție și conflict de interese, virăm spre înaltă trădare. 
De departe însă cea mai gravă și stupidă întîmplare de săptămîna trecută a fost „vizita de lucru” la Pitești. Eficacitatea unor asemenea deplasări este, firește, nulă. Numai că, incapabilă de orice altă activitate, doamna prim ministru trebuie arătată poporului ca să dea impresia că e vie și lucrează spre  binele tuturor. Ceea ce a fost însă oripilant, s-a întîmplat din partea „gazdelor”: acea defilare cu copilași, exercițiul de stat în cap al unei fetițe de trei ani și celelalte întîmplări, deja foarte  bine cunoscute. Toate țin de slugărnicie și, să spunem drept, de prostie. Ar fi dat Dragnea afară vreo oficialitate de la prefectură sau inspectoratul de învățămînt dacă nu s-ar fi organizat acel dizgrațios circ cu copii pe post de animale? Nu cred. Din păcate, d-na Vasilica nu este singură și nu este singura. Are subalterni pe măsură. Eu însă aștept reacția autorităților de apărare a drepturilor copiilor, a puzderiei de ONG-uri de profil, a Ministerului Învățămîntului, a Poliției, a Avocatului Poporului și a altor autorități. Mie mi s-a adresat o mustrare pentru că am publicat niște simple fotografii cu elevi participînd la o acțiune culturală, în interiorul școlii. Mi s-a atras atenția că există reglementări legale care interzic acest lucru fără acordul părinților. A existat așa ceva la paranghelia din Pitești? În cazul fetiței pusă să stea în cap pe asfalt? Mă îndoiesc. Este vorba de același impuls de acaparare despre care vorbeam mai sus. Un fel de a-ți arăta forța specific oricărei conduceri autoritariste. Și care lucrează în special prin umilirea supușilor. Prin destituirea lor din rangul demnității umane. Singura linie roșie care se vede în guvernarea din ultimul an este exact această tendință de a controla strict absolut toate domeniile vieții sociale. Cu țintă obsedantă pe Justiție, și pentru că este importantă și pentru că independența ei supără și e periculoasă pentru mandatarii țării. Nu există comisie, comitet, departament, organism cu putere de decizie, organ de presă, instituție de orice fel care să nu fi fost schimbate și bine garnisite cu oamenii partidului. Restaurația ia forma acestei sugrumări drăgăstoase care restrînge zilnic o porțiune de libertate, în resemnarea, lehamitea și lipsa de reacție generalizate. Așa se face că o inițiativă care are girul unei consultări populare unice ca amploare, al Curții Constituționale și al unui evident sprijin popular este blocată din niște pricini greu de numit public. S-o spun pe-a dreaptă: ideea susținută de CpF este în contra tendinței oficiale a diriguitorilor Europei. Acaparînd vorace ideea, PSD-ul distruge, ca rachetele americane, mai multe ținte simultan. 1. Își însușește o temă populară care nu-i aparține, coborînd-o în nesemnificativ; 2. Partidul (nu vorbesc de lideri) are un nivel intelectual dezastruos (deci își arogă și nivelul intelectual al abordării coaliției), nu are forța politică și inteligența unui Orban care își permite să sfideze direcția Europei prin cultură și inteligență politică (nu vorbesc de conținutul general al politicii sale). Noi nu sîntem decît caraghioși, stupizi, inadecvați și inculți, total rupți de mersul lumii. Și atunci PSD își face din acțiunea CpF o trambulină pe care o rupe încercînd să sară peste propria umbră de incompetență și șmecherie joasă. 
Christian CRĂCIUN

Dr. Emanuela Zaharia – primul inițiator al proiectului bazinului didactic de înot de la Câmpina

Continuăm seria dedicată Centenarului Marii Uniri și unor personalități câmpinene ce au influențat pozitiv viața comunității locale, cu o doamnă profund religioasă, medicul primar ATI Maria Emanuela Zaharia, care, deși pensionară, mai face și azi gărzi la Spitalul Municipal, acolo unde a lucrat o viață de om.  
Mare iubitoare de copii, doamna doctor a înființat, în 1992, împreună cu prietena sa, Eugenia Câmpean, primul ong din Câmpina postdecembristă, Asociația „Iubiți copiii”,  care funcționează și astăzi, având ca scop îngrijirea copiilor abandonați. Emanuela, derivat al lui Emanuel, vine din ebraica veche și înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Cuvântul a fost consacrat în Vechiul Testament ca nume simbolic pentru Mesia. Cele două nume de botez ale doamnei doctor, unul aproape ca al Mântuitorului, iar celălalt, ca al mamei Sale sfinte, sunt parcă predestinate să o identifice și să îi exprime credința în Dumnezeu. Puțini câmpineni știu că doamna doctor Zaharia este prima persoană care a avut ideea înființării bazinului didactic de înot din spatele Complexului Petrol, primele demersuri pentru materializarea proiectului aparținându-i, de asemenea. 
În 2004, și datorită convingerilor sale religioase, doctorița Zaharia a intrat în PNȚ-CD, din partea căruia a candidat la Primăria Câmpina. „Am intrat în PNȚ – CD, în anul 2004”, ne mărturisește doamna doctor, „pentru că era singurul partid în a cărui doctrină erau înscrise, în mod explicit, valori creștine, așa că nu mă puteam regăsi în alt partid. Și datorită credinței creștine am intrat în politică, dar și din patriotism. Am făcut acest lucru, deoarece am vrut să mă implic mai mult în viața cetății și a țării. Pentru mine cuvântul «patriotism» înseamnă chiar să-ți iubești țara, cu toate că pentru mulți el nu înseamnă nimic. Știți cum se spune: Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă. Dumnezeu ne iubește și ne ocrotește, ne întărește în clipe grele, la necaz, atunci când sufletele ne sunt pustiite și deznădăjduite, dar ar trebui să încercăm să avem grijă și singuri de propria noastră existență, să fim mai ponderați, mai echilibrați. De ceva vreme, fac parte din PNȚ – MM (Maniu – Mihalache), deoarece am părăsit ceea ce a mai rămas din fostul PNȚ-CD, condus, de mulți ani, în mod discreționar, de către avocatul Pavelescu, care are peste 40 de vicepreședinți în subordine. Recent, am fost aleasă președintele Filialei Prahova a PNȚ- MM. Consider că PNȚ-MM este adevăratul continuator al acelui partid istoric înființat, în 1926, prin unirea Partidului Național Român, condus de Iuliu Maniu, cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache”, aflăm de la interlocutoarea noastră.  
Amintim cititorilor că PNȚ-MM a apărut pe eșichierul politic românesc în mai 2017, atunci când la Brașov s-au reunit reprezentanţi ai mai multor organizaţii judeţene ale unor formaţiuni ţărăniste din România. Nemulțumiți de liderul PNȚ-CD,  Aurelian Pavelescu, reprezentanţi țărăniști de la 25 de organizaţii judeţene au format PNȚ – MM, susținând că acest partid este PNȚ fără trădătorul Aurelian Pavelescu.  Pentru cei care vor să o cunoască mai bine pe doamna doctor Zaharia, interviul de mai jos ar putea să le fie de folos.


- V-am ruga, la început, să ne povestiți despre viața și profesia dvs.
- Sunt născută în București, dar părinții mei sunt ardeleni din Făgăraș, sosiți în Capitală acum multe decenii. Școala generală și liceul le-am făcut în București, dar Facultatea de medicină am făcut-o la Iași, deoarece, ca orice adolescent, voiam să îmi cuceresc independența și să mă descurc singură în viață. Secundariatul mi l-am făcut însă tot la București. Am ales specialitatea anestezie-reanimare, pe care am practicat-o prima dată la Spitalul Județean din Galați. Aici am lucrat 17 ani și am căpătat multă experiență, fiindcă se întâmplau multe accidente de muncă în Combinat și mereu era nevoie de doctori care să rezolve urgențele. Apoi, am ajuns la Câmpina, la spitalul orașului. Până la înființarea Compartimentului Primiri-Urgențe din Spitalul Municipal Câmpina, medicii ATI asigurau și urgențele în această unitate spitalicească. De fapt, eu eram în strânsă legătură cu toți doctorii. Așa am aflat de copiii abandonați la Maternitatea Câmpina. Erau foarte multe astfel de abandonuri, iar micuții ajungeau apoi la leagăne de copii care aveau condiții mizere de trai. Nefiind căsătorită și neavând copii, m-am hotărât să iau în plasament familial doi copii abandonați, în anul 1988. Erau două fetițe care acuma au 30 de ani și trăiesc în Italia, sunt căsătorite, au copii; o duc bine.
- Cum ați ajuns să înființați „Iubiți copiii” – primul ong câmpinean?
- După Revoluția din Decembrie, am revenit în București, iar din 1997, locuiesc în Câmpina. În anul 1992, împreună cu o bună prietenă, Eugenia Câmpean, am înființat primul ong câmpinean, al cărui obiectiv era ocrotirea copiilor. Este vorba despre Asociația „Iubiți copiii”.  Cu ajutorul unor sponsorizări, Asociația noastră a ridicat trei case, care au găzduit mulți copii abandonați, dar și mame cu copii mici, fugite de acasă de frica bărbaților care le băteau. Am avut destule cazuri de violență domestică. De la înființare și până în prezent, cred că am crescut și educat în Asociația noastră peste 100 de copii.  Am zis că era o muncă frumoasă, admirabilă, că facem un bine imens societății și un lucru plăcut lui Dumnezeu. În primii patru ani de viață, omul câștigă jumătate din inteligența adultului. Ori cunoscând ce îi așteaptă pe copiii abandonați în orfelinatele din țară, care au rămas mulți ani după 1989 în aceeași situație ca pe vremea ultimilor ani ai lui Ceaușescu, ne-am gândit să îi creștem noi pe micuții abandonați, să îi educăm astfel încât societatea să poată conta pe ei. Am luat în îngrijire copii de la câteva luni la 8-9 ani. Pe noi ne-a ajutat foarte mult, la începuturile noastre, un ong francez, SERA, care activa în același domeniu. Le-am explicat francezilor de ce nu este bine pentru copiii români abandonați să fie instituționalizați de statul român, iar francezii au înțeles imediat. Ei doreau un parteneriat prin care să ridicăm mai multe case, astfel încât copiii abandonați să nu crească la grămadă, ci să fie supravegheați de un personal corespunzătordin punct de vedere numeric și al pregătirii profesionale. Am reușit, în urma acestui parteneriat, să facem trei case care să poată găzdui cum se cuvine copiii pe care îi luam în îngrijire. În afară de francezii de la SERA, ne-au ajutat și alte ong-uri de profil, instituții publice etc. Multă vreme am funcționat după Legea nr. 3 din 1970. O parte din copiii pe care i-am luat în îngrijire au fost adoptați de diverse persoane, alții s-au întors în familiile lor. 
- Ce a cântărit cel mai mult la intrarea dvs în politică?
- În 2004, și datorită convingerilor mele religioase, am intrat în PNȚ-CD Câmpina, din partea căruia am candidat la Primăria Câmpina. A intrat în PNȚ – CD, pentru că era singurul partid în a cărui doctrină erau înscrise, în mod explicit, valori creștine. Am intrat în politică din patriotism, dar și din credință și iubire în Dumnezeu, precum și din dragoste pentru copiii abandonați, pentru care mă gândesc că am putea moderniza și îmbunătăți legislația existentă.  Statul român nu se ocupă așa cum ar trebui de copiii instituționalizați, astfel că aceștia nu sunt educați corespunzător, iar în lipsa unei educații, după 18 ani, atunci când părăsesc orfelinatele, nu își găsesc de lucru și ajung iar pe străzi, cerșetori sau, în cel mai fericit caz, spălători de parbrize ale mașinilor oprite în trafic la stopuri. Văzându-i pe acești oameni fără viitor, foști copii nefericiți și abandonați prin orfelinate, mi-am zis că ar trebui să facem ceva pentru ei, ca să ajungă de folos societății. Și primul lucru la care m-am gândit că am putea să îl facem pentru ei este să schimbăm legile, astfel încât să umblăm și la cauze, nu doar la efecte. Iar acest lucru nu se poate face fără politică. Am găsit oameni admirabili în organizația municipală a partidului, dar, din păcate, erau foarte puțini, fiindcă mulți migraseră la alte partide. În timp, conducerea de la București m-a decepționat profund, cel mai mult președintele Aurelian Pavelescu. După mai mulți ani petrecuți în PNȚCD, am ajuns la PNȚ –MM, pe care îl consider unicul continuator al partidului istoric de altădată condus de Maniu și Mihalache.


- Puțini știu că proiectul bazinului didactic de înot a pornit de la dvs...
- Mi-a venit ideea acestui bazin acoperit pentru copii văzând că nu mai funcționa în Câmpina piscina publică acoperită de la Ștrandul 2, care fusese închisă pe la finele anilor 1990. În anul 2005, după greva profesorilor din toamna acelui an, am făcut o listă cu doctorii și asistentele medicale din Spitalul Municipal, care susțineau acest proiect. Apoi i-am convins ușor și pe profesori să semneze. Am dus lista la Primărie, iar cei de acolo ne-au sfătuit cum să facem, care este procedura. M-a ajutat mult și istoricul Alin Ciupală, cu care am fost de multe ori la București, la Ministerul Educației, cu proiectul nostru inițial, pentru a-i convinge pe cei din conducerea acestui minister să cedeze un teren în proprietatea orașului, astfel Primăria să poată întocmi documentele tehnice și să poată organiza licitația pentru lucrările de construcții necesare. A durat câțiva ani până ce acest bazin didactic de înot a fost realizat, prin Compania Națională de Investiții din cadrul Ministerului Dezvoltării. Am apelat și la d-na consilier Jenica Tabacu, directoarea Muzeului Hasdeu, care era pe atunci și șefa Comisiei de cultură, educație, sănătate, sport din cadrul Consiliului Local, iar implicarea dumneaei a fost foarte importantă. Inaugurarea bazinului didactic de înot a avut loc în vara anului 2011, deci după șase ani de la primele demersuri.
- Ce proiecte importante de viitor aveți?
- De la „Iubiți copiii” m-am implicat într-un alt proiect social: „Iubiți TOATE mamele”. Și o să vedeți de ce spun TOATE. Vrem să promovăm, în cadrul partidului nostru, un proiect de lege care să recunoască valoarea socială a muncii femeilor în familie, să recunoască și să remunereze munca de acasă a mamelor. Nu munca din gospodăria propriu-zisă, ci acea muncă de educație și de creștere a  copiilor, o activitate care nu este apreciată de stat, deși ea este mare consumatoare de energii, provoacă mult stres, nu este o muncă deloc ușoară. În prezent, statul nostru plătește o indemnizație de creștere a copilului, dar numai până acesta împlinește doi ani, și numai mamelor care au avut un loc de muncă. Noi vrem să se plătească tuturor mamelor care cresc copii un salariu minim pe economie, astfel încât de acești bani să beneficieze și cele care nu au avut serviciu și trăiesc în sărăcie. Un salariu pentru creșterea copiilor până la 18 ani. Ne-am gândit că, în acest fel, mamele din familii fără venituri nu își vor mai abandona  copiii. Apoi, ne-am gândit la femeile violentate, care, dacă ar avea banii lor, ar putea să-și părăsească mai ușor soții violenți, care le bat fără milă.
Adrian BRAD  

Slabă participare la „Bursa generală a locurilor de muncă”

Vineri, 20 aprilie, la Sala Mică a Casei de cultură „Geo Bogza” s-a desfășurat tradiționala bursă generală a locurilor de muncă. Mai urmează una în octombrie, care îi vizează în primul rând pe proaspeții absolvenți de licee și facultăți. La această bursă a locurilor de muncă trebuiau să participe și beneficiarii venitului minim garantat prevăzut de Legea 416/2001. În caz contrar, dacă nu se prezintă la bursa locurilor de muncă și nu arată că nu și-au găsit un loc de muncă, deși au căutat acest lucru, reprezentanții ALOFM nu le mai eliberează adeverințele în baza cărora primăriile le acordă ajutorul social. 


La prima oră au sosit numeroși beneficiari ai acestui ajutor de la stat, dar nu cu gând să-și caute un serviciu. Invocând lipsa de carte, aceștia au cerut să le fie date adeverințele mult dorite, după care au plecat fără să se mai uite înapoi. Dintre șomerii indemnizați și neindemnizați care trăiesc în Câmpina, doar câteva sute au catadicsit să vină la eveniment în căutarea unui job. Foarte mulți dintre ei erau supărați pe salariile mici oferite de angajatori. „Au fost prezenți 47 de angajatori cu aproape 600 de locuri de muncă oferite, în diferite meserii și domenii de activitate. Au răspuns acțiunii noastre firme foarte serioase, foarte bune, dar din păcate, și de data aceasta, interesul șomerilor de a se angaja a fost scăzut. Poate o fi și din cauză că îi nemulțumește valoarea salariilor, dar atâta vreme cât tu nici nu vrei să stai de vorbă cu angajatorul respectiv, nu ai de unde să știi ce salarii îți oferă și ce facilitate”, ne-a declarat șefa ALOFM, Liliana Vasile. 
Adrian BRAD 

6 mai - Crosul comunei Cornu

Devenit un eveniment cu tradiție în comuna Cornu, reunind mai multe categorii de vârstă, promovând un stil de viață sănătos şi stimulând spiritul competitiv, evenimentul sportiv dedicat sportului de masă ”Crosul Comunei Cornu” a ajuns la cea de-a a șasea ediție.

Evenimentul sportiv, o inițiativă a consilierului local Ștefan Cârciu, este organizat de către Asociația Clubul Sportiv ”KOKKI” duminică, 6 mai, începând cu ora 10.00, pe stadionul din comuna Cornu.
 De-a lungul timpului, acestei competiții i s-au alăturat numeroși parteneri care au facilitat buna desfășurare a acesteia, între care Direcția Județeană de Sport și Tineret Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe a județului Prahova, Primăria și Consiliul local al comunei Cornu, Sala de sport a comunei Cornu.

Marşul pe două roţi a devenit tradiţie la Câmpina

Respectul reciproc în trafic, ca element de importanţă vitală în circulaţia rutieră, este ceea ce doresc să promoveze organizatorii marşului desfăşurat în fiecare primăvară în oraşul nostru.

Sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 10.00, în parcul de la Soldat s-a dat startul unei noi ediţii a Marşului pe două roţi, manifest civic de conştientizare şi responsabilizare a participanţilor la traficul rutier, la care au luat parte în jur de 300 de persoane de toate vârstele. Timp de aproximativ două ore, arterele principale de circulaţie rutieră din Câmpina au fost rezervate bicicliştilor şi motocicliştilor care, de la mic la mare, au pornit pe traseul dinainte stabilit. 


Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Pro Câmpina, Asociaţia Roata de Foc, Asociaţia Caraiman Câmpina şi Bicicliştii Anonimi, care au avut anul acesta ca partener Şcoala Generală „Ion Câmpineanu, al cărei reprezentant, prof. Dan Popescu, a fost responsabil cu sonorizarea.


Asociaţia Roata de Foc RC şi prietenii lor motociclişti au avut acelaşi deziderat, acela de a semnala prezenţa lor în trafic, oferind şi cerând respect reciproc pe drumurile publice. Asociaţia Caraiman Câmpina şi bicicliştii s-au asigurat de promovarea obligaţiilor şi a drepturilor acestora conform codului rutier, în timp ce Asociaţia Pro Campina s-a străduit, ca de fiecare dată, să organizeze evenimentul cât mai bine, cu ajutorul voluntarilor și sprijinul sponsorilor.


La ediţia din acest an, copiii cu vârste mai mici de 14 ani au participat doar la prima parte a marşului, respectiv pe traseul Parc Soldat - Carol I până la sensul giratoriu din cartier Slobozia şi retur. 
În timp ce adulţii au continuat marşul pe traseul Bulevardul Carol I - Calea Doftanei - I.H. Rădulescu, până în cartierul Muscel, apoi retur, pentru cei mici a fost organizată în parcul de la soldat o activitate de desen pe teme de circulaţie rutieră. 
La sfârşitul evenimentului a fost organizată, ca în fiecare an, o tombolă la care participanţii la marş au putut câştiga diferite premii oferite de Ozon Smart, Outdoor & Bike şi Miţu Chiţu. Sponsorii acestei ediţii au fost, ca de obicei, Diverta, care a pus la dispoziţia celor mici materialele necesare pentru desenele cu tematică rutieră, Apă Talea care a asigurat hidratarea şi societatea Lemet, sponsorul principal, care a oferit premiul cel mare, o canapea şi două fotolii care i-au revenit lui Ciprian Valentin Gheorghe, motociclist la Clubul Happy Street Brotherhood din Câmpina. 
Faptul că participanţii la marş au petrecut o frumoasă dimineaţă de sâmbătă în aer liber, pedalând sau încingând motoarele în mod responsabil, făcând schimb de informaţii şi socializând şi altfel decât în mediul virtual, este suficient pentru a concluziona că şi ediţia din acest an a fost o reuşită.

Cupa speranțelor olimpice la atletism la Complexul Petrol Câmpina

La sfârșitul săptămânii trecute, pe terenurile de la Complexul Petrol, din vecinătatea terenului de fotbal, s-au desfășurat întrecerile sportive din cadrul unui eveniment de importanță națională: Cupa speranțelor olimpice la atletism, ediția a doua. Beneficiind de sprijinul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport, concursul de atletism a fost organizat de CSS ”Constantin Istrati” condus de profesorul Nicolae Pavel. 
Concurenții s-au întrecut în trei probe de aruncare: a ciocanului, a suliţei, a greutății și a discului. Au participat sportivi valoroși de la cluburi titrate din Capitală, dar și din afara ei: CS Dinamo București, Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Buzău, Viitorul Vasui,  LPS Buzău, LPS Roman. Confirmând valoarea Școlii câmpinene de atletism, elevii profesorului Pavel au câștigat locuri pe podium la mai multe probe. Astfel,  la aruncarea suliţei, feminin, primele locuri au fost ocupate de Ioana Plăvan (CSS Constantin Istrati Câmpina) - 44,62m, și Denisa Lepuş (CSS Constantin Istrati Câmpina) - 28,06m. La aruncarea suliţei, masculin, primele locuri pe podium au fost ocupate de Andrei Richea (CSS Constantin Istrati Câmpina) - 60,98m, și Roberto Crăciun (CSS Constantin Istrati Câmpina) - 47,16m. La aruncarea greutăţii, feminin, câmpineanca Andreea Lungu (CSS Constantin Istrati Câmpina) a ocupat al treilea loc, cu o aruncare de 13,18m.  
Proba de aruncarea greutăţii, băieți, l-a adus pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pe câmpineanul Marius Vasile (CSS Constantin Istrati Câmpina) - 17,28m. La aruncarea discului, feminin, concurentele noastre Andreea Lungu și Alexia Tudorache (ambele de la CSS Constantin Istrati Câmpina), au ocupat treapta a doua și, respectiv, treapta a treia a podiumului.  Câștigătorul probei de aruncarea discului, masculin, a fost Marius Vasile (CSS Constatin Istrati Câmpina) - 50,08m.
Adrian BRAD

CĂRŢI DIN BASARABIA. Îndoiala romancierului Vladimir Beşleagă

„Îndoiala a fost şi rămâne principiul meu de viaţă...” este titlul cărţii D-lui Vasile Malaneţchi în dialog cu Vladimir Beşleagă, apărută la Editura Prut Internaţional din Chişinău, 2014, în colecţia „Dialoguri la focul din vatră”. Şi ea în condiţii grafice notabile – coperta Sergiu Stanciu – plăcută întâi ochiului, înainte de a o deda desfătărilor minţii. Credit fotografii vechi: arhiva scriitorului Vladimir Beşleagă. Credit fotografii recente: Mihai Potârniche, Mihai Vengher, Nicolae Răileanu, Vasile Şoimaru, Vasile Botnaru, Lucian Vasiliu, Eugenia Tofan, Radmila Popovici-Paraschiv, Sergiu Nucă. Cum zice, în Prefaţă, scormonitorul amintirilor, „o operă de inspiraţie...”


Pe coperta IV, D-na Aliona Grati – recenta laureată a Premiului Opera omnia, la Festivalul de Poesie Nichita Stănescu de la Ploeşti şi autoarea monografiei „Vladimir Beşleagă: cronotopul zborului frânt”, 2013 – ne este o bună călăuză: „Scriitorul şi omul public Vladimir Beşleagă este printre cei mai importanţi oameni de litere care au marcat vizibil istoria şi cultura noastră în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi în primele decenii ale secolului al XXI-lea. Representant de marcă al generaţiei şaizeciste, o generaţie de aur a literelor basarabene, romancier de vocaţie, cu cel mai bogat palmares al romanelor scrise şi traduse în alte limbi, prezent mereu în viaţa literară, artistică, publică şi politică de la noi, Vladimir Beşleagă este un nume de referinţă în literatura română, la intersecţie de veacuri şi milenii.”

Cu folcloristul Grigore Botezatu (dreapta) şi
istoricul literar Vasile Malaneţchi (Chişinău, 2011)
Reperele biobibliografice din carte încep cu satul Mălăeşti, „aşezare de etnici români din Transnistria”, aflată la 15 km de Tiraspol şi 90 km de Chişinău. Aici au văzut lumina zilei, la 5/18 Martie 1905, Vasile, tatăl scriitorului, fiul lui Luca Alexei Beşleagă şi al Nataliei, născută Facâru, şi Eugenia (Fevronia), mama scriitorului, la 13 Decembrie 1913, fiica lui Andrei Ciocârlan şi a Pachiţei, născută Bălan. Şi scriitorul însuşi, la 25 Iulie 1931. Şi de aici au fost deportaţi, în Ianuarie 1933, bunelul Andrei Ciocârlan – care, peste un an, moare, „în pădurile îngheţate ale Rusiei” –, Iustina, a doua soţie a acestuia, şi mezinul Alexandru, de 12 ani (la scurt timp după Andrei, moare şi el). Şi aici urmează scriitorul clasele primare (I-III, cu program rusesc, 1938-1941; IV şi I-II de liceu, 1941-1944, cu program românesc, odată „cu instalarea în Transnistria a administraţiei civile româneşti”).

Alături de părinţii săi, Vasile şi Eugenia Beşleagă (1932
Reia liceul, numai în limba rusă, 1944-1950 [„Trebuia să mergem în clasa a şaptea, dar ne-au dat înapoi, într’a cincea, de am pierdut doi ani.”], după care se înscrie la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, secţia Limba şi Literatura Română. Absolvă Facultatea în 1955 şi rămâne ca doctorand pe lângă Catedra de Limba şi Literatura Română, cu o teză despre romanele lui Liviu Rebreanu. Teză firesc „respinsă”. În 1958 este angajat colaborator la revista de satiră şi umor „Chipăruş”. De unde este destituit, împreună cu alţi colegi, în frunte cu redactorul şef, Petru Zadnipru, în toamna 1959, pentru apariţia în revistă a unor materiale de „nuanţă antisovietică şi naţionalistă”. Publică volumele „La fântâna Leahului” (proză, 1963), „Zbor frânt” (roman, 1966, 1980 şi, cu litere latine, 1992), „Acasă” (o cronică de familie, despre deportările ţărănimii şi foamete, 1976, 1980; Premiul de Stat - 1978), „Durere” (roman pentru adolescenţi, 1979, 2007), „Ignat şi Ana” (roman, 1979), „Suflul vremii” (eseuri şi critică literară, 1981), „Sânge pe zăpadă” (roman istoric, 1985), „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine – poem tragic” (roman, 1988),  „Cumplite vremi” (roman istoric despre Miron Costin, 1990, 2003), „Jurnal 1986-1988” (2002), „Dialoguri literare” (publicistică, 2006), „Ţipătul lăstunului” (poesie, 2006), „Cruci răsturnate de regim – Mănăstirea Răciula, 1959” (reconstituirea rebeliunii ţăranilor împotriva regimului comunist totalitar, 2006), „Hoţii din apartamente” (memorii, 2006), „Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar – RSSM: 1956-1963” (2008), „Dirimaga” (carte pentru copii, 2009), „Destine transnistrene” (dialoguri, 2010), „Voci sau Dublul suicid din zona Lacurilor” (roman, 2013, 2014), traduceri din Longos („Dafnis şi Cloe”, 1970, 2006), Erasmus din Rotterdam („Elogiul nebuniei”, 1976). Secretar al Uniunii Scriitorilor (1971; demisie 1976). În Adunarea generală a scriitorilor, din 3 Martie 1989, prezintă referatul „Acum ori niciodată”, despre decretarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat şi trecerea la grafia latină. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990; lider al fracţiunii Frontul Popular Creştin-Democrat). Scriitor al Poporului (1991). La 3 Aprilie 1992 semnează, cu încă 52 de parlamentari, Memoriul pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei sub oblăduirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La 14 Septembrie participă la Adunarea eparhială a clericilor şi enoriaşilor români, convocată de episcopul de Bălţi, Petru, care cere Patriarhiei Române reactivarea Mitropoliei Basarabiei. La 19 Decembrie 1992, aflat în delegaţia eparhială de la Chişinău, alături de parlamentarii Ioan Ciuntu, Ion Buga şi Valentin Mândâcanu, şi de foştii deputaţi din Sovietul Suprem, Petru Buburuz şi Grigore Vieru, la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, semnează Actul Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei. Lucrurile acestea se întâmplau la un an după declararea independenţei (27 August 1991) faţă de URSS.

Cu scriitorii Mircea V. Ciobanu, Iulian Filip şi
prof. univ. Tatiana Potâng (2014)
Apoi încep dialogurile. Din care citez numai, după obiceiul anticilor de a reţine excerpte, lăsând cititorului tortura reflexiei şi plăcerea comentariului. Astfel, cei care nu au şi nu vor putea avea niciodată cartea, vor trage mai mult folos, găsind în recenzia mea cât mai multă informaţie „pură” cu putinţă.
În anul V de Facultate face, în ziarul Universităţii, profilul colegului său, Ion Cibotaru („Cale luminoasă”): „O amintire dintre cele mai frumoase, ce o va purta Ion (atunci scriam Vanea!) în suflet toată viaţa, este şcoala din satul natal Baraboi, raionul Râşcani. Când se gândeşte la colegii săi de şcoală, la învăţători, în faţa ochilor îi apar multe chipuri scumpe. Dar cel mai scump şi cel mai luminos (pe atunci, în acei ani, totul era sau trebuia să fie, în mod obligatoriu, luminos!) i-a rămas chipul învăţătorului de limbă şi literatură română (scriam moldovenească, altfel textul  nu era acceptat pentru publicare!) Leonid Colibaba (un nume de răsunet în întreaga republică, pe atunci colonie ruso-sovietică. În 1965, profesorul Colibaba a rostit un discurs la Congresul Uniunii Scriitorilor, în care a pledat, în rând cu o parte din condeieri, pentru revenirea scrisului nostru la alfabetul latin...).” Revenirea..., până la revenirea la Patria mamă, a fost şi este un fir conducător în îngrijorările basarabenilor în general şi a istoricilor şi scriitorilor în special. „Iată încă două pasaje. «La început, multe lucruri nu le pricepea, îi venea greu. Şi una din cauze era că nu prea cunoştea limba rusă...» Stop! Matematicile i se predau unui absolvent al unei şcoli româneşti în... rusă! Şi aici văd un alt factor care a consolidat relaţiile noastre personale pentru lungi decenii: lupta pentru limba română de predare în învăţămînt. Momentul respectiv va surveni ceva mai târziu, peste câţiva ani, când se va putea pune în discuţie şi această dureroasă problemă a destinului nostru.” Numai la Facultatea de Istorie şi Filologie, „una aparte în tot complexul programului de studii universitare, doar cursul de limbă şi literatură şi încă vreo două discipline se predau în româneşte, în timp ce toate celelalte – în ruseşte. Funcţionau aşa-numitele torente, la care se întâlneau, la prelegeri, studenţi de la cele trei secţii umanitare: Filologia Română, Filologia Rusă şi Facultatea de Istorie (Istoria universală, cea a ruşilor, pentru că o Istorie naţională nu... exista!).”
Iată un alt articol, din acelaşi ziar, apărut la 1 Mai 1956: „Pe 25 Aprilie Universitatea noastră a fost vizitată de o delegaţie a Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române”, condusă de Constantin Pârvulescu, preşedintele MAN. Pancarta de întâmpinare „era ortografiată româneşte, cu grafie latină: «Bine aţi venit, oaspeţi dragi!»”, iar sala Universităţii a fost, „literalmente, electrizată... Anatol Ciobanu, care a rostit în româneşte cuvîntul de salut: «Noi, studenţii, suntem extrem de bucuroşi de vizita dvs., scumpi oaspeţi... Moldovenii şi românii sunt fraţi şi de sânge, şi întru spirit»... Ion Turai, deputat în Marea Adunare Naţională a RPR: «Am văzut în capitala voastră, Chişinău, statuia lui Ştefan cel Mare. Este o mărturie vie a trecutului vostru şi al nostru, care este comun. Creangă, Alecsandri şi clasicul în viaţă Sadoveanu sunt scriitorii noştri comuni – şi ai românilor, şi ai moldovenilor»... A urmat academicianul N.A. Dimo (corect: Dima). Oaspeţii au vizitat Laboratorul de Fizică etc. 
Şi aici am avut iarăşi îndrăsneala să pun un accent, care, perceput astăzi şi confruntat cu atmosfera ce domina atunci, putea fi calificat drept o diversiune. Comentariul era următorul: «Şi nicăeri nu era nevoe de translator, aşa cum acesta nu are ce căuta între fraţi...».”

Printre participanţii la şedinţa de constituire a Societăţii Culturale
"Mihai Eminescu" din Cernăuţi (1989)
În redacţia „Chipăruş”-ului „s-a conturat ideea de a edita un calendar moldovenesc, or toate publicaţiile de acest gen se tipăreau doar în limba rusă. La una din şedinţe, am vorbit, deci, despre necesitatea de a edita un calendar în limba română şi, după îndelungi discuţii, am propus ca ideea să fie exprimată prin imaginea lui Ioan-Vodă cel Cumplit din cunoscutul portret făcut de Hasdeu, cu sabia scoasă din teacă, iar în gura domnitorului să fie pusă întrebarea: «Când o să editaţi un calendar moldovenesc?!» Ideea a fost a mea”.
Causa destituirii redactorilor de la „Chipăruş” a fost un număr de pomină. Cu articolul său, „Unele consideraţii asupra unor consideraţii de critică şi istorie literară”, care viza „filiala din Moldova a Academiei URSS”, semnat O. Hodorogenco: „C.Dobrogeanu-Gherea şi B.P.Hasdeu au fugit din Rusia pentru că ohranca ţaristă vroia să-i împuşte. Se atingeau, deci, problemele ohrancei ţariste, ale refugiaţilor politici. Pe urmă, semnătura autorului la articolul lui [Alexei] Marinat, Codescurtov, era considerată aluzie la preşedintele Parlamentului!” [Ivan Sergheevici Codiţa]. Comparaţia lui Petru Cărare „despre cum erau băile la romani şi cum sunt băile noastre la Chişinău. Un profesor se adresează studenţilor săi, şi zice: «Uitaţi-vă cum erau băile la romani, în Antichitate (luxoase). Şi cum sunt băile noastre? Ce-i cu băile noastre? Te duci la bae – mizerie, strîmtoare...» Dar, la urmă, concluzia lui Cărare, marele satiric, în stil ideologic comunist: «Dar să nu uitaţi cine se scălda în băile lor şi cine se scaldă în băile noastre!»”
A fost luat de Feodosie Vidraşcu la Radio, unde a lucrat „în Redacţia pentru Copii, sub şefia Anei Lupan, soţia lui Nicolae Lupan, o femee tare cumsecade”.  De unde a trecut, în ’61,  în redacţia revistei „Cultura Moldovei”, unde, „ca şi la „Chipăruş”, domina o atmosferă naţională”.
În studiul „Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar (1956-1963)”, „arăt că cele câteva publicaţii periodice în fruntea cărora se aflau scriitori („Cultura Moldovei”, fondată în 1954; „Chipăruş”, fondată în 1957; „Nistru”, reorganizată în 1957, pe baza fostei reviste literare „Octombrie”) au contribuit efectiv la declanşarea procesului de regenerare a conştiinţei naţionale. Procesul a fost lent, dificil şi anevoios, lupta părea fără sorţi de isbândă, cu toate acestea, rândurile celor care au avut curajul să opună rezistenţă politicii antinaţionale promovate de regimul sovietic a crescut progresiv. Scriitorii, oamenii de cultură n-au avut alte arme, alte mijloace de luptă decât cuvîntul scris şi tipărit. Şi dacă mesajul acestora s’a făcut auzit, meritul aparţine în mare parte confraţilor ziarişti, care le-au pus la disposiţie paginile publicaţiilor periodice, bineînţeles în limitele restrînse pe care le permiteau condiţiile de atunci. În fazele de vârf ale luptei pentru rezistenţă, pentru supravieţuirea şi renaşterea noastră ca naţiune s’a pus, ca chestiune de prim ordin, problema limbii literare româneşti şi a revenirii la grafia latină interzisă de autorităţile sovietice de ocupaţie.”

Cu poeţii Grigore Vieru şi Liviu Damian (Baku, 1975)
În 1964, Liviu Damian, secretar de redacţie la „Nistru” şi vechi prieten din studenţie, l-a adus în redacţia acesteia, redactor-şef fiind Arhip Cibotaru. „După adunarea aceea de pomină, din [18-19 Mai] ’87, a Uniunii Scriitorilor, care s’a soldat cu debarcarea lui Arhip Cibotaru de la „Nistru”, prin votul majoritar al membrilor US, în postul rămas vacant a fost ales Dumitru Matcovschi. Poetul exercitase, în anii ’66-’70, funcţia de redactor-şef adjunct la săptămânalul „Cultura”, iar şefii de la partid l-au forţat să plece, invocând lipsa de fermitate ideologică. Preluând conducerea revistei „Nistru”, Matcovschi a început să-şi descarce sufletul, vorbind deschis despre toate neghiobiile care se făcuseră până atunci în Moldova. Asta era de aşteptat de la un om supărat pe regim şi pe sistem, cum era atunci Matcovschi. Dealtfel, poetul îşi demonstrase deja posiţia civică fermă şi verva, vehemenţa publicistică, în mai multe articole critice, publicate atât în presa de la Chişinău, cât şi în cea unională, de la Moscova”. Obţinând, în cele din urmă, şi confirmarea CC, Matcovschi „s’a apucat vîrtos de lucru, publicând materiale-bombă”. Ca „memorabilul eseu al lui Valentin Mândâcanu, „Veşmîntul fiinţei noastre”, inserat în nr. 4 din Aprilie 1988, la rubrica Ecologia spiritului”. 

De vorbă cu scriitorul Spiridon Vangheli (1975)
D-l Beşleagă a făcut „peste cincizeci de ani de gazetărie şi” spune „că mai mincinoasă decât presa sovietică nu s’a aflat alta pe lume ! Dar lasă că şi oamenii îşi dădeau bine seama ce se scria prin cele gazete!” Aceştia practicând ei înşişi un dualism, pe care D-l Beşleagă îl dă, cum se spune, din casă. „S’a întâmplat în perioada când lucram la radio şi umblam cu reportofonul de gât. Pe atunci, acel aparat cântărea vreo şase kilograme, un model unguresc... Da, casul la care mă refer, a avut loc cu folosirea unei banduri şi mai masive – de vreo zece kilograme –, un magnetofon cumpărat de mine... Am hotărît să ascult şi să imprim pe bandă magnetică o rudă de-a noastră, Onisim Bălan, care-i venea mamei un fel de unchi. Omul fusese activist în sat, exercitând timp de mai mulţi ani funcţia de preşedinte de colhoz.” A discutat cu el „despre neamul din care se trage şi bunica mea dinspre mamă, Pachiţa, dar mai mult a povestit despre cum a fost el pe front [şi înspre răsărit şi spre apus] şi despre cum ruşii i-au bătut pe nemţi... Dar nişte descrieri, dar nişte victorii, dar nişte operaţii! Şi când fugeau ruşii spre răsărit – tot îi băteau pe nemţi; şi când veneau înapoi... Când, peste vreo oră şi jumătate, poate chiar două, am încheiat vorba noastră, nu ştiu cum se face că află el de la mine, că eu nu pentru radio am înregistrat, ci pentru mine, ca să rămână amintire... Atunci, unde zice: «Dar de ce nu mi-ai spus de la început? Că nu aşa a fost, cum am povestit eu... Amintrelea, cu totul amintrelea o fost!» Acesta era reflexul omului sovietic şi, mai întâi, al şefului, al comunistului: să spună nu adevărul cel adevărat, ci ceea ce îi cere regimul...”
Dar acum, ce regim mai tulbură capetele basarabenilor? Şi noi... unde suntem noi? Câţi dintre noi am fost în Basarabia, ori am invitat basarabeni la noi? Cine mai suntem şi ce suntem?

Octavian ONEA

17 aprilie 2018

Câmpinenii Costică și Geta Gherghinoiu parcurg zilnic zeci de kilometri la pas

În zilele noastre, oamenii își bat joc zilnic de planeta Pământ, exploatându-i bogațiile și frumusețile naturale cu o sălbăticiune fără margini, încât sintagma „natura sălbatică” pălește ca duritate în fața expresiei „natura umană”. Din cauza prezentului planetei noastre cu o existență atât de poluată, viitorul ei va fi atât de sumbru, încât marele astrofizician Stephen Hawking, celebrul teoretician al originii Universului, înainte de a muri, a ținut să avertizeze că omenirea nu va putea trăi mai mult de 100 de ani pe acest pământ, drept pentru care este vitală găsirea, în următorul secol, a unei planete cu condiții propice de viață, pe care oamenii s-o poată popula, întru perpetuarea speciei umane. 
În ciuda acestor realități despre distrugerea naturii, doi câmpineni, Costică și Georgeta Gherghinoiu,  se încăpățânează să divinizeze natura, să trăiască în deplină armonie cu ea, bolnavi de microbul drumețiilor montane. Aceasta înseamnă că cei doi, care locuiesc (dar nu în regim diurn) într-un bloc din cartierul Turnătorie, se scoală adesea dis-de-dimineață și pornesc cu noaptea în cap, dar cu mintea luminată de gânduri limpezi, în drumeții prin Munții Bucegi și prin masivele învecinate. În drumeții zilnice de zeci de kilometri, iar când spunem zilnice, să înțelegeți că în toate zilele săptămânii cei doi pleacă de acasă ca să-și trăiască viața în mijlocul naturii. Însă atunci când drumețiile lor se întind pe mai multe zile în șir (pentru că au fost și astfel de cazuri, și încă destul de dese), de la plecare până la sosire străbat la pas peste 100 de kilometri. 


În fiecare zi pleacă amândoi   pe munte, atunci când vremea le permite, iar dacă vremea este vitregă, își găsesc o zonă prin împrejurimile Câmpinei pe care o înconjoară de câteva ori (dacă zona nu este prea întinsă), numai să nu se întoarcă în apartamentul lor de domiciliu mai devreme de orele serii. Sunt nebuni tipii, ați putea spune. Da, poate, niște nebuni, dar niște nebuni frumoși, care vor să-și trăiască viața frumos, în mijlocul naturii, pe care o consideră un dar divin, un altar al lui Dumnezeu întins pe toată suprafața Pământului. 


Deși creștini cu frica de Dumnezeu, nu se duc în nicio duminică la biserică (cu excepția Paștelui și a Crăciunului), dar nici în cele mai mari sărbători ale creștinătății nu uită să-și facă obișnuitele drumeții zilnice. Dar mai bine să îl lăsăm pe Costică Gherghinoiu, de 62 de ani (care arată ca un urs pleznind de sănătate) să povestească ce simte el pentru natură și pentru Dumnezeu. Soția sa, Geta, de 25 de ani îi stă alături, dar fiind o fire mai tăcută, intervine mai rar în discuție. Pentru a fi posibilă întrevederea noastră, Costică a făcut o excepție și a plecat pe munte, însoțit de consoartă, pe la ora 9 a dimineții de sâmbătă 14 aprilie, după ce aproape o oră mi-a vorbit întruna despre dragostea lui de natură.


Avocatul Poporului este un mizilic pe lângă temerarul nostru câmpinean, care este Avocatul Naturii, un avocat al apelor și al pădurilor, al tuturor formelor de relief și al tuturor viețuitoarelor care le populează. „Nu aveți voi treabă cu televiziunile centrale, că sunteți ziar local. Eu am boală pe televiziunile de la București, că încearcă să tâmpească lumea, ca să nu mai iasă oamenii iarna din casă și să ia drumul munților și al codrilor, din cauza morții albe, cică, adică a zăpezii. Păi nu din așa-zisa moarte albă bem noi apă?! Eu sunt din partea Vălenilor de Munte, din Ariceștii Zeletin, unde și-a rupt foamea colții, că nu a găsit decât pietre de mâncare. Am 62 de ani și am ieșit la pensie, că am avut mulți ani de grupă, cu muncă în condiții grele. Am lucrat în trei meserii, nu sunt chiar un fraier, am fost mecanic, electrician și macaragiu. Nevasta este din Brebu, are 56 de ani, ea nu are pensie, trăim amândoi modest, din pensia mea, dar nu ne plângem. Suntem fericiți când putem să ne luăm cu noi, pe munte, două sendvișuri fiecare. Că nu putem să nu ne hrănim deloc, fiindcă în drumețiile noastre consumăm mult efort fizic, iar mușchii trupului nu te mai ajută dacă nu le dai și puțină mâncare, cu ceva proteine, acolo. Pasiunea pentru munte și drumeții montane am căpătat-o din armată. Am făcut armata la infanterie, la un depozit de muniție din inima munților și am avut ofițeri care ne instruiau cum trebuie, pregătindu-ne din punct de vedere fizic.  Acolo am prins dragostea de munte. După armată, de 42 de ani, tot o țin cu muntele și cu natura. De fapt, de mic copil mi-a plăcut natura, fiindcă țin minte că îmi făcusem o căsuță într-un copac, în curtea casei. Și azi, când sunt pe munte, la un popas, îmi apare în fața ochilor imaginea căsuței mele din copac, mângâiată de razele soarelui. Eu cred că, în prezent, planeta are condiții de închisoare pentru locuitorii ei, eu așa socot. Azi mâncăm mai rău, poate, unii dintre noi, decât deținuții din închisori. Nu mai zic de apa nesănătoasă și aerul poluat. Și eu mănânc chimicale, dar prin mișcarea mea zilnică, prin drumețiile noastre, eu și nevastă-mea eliminăm mai repede toxinele și mai mult decât alți oameni.  Noi iarna, pe frigul cel mai cumplit, tot stăm afară măcar șase ore și abia apoi intrăm în casă. Când sunt troieni mari de zăpadă, facem la pas cercuri concentrice de la trei la șase ore, în jurul Câmpinei, în jurul unei poieni, al unui deal, găsim noi unde să ne mișcăm, în zona premontană, adică până la Secăria, numai să nu ne întoarcem acasă seara, fără să fi parcurs zeci de kilometri.  Muntele, iarna, îți mai aruncă mănușa, iar tu nu ai decât să alegi: ori îi accepți provocarea și lupți să nu te faci de rușine, ori îți vâri coada între picioare și te bagi la plapumă. Dar după ce te bagi în plapumă, o să ajungi să te bagi și în farmacii, că imunitatea organismului îți va scădea, iar bolile nu te vor ocoli, ba dimpotrivă. Acum 42 de ani, când am sosit în Câmpina, erau aici două farmacii mari și una mai mică lângă Turnătorie. Acuma sunt aproape 40 de farmacii în zona Câmpinei, sper să nu fi greșit la numărătoare. Chiar dacă nu sunt creștin practicant și nu mă duc la biserică, simt că Dumnezeu mă iubește și mă ocrotește. Altfel, nu aș fi rămas viu după nouă întâlniri cu urși, multe cu ursoaice cu pui lângă ele, câteodată la opt-nouă metri distanță. Am rămas nemișcat mereu, iar apoi animalele s-au îndepărtat de noi, lăsându-ne în pace. Nu mai zic că Dumnezeu mi-a dat-o și pe Geta. Că l-am rugat: Dă-mi, Doamne, te rog din inimă, o femeie care să mă urmeze în munți. Si mi-a dat-o pe Geta. Nu i-am zis de la prima întâlnire de boala mea după munte, că mi-era să nu se sperie, ca celelalte, și să fugă de mine. Până la urmă, a fost bine. Viața mea o dedic naturii, și prin ea, lui Dumnezeu, Creatorul a tot ce este pe acest pământ”.
Adrian BRAD

Editorial. BÚGET

„Cît a domnit Ștefan cel Mare? Răspuns: 7 minute, între 14.57 și 15.04”. Un om politic despre care circulă asemenea bancuri ar trebui, în mod normal, să dispară de pe scena publică. Să fim înțeleși, dacă doamna (nomina odiosa) ar fi făcut greșeala în mod izolat, ar fi trebuit să manifestăm maxima toleranță: oboseala, stresul, răspunderea, ațipirea homerică erau motive suficiente. Numai că orice intervenție publică a doamnei se transformă într-o cascadă de gafe, perle lingvistice, erori gramaticale majore, nonsensuri, minciuni sfidătoare care dau materie primă zile la rînd ziarelor și site-urilor. Și atunci nicio îngăduință nu mai este permisă față de acest personaj malefic și profund dăunător țării prin incompetență, incultură și incapacitate de a face față obligațiilor din fișa postului. 


În Scrisoarea III, Eminescu descrie chipul falsului patriot: Vezi acolo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/ Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget… Búget, cum evident trebuie citit datorită rimei și a sensului, înseamnă puhav, umflat de boală. Evident că doamna oficială care pronunță búget pentru banii țării habar nu are de chestia de mai sus. Pur și simplu se află în imposibilitatea de a comunica. Cuvintele sînt pentru domnia sa pietre de poticneală. Recent, doamna a făcut o „vizită de lucru” (cei trecuți de o anume vîrstă își aduc aminte ce înseamnă) într-un județ. M-a șocat stilistica acestei vizite, cu nimic deosebită de cea ante-89 a ceaușeștilor. Umilința și ușoara înclinare servilă a coloanei vertebrale, la autoritățile locale, entuziasmul tîmp al celor aduși cu autobuzele, ne aruncau înapoi în timp. Prin prezența sa în fruntea treburilor țării și pe micile ecrane, doamna lovește incredibil de eficace și de precis în orice efort de a-i motiva pe elevii țării să învețe. Orice reformă curiculară ori pedagogică am face, este lovită din capul locului de nulitate, cîtă vreme în capul locului se află o nulitate. 
O stilistică diametral opusă cultivă doamna primar al Bucureștilor. Un continuu harțag, un ton de permanentă criză de isterie, de ofensivă belicoasă. Ascunzînd însă la fel de prost incompetența și reaua credință. Ceva comun găsim și la d-na Olguța. Seninătatea cu care se minte, profitînd de prizonieratul alegătorilor care nu ar accede în ruptul capului la o sursă de informare alternativă, este deconcertantă. Comentînd un raport statistic îngrijorător pentru haosul guvernării, doamna ministru afirma senin că e pentru luna ianuarie, când de fapt era pe februarie, că au fost 12 zile nelucrătoare, cînd de fapt au fost cam jumătate, că e creștere, cînd de fapt e scădere. Dl. ministru de finanțe se trezi și el să ne spună că trebuie să o mai slăbim cu UE. Și atunci, încotro? 
Ce vreau să spun cu aceste exemple? Mi se poate reproșa că deviez în nesemnificativ, că în spatele acestor doamne stă  Marele Bărbat, care trage sforile, și că spre el trebuie îndreptate săgețile. Așa este, numai că răspunderea este individuală, nu oricine are privilegiul să spună asemenea lui Bobu: am fost un dobitoc. Fiind persoane mature, juridic responsabile, cu diplome (?!), cei citați nu vor putea niciodată da vina pe omul din Argentina. Care nu cunoaște frica, îl așteaptă Costa Rica. În context, atacurile la adresa învățămîntului de calitate își găsesc o explicație simplă. Secretul (inexistent pînă acum) privind rezultatele simulărilor (o idee proastă, o spun de 10-15 ani de cînd s-a instituit această parodie), care sunt catastrofale, sancționarea gravă a celor mai bune universități prin alocarea locurilor pentru masterat și doctorat, doar pentru că nu au sprijinit plagiatele și pe actualul ministru al învățămîntului, scandalul cu manualele unice, toate contribuie la scăderea calității școlii românești. În fond, a fost încă un pas întru desconsiderarea profesorilor, obligați să muncească în zadar, și dezorganizarea vreme de o săptămînă a procesului de învățămînt. Se leagă ce spun acum de prima  parte a articolului. 
Toată lumea postează pe Facebook imagini cu echipele noastre care iau premii la diferite olimpiade. Ca om din interior, mărturisesc că mă lasă perfect rece, e un fenomen care nu are nicio urmare pozitivă nici pentru învățămîntul în sine, nici pentru economia țării, nici pentru politică. Pentru că, de exemplu, s-ar putea face o statistică cu olimpicii din anii 1990-2000, acum maturi. Și să vedem cîți dintre ei se află acum „la butoane” în domeniile cheie ale cercetării, politicii, economiei. Cred că o teză de doctorat autentic în sociologie sau istorie s-ar putea face pe astfel de statistici. Și atunci ne-am explica de ce trebuie să  facem un proiectat referendum ca să nu mai fie admiși penali în parlament. Eu nu înțeleg: e ca și cum ai face referendum despre legea gravitației. Orice jurist care încearcă să-mi demonstreze doct, la zeci de șouri televizate, că legea prevede așa și pe dincolo, poate să aibă 10 doctorate, pentru mine se descalifică. Trăim într-o țară búgetă în care actul de a citi un simplu text de pe hârtie a devenit o performanță pentru unii demnitari. Atunci, ce rost mai au așa zisele olimpiade?
Christian CRĂCIUN

Romii câmpineni au sărbătorit cu bucurie și decență ziua internațională a etniei proprii

Conform wikipedia.org, romii (uneori scris rromi, cunoscuți și ca țigani) reprezintă un grup etnic originar din nordul Indiei medievale. Romii sunt răspândiți în foarte multe zone geografice, dar mai ales în Europa, cele mai numeroase grupuri trăind în Europa Centrală și de Est, în Peninsula Iberică și în sudul Franței. În februarie 2016, în timpul Conferinței Internaționale a Romilor, ministrul indian de Externe Sushma Swaraj a declarat că romii sunt fiii Indiei. Conferința s-a încheiat cu recomandarea către Guvernul indian de a-i recunoaște pe romii răspândiți în peste 30 de țări ale lumii (circa 20 de milioane), ca parte a disporei indiene. Limba romani (numită și rromani sau țigănească) este limba vorbită de romi. Face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene. Cu circa cinci milioane de vorbitori, ea este utilizată în țări de pe toate continentele, cei mai mulți vorbitori trăind în estul Europei. Limba este similară cu alte limbi din nordul Indiei (în special punjaba), regiune de unde se presupune că provin romii.


Ziua Internațională a Romilor
În 1971, la Londra, a avut loc primul Congres Internaţional al Romilor, unde s-a decis sărbătorirea Zilei Internaţionale a Romilor în fiecare an, la începutul lunii aprilie, mai exact, pe 8 aprilie.  Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al romilor cântecul „Gelem, gelem” („Umblăm, umblăm”), cântat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi”. Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaţionale a Romilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii romani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO. În anul 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar, reprezentând 1000 de ani de atestare a romilor în Europa. Nicolae Iorga și alți mari istorici susțin că romii au venit în Țările Române o dată cu marea invazie mongolă din 1241 – 1242. 

Ziua Romilor din România
Autorităţile comuniste (pe vremea cărora nu li se recunoştea romilor decât denumirea de ţigani) nici nu i-au persecutat pe romi, dar nici nu i-au ajutat prea mult să iasă din sărăcie. După Revoluţia din 1989, noua orînduire socială nu a pus ordine în viaţa romilor, aşa cum nu a pus ordine nici în viaţa majorităţii locuitorilor acestei ţări (români sau alte etnii minoritare). Târziu, pe 22 martie 2006, la inițiativa deputatului Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor – Pro Europa, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 66 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”. Conform unei prevederi a acestei legi, „Ministerul Culturii şi Cultelor, autorităţile administraţiei publice centrale, cu atribuţii în domeniul asigurării egalităţii de şanse şi al combaterii discriminării, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi financiar organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile”. 


Prevalându-se de această normă juridică permisivă (ce nu obligă, ci numai recomandă), reprezentanţii municipalităţii au tot amânat finanţarea unor manifestări ocazionate de sărbătoarea romilor, până acum doi ani, când s-au găsit bani, iar Consiliul Local a alocat 6000 de lei pentru acest eveniment, care s-a organizat atunci pentru prima dată în oraşul nostru, desfăşurându-se într-o ambianţă mai mult decât decentă. Anul acesta, legislativul municipal a alocat doar 2500 de lei pentru Ziua Romilor, o sumă modestă, dar care, alături de mici sponsorizări primite, le-a permis romilor câmpineni să-și sărbătorească ziua etniei lor, cea mai răspândită dintre toate etniile din Europa. 


Pentru că anul acesta, Ziua Romilor s-a suprapus cu Paștele ortodox, conducerea centrală a Partidei Romilor a decis ca sărbătoarea să aibă loc ulterior, după posibilitățile fiecărei comunități de romi din orașele României. Romii câmpineni au organizat o manifestare de Ziua Romilor, vineri, 13 aprilie, la Cantina IRUE. Au fost prezenți la eveniment primarul Horia Tiseanu, consilierul său personal Marian Dulă, președintele Filialei Prahova a Partidei Romilor, Ionel Marghiolescu, consilierul prefectului Prahovei pentru problemele minorității romilor, alți membri din conducerea filialei județene a Partidei Romilor, președintele Partidei Romilor din Câmpina, Gavriș Lingurar și alți reprezentanți ai organizației locale a romilor. Cuvântul de bun venit l-a avut directorul-executiv Caton Musceleanu, coordonator al  proiectelor europene dedicate romilor din românia. Edilul orașului a amintit de un proiect european în care vor fi accesate multe milioane de lei pentru îmbunătățirea vieții romilor câmpineni aflați în nevoi, după care Ionel Marghiolescu a mulțumit primarului pentru că se preocupă de rezolvarea problemelor romilor, anunțând în premieră și că Partida Romilor Câmpina, cu sprijinul conducerii filialei județene, va avea, în curând, un sediu corespunzător, în care va putea să-și desfășoare mai bine activitatea. Gavriș Lingurar a subliniat și el buna colaborare pe care romii câmpineni o au cu conducerea municipalității, apreciind că suma de 2500 de lei, deși insuficientă pentru organizarea acestui eveniment, este o dovadă că romii din Câmpina nu sunt uitați de reprezentanții administrației locale.  
După toate cuvântările de la începutul evenimentului, aproape 100 de romi câmpineni au participat la o petrecere cu mâncare şi muzică bună, sărbătorind cu decenţă Ziua internaţională a etniei.
Adrian BRAD

Steagul Câmpinei, reales după multe dezbateri sterile

Cât de serioși pot fi consilierii municipali vă puteți da seama singuri, cititori ai noştri de toate vârstele (chiar și copiii mai mari de 10 ani), judecând după câte dezbateri le-au fost necesare membrilor actualului Consiliu Local ca să aleagă felul în care va arăta steagul Câmpinei. Am fi curioși să știm câte dezbateri credeți că au fost până la finalul acestui demers. Câte?! Multe dezbateri dintr-o ședință? Nuuu, se vede treaba că nu le acordați prea multă condescendență… mai încercați o dată. Multe dezbateri din cadrul a două ședințe, două ședințe ați spus? Aș, încă sunteți prea exigenți! Trei ședințe le-au trebuit, v-ați decis la trei? Ei, da, abia de data aceasta ați găsit răspunsul corect. Dar nu vă mai enervați acum, pentru că nu v-a trecut prin cap, de la început, răspunsul acesta. Era greu de anticipat, orice s-ar spune. Aleșii se mișcă mai greu, doar îi cunoașteți, fiindcă au pe umeri responsabilități mari, povara vieții întregului oraș. De la responsabilitățile astea mari cred că le-au crescut mușchii pe care i-au încordat reciproc vreme de trei ședințe. Când i-ați ales nu îi cunoșteați? Ehe, la această întrebare, ne temem că nu puteți da niciun răspuns. Până la urmă, bine că i-ați ales… că rămâneam naibii fără aleși. Așa că, acuma, asta e: ăștia sunt, cu ăștia defilăm… Și cu steagul pe care l-au ales pentru Câmpina, după atâta amar de vreme plină de miștouri amărâte. Și v-am mai spune ceva, dacă ne promiteți că n-o să vă enervați. Din punct de vedere heraldic, al elementelor componente ale steagului, toată lumea a fost unanim de acord că erau justificate imaginile de pe blazon: sonda în erupție, castelul Iuliei Hasdeu, soarele zâmbind călduros dintr-un colț. N-o să vă vină să credeți, supărarea cea mare și dureroasă era alegerea culorii fundalului pe care trona blazonul (stema orașului), a culorii de fond a drapelului. Cum să fie această culoare de fond: galben pai, crem sau albastru azur? 


Deși Câmpina are steag propriu încă din anul 2009 (aceeași stemă pe fundal alb), steag aprobat prin HCL nr. 63/ 2009, s-a întâmplat ca, în anul 2015, să apară Legea nr. 141 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii. Acest act normativ prevedea că o administrație locală poate stabili modelul de steag numai după ce au fost consultați cetățenii ei, după ce modelul ales de cetățeni este aprobat de Consiliul Local și, ulterior, de către Guvernul României.  Așa a ajuns în afara legii steagul Câmpinei din anul 2009. Policromia care a ucis armonia a apărut în toamna lui 2017, atunci când pe site-ul Primăriei Câmpina a fost publicat anunțul cu privire la lansarea, în dezbatere publică, a steagului localității. Erau prezentate trei modele, cu cele trei culori de fundal amintite mai sus, imaginea stemei și poziția ei fiind identice. Localnicii erau invitați să trimită în scris „sugestii, propuneri sau opinii cu valoare de recomandare”. Cum au apărut cele trei culori, nu știe nimeni din conducerea Primăriei, sau dacă știe, nu vrea să spună. Este drept, ca să fie o reală dezbatere publică, poporul câmpinean trebuia să aleagă dintre mai multe variante de culori. Din întâmplare sau dintr-o anumită întâmplare, au fost oferite, la alegere sau la o anumită alegere, culorile galben pai, crem și albastru azur. Însă curios a fost faptul că era scoasă din start culoarea albă. De parcă cele trei culori erau deja dedicate unui fabricant de profil (cu profilul cunoscut, dar numai de unii), care nu avea pe stoc și material pentru steaguri de culoare albă.
În ședința din ianuarie 2018 a legislativului municipal, după discuții și controverse de tot râsul, proiectul privind aprobarea modelului de steag al municipiului Câmpina a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței. În februarie 2018, consilierii PNL și PMP (alianța majoritară are 10 consilieri) au propus un fundal crem pentru drapel, însă consilierii PSD și ALDE au vrut fundalul albastru. În absența unui consilier PNL, numărarea voturilor a stabilit un scor egal, iar proiectul a căzut la vot. La ședința de la sfârșitul lunii martie 2018 au fost din nou discuții sterile asupra culorii de fond a steagului Câmpinei, discuții care ne-au adus aminte nouă, celor din presă, de copilărie și de alegerea echipelor înaintea unui meci de fotbal pe maidanul de la marginea orașului. De această dată, consilierii PNL și PMP au vrut un steag cu fundal galben, cei din PSD și ALDE alegând aceeași variantă de fundal albastru. Nici nu s-a mai trecut la vot, fiindcă scorul ar fi fost tot 9 la 9 (lipsea iarăși un consilier liberal), drept pentru care proiectul ar fi picat încă o dată. Ca să îi determine pe colegi să aleagă aceeași culoare, consilierul Elena Albu, președintele de ședință, a propus să fie supus votului vechiul drapel al orașului, cel din 2009, cu fundalul alb. „Pentru că este o culoare neutră din punct de vedere politic, pentru că simbolizează pacea, armonia, înţelegerea şi unirea, dar şi pentru că pe mine mă cheamă Albu, propun culoarea albă ca fundal pentru steag”, a fost propunerea ce a întrunit unanimitatea de voturi a celor care conduc destinele cetății Câmpina. A fost o unanimitate de voturi, dar și de fețe senine. Fără nicio umbră de încrâncenare pe fețele aleșilor. Dumnezeu să-i mai înțeleagă. Cel de Sus are puterea aceasta. Pentru că cel de jos, câmpineanul simplu, nu-i mai înțelege uneori chiar deloc.
Adrian BRAD 

Noi indicatori tehnico-economici pentru asfaltarea străzilor Calea Doftanei și Bobâlna

Pentru că asfaltarea străzilor Calea Doftanei și Bobâlna a tot fost tărăgănată și amânată ani în șir, documentele tehnice aferente acestor investiții au trebuit refăcute. E drept că modernizarea celor două străzi (acoperirea lor completă cu un nou covor asfaltic) depindea și de reușita programului european gestionat de Hidro Prahova, care ar fi trebuit să se finalizeze, acum trei ani, cu reabilitarea completă a sistemelor de apă-canal din Câmpina. Programul nu doar că reprezintă un eșec total, dar a fost blocat multă vreme din cauza neînțelegerilor dintre antreprenorul Cast (firma care a câștigat licitația lucrărilor) și operatorul regional de apă, Hidro Prahova. Și, ce este cel mai grav, nu se știe când vor putea fi reluate lucrările. 
Dacă amânarea asfaltării Căii Doftanei mai putea fi înțeleasă (din cauza lungimii acestei artere, investiția are o valoare foarte mare, evaluată la aproape 9 milioane de lei, în ianuarie 2018), pentru amânarea asfaltării străzii Bobâlna, o stradă mult mai scurtă, conducerea Primăriei Câmpina nu are nicio scuză, deoarece banii necesari puteau fi mult mai lesne alocați. La capitolul „Obiective de investiții” din bugetul local, fiecare dintre cele două străzi a primit, la începutul anului, câte un milion de lei, dar edilii sunt conștienți că asfaltarea Căii Doftanei nu este posibilă cu resurse bugetare proprii și trag nădejde într-o finanțare printr-un program guvernamental, cum este PNDL. De fapt, viceprimarul Adrian Pițigoi, într-un interviu acordat publicației noastre acum câteva săptămâni, a recunoscut cu franchețe că milionul alocat Căii Doftanei va trece, în timp, la Bobâlna, deoarece cu două milioane de lei această stradă ar putea fi complet reabilitată. Însă, așa cum veți vedea în cele ce urmează, nici aceste evaluări ale celor două investiții nu mai sunt de actualitate, pentru că la refacerea proiectelor tehnice au rezultat cifre mai puțin optimiste.


Conform noilor indicatori tehnico-economici, prezentați în două proiecte de hotărâre inițiate de primar, ce au fost supuse dezbaterii la ultima ședință a consilierilor municipali, asfaltarea Străzii Bobâlna ar costa acum 4,42 milioane lei, iar cea a Căii Doftanei, 12 milioane lei, sumele incluzând TVA. Investițiile se referă la reabilitarea carosabilului, dar și a trotuarelor. Vorbim, așadar, despre aproape 16,5 milioane de lei, sumă ce va scădea cu câteva milioane în urma licitației. În final, cheltuielile tot se vor ridica la 11-12 milioane de lei, adică mult peste valoarea tuturor investițiilor publice în infrastructura rutieră care sunt prevăzute a fi realizate în acest an cu bani de la bugetul local. 
Recent, primarul Horia Tiseanu a recunoscut în plenul Consiliului Local că cele două străzi arată jalnic, dar nu a mai pomenit nimic despre imposibilitatea realizării modernizării Căii Doftanei cu resurse proprii. Deși a fost întrebat de mai mulți consilieri, edilul-șef nu a putut să spună când este prevăzută începerea lucrărilor de canalizare de către Hidro Prahova, o chestiune determinantă pentru refacerea infrastructurii rutiere a Câmpinei, fiindcă abia după terminarea investițiilor companiei de apă se poate începe asfaltarea celor două străzi. „Avem și acordul celor de la Hidro pentru reabilitarea celor două străzi, și de aceea vă propun actualizarea documentației și indicatorilor tehnico-economici. La începutul anului, am prins în bugetul local niște sume modeste pentru aceste străzi, dar  vom vedea mai târziu dacă este cazul să le mărim, astfel încât să reușim să facem aceste lucrări”, le-a spus consilierilor municipali primarul Horia Tiseanu. 
Investițiile Hidro Prahova sunt departe de a fi terminate. Pe strada Bobâlna, nici în acest moment, nu sunt branșate la noua conductă-magistrală toate locuințele. De asemenea, tot pe Bobâlna mai trebuie realizate branșamentele la conducta de gaze care a fost înlocuită parțial de către Distrigaz. Investiția a fost sistată o perioadă, dar cei de la Distrigaz au promis că vor relua lucrările și le vor finaliza.
Adrian BRAD

De la turat motoare, la turnat betoane!

Motocicliștii de la HSBMF îndeplinesc un vis

Criticați și evitați, adesea, pentru pasiunile lor și stilul vestimentar,etichetați ca „donatori de organe“, „haoticii din trafic“ etc, câțiva motocliști din Câmpina ne oferă, încă o dată, o lecție despre cât greșim atunci când ne limităm la a judeca oamenii doar după aparențe.
Dincolo de pasiunea pentru motoare, pentru hainele din piele, pletele și tatuajele lor, muzica rock, aceste persoane sunt în viața de zi cu zi ingineri, IT-iști, directori de firme, agenți de vânzări, psihologi etc, dar, mai presus de toate, OAMENI cu mult suflet.   
Un gest demn de toată admirația ni l-au oferit, în acest week-end, câțiva motocicliști câmpineni, din Happy Street Brotherhood MF (HSBMF), care au „uitat“ de zilele lor libere și s-au mobilizat pentru a ajuta și cu munca fizică la reconstrucția unei case. 


Este vorba despre cea a Mariei Radea, din Comarnic.Femeia și-a pierdut locuința în decembrie 2016, în urma unui incendiu care i-a înghițit toată munca și agoniseala de-o viață. „Fioroșii“ n-au rămas indiferenți atunci când au aflat despre situația femeii și împreună cu Grupul de voluntariat „Pentru Tine!“ au „turat“ motoarele pentru a face ceva concret pentru ea și nu doar a o compătimi. Astfel, au început cu licitația „Cumpără un motociclist, îndeplinește un vis!“, acțiune în urma căreia au adunat peste 1000 de lei. Banii nu au fost mulți, dar au fost un prim pas în achiziția cimentului și a altor materiale de construcție.


Odată cumpărate, Radu Ionescu a sunat mobilizarea membrilor HSBMF, iar cei care au dorit și au putut spune prezent au muncit sâmbătă, la „făcut” betoane, la turnarea plăcii, tras la nivel și la mutarea BCA-urilor mai aproape de șantier.Un rol important l-a avut și Teo Delaport, reprezentant OZON Smart, care s-a implicat de la căutarea celor mai bune oferte de preț, până la munca fizică.De data aceasta, s-au alăturat și câțiva localnici și rude ale Mariei Radea. Pe lângă dorința de a face un bine, oamenii au socializat, au glumit, și-au refăcut forțele la o masă „câmpenească“ și s-au bucurat de reacția femeii, ale căror ajutoare în ridicarea noii case vin de unde se aștepta mai puțin. Primii au fost cei 26 de copii de la Școala Generală „B.P Hasdeu“ Câmpina, apoi, odată cu mediatizarea cazului, a început să vină sprijin financiar sau de altă natură și de la alți oameni de bine, pentru ca mobilizarea principală fizică, psihică și materială să fie de la o mână de motocicliști.


„Suntem deciși să mergem până la capăt cu acest caz. Nu este deloc ușor, am alergat și alerg cu proiectul pe la diverse firme pentru a obține sponsorizări. Unii au dat, alții ne-au promis. Pentru o casă luată de la O ai nevoie de multe. Acum, materialele de construcție sunt primordiale. Noi venim cu forță de muncă, dar și aici așteptăm «întăriri». O zi pe șantier face cât o săptămână la sala de forță, doar că accesul e aici gratuit… Merită să te implici în astfel de cazuri. O faci pentru tine, înainte de toate. După o zi de muncă, o zi care ne-a epuizat fizic, bucuria de pe fața femeii ne-a făcut să uităm de tot și să ne gândim la ce avem de făcut săptămâna viitoare“, ne-a mărturisit Radu Ionescu. 
Pentru materiale de construcție vor ajunge alți aproape 1000 de Euro, bani obținuți în cadrul Cercului de Donatori Ploiești, din toamnă, în cadrul căruia Grupul de voluntariat „Pentru Tine!“ a pledat și a câștigat cu și pentru cazul Mariei Radea din Comarnic. 
Cei care vor să se implice în acest caz, îl pot contacta pe Radu Ionescu, cel care se ocupă din toate punctele de vedere de acest proiect, la 0725339451.

Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Teo Delaport