09 ianuarie 2018

Câmpina, la 515 ani de la prima atestare documentară

Ieri, pe 8 ianuarie 2018, s-au împlinit 515 ani de când Câmpina a fost atestată documentar pentru prima dată. Se întâmpla la data de 8 ianuarie 1503, când in registrul de vamă (vigesimal) al Cetății Brașovului era trecut un oarecare Mansul din Kympena, un țăran apicultor, care era vămuit pentru produsele apicole (ceară de albină) pe care voia să le treacă granița pentru a le vinde în târgurile brașovene. Practic, se poate spune că de la această dată începe istoria scrisă a orășelului nostru. 
Evenimentul a fost  marcat în nota sa obișnuită, adică s-a desfășurat într-o atmosferă didacticist-apatică, adică așa cum ne așteptam și cum am fost obișnuiți de ani de zile: o alocuțiune a primarului câmpinean, mai multe prelegeri ale unor profesori de istorie privind istoria așezării noastre și destul de puțini câmpineni veniți să asiste la desfășurarea evenimentului. Elevii prezenți la îndemnurile dascălilor proprii nu fac decât să accentueze diferența dintre „ce se vede” și „ce ar trebui să fie”. S-au tot găsit scuze, de-a lungul timpului, pentru auditoriul sărac prezent la fiecare ediție a evenimentului, încercându-se să se dea vina pe temporalitatea nefericită a manifestării cultural-artistice, localizată la finele lungului șir al Sărbătorilor de Iarnă, când concetățenii noștri, în marea lor majoritate, sunt vlăguiți după atâtea petreceri bahico-pantagruelice. De parcă setea de cultură se drege cu zeamă de varză, iar apetitul pentru istoria Câmpinei nutrit de patriotismul local se potențează cu Triferment, ca să nu cadă greu la stomacul bizonului mioritic câmpinean precum carnea de porc în timpul petrecerilor de după Postul Crăciunului. Adevărul este că pe foarte puțini câmpineni îi interesează evenimentul, pentru că manifestarea nu reușește să iasă din conul de umbră nemeritat și să-și crească atractivitatea. Pe de altă parte, mulţi dintre cetăţenii care s-au arătat în fiecare an interesaţi să participe la manifestări reclamă ora nepotrivită la care este programat evenimentul, majoritatea fiind la serviciu. Câmpina nu mai este de multă vreme orașul cu cei mai mulți intelectuali la mia de locuitori. Sau am putea zice că încă mai este, dar numai dacă recunoaștem că mia de locuitori din statistică este formată din italieni, spanioli, britanici, francezi, germani.  

O așezare binecuvântată

Dumnezeu a avut grijă de Câmpina încă de la înființarea ei, dăruindu-i o protectoare geografie a locului și o climă binecuvântată, plus un vad comercial deosebit pe cel mai important drum care lega Țara Românească de Transilvania. Domnul i-a dăruit o terasă naturală înaltă pe care să se întemeieze – ca să n-o ajungă niciodată puhoaiele râurilor învecinate şi viiturile dezlănţuite. A făcut să aibă parte de păduri şi ape înconjurătoare, precum şi de cele mai multe zile senine din an – ca locuitorii ei să se umple din plin de căldură și aer curat. A înconjurat-o cu nişte dealuri înalte ca zidurile unei cetăţi – tocmai ca s-o protejeze de vânturile reci şi ninsorile viscolite. I-a dăruit, încă de la înființare, „aur negru” în măruntaiele pământurilor sale, pentru ca, peste veacuri, acesta să poată fi scos la suprafață și folosit pentru o durabilă dezvoltare economică a zonei. Prima atestare documentară a Câmpinei datează din 1503, an în care așezarea este menționată în registrul de vamă al Cetații Brașovului. Multe secole, localitatea a fost una dintre cele mai importante vămi ale Munteniei, statut care i-a permis să se dezvolte continuu. La început a fost târg, pentru ca, după aceea, târgul să fie ridicat la rang de oraș de către domnitorul Al. I. Cuza. Apoi, decenii în șir, Câmpina s-a dezvoltat bazându-se pe bogatele sale zăcăminte de petrol care au dat naștere unei importante industrii petroliere locale (de exploatare, dar și de prelucrare a țițeiului). La inaugurare, în 1897, Rafinăria din Câmpina era cea mai mare și mai modernă din Europa, lucru care a făcut ca orașul dintre Prahova și Doftana să devină prima capitală a industriei moderne de petrol din România. Paralel cu exploatarea și prelucrarea țițeiului s-a dezvoltat și industria de utilaj petrolier. 

Arc peste o jumătate de mileniu

Așa cum este menționat într-un istoric de pe site-ul Primăriei Câmpina, aşezarea geografică a Câmpinei a facut-o din străfundul anilor, loc plăcut, recreativ prin frumuseţile sale naturale şi prin însuşirea climei sale. Câmpina est atestată documentar la 8 ianuarie 1503, numele acesta figurând în registrele vigesimale ale negustorilor braşoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial, constituind încă din secolul al XIV-lea o cale de comunicaţie între provinciile româneşti, Transilvania şi Muntenia. Deşi în actele emise de cancelariile domneşti este menţionată „vama Prahovei”, există certitudinea că satul Câmpina, graţie poziţiei sale geografice la intrarea în munţii Carpaţi şi amplasării la distanţă egală de Bucureşti şi Braşov, era vamă, punctul strategic pentru controlul mărfurilor. Acest lucru a făcut posibilă o dezvoltare rapidă a aşezării, localitatea beneficiind de nenumărate avantaje în urma schimburilor comerciale care aveau loc aici. A funcţionat ca vamă din anul 1422 până în 1840, când, pentru un timp scurt vama s-a mutat la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră atunci cu Ardealul. Înflorirea Câmpinei a avut ca sursă şi transhumanţa, activitate prelungită până în secolul al XIX-lea, aducătoare de mari beneficii, atât pentru localitate cât şi pentru vistieria Ţării Româneşti. Pe drumul Câmpinei se aflau hanuri pentru călătorii spre Transilvania. Tot aici, în urma cererii scrise a boierului Scarlat Câmpineanu adresată domnitorului Moruzi în anul 1799, se va ţine un obor de vite în fiecare luni, fapt ce aduce noi avantaje târgului. În 1822, Câmpina ajunge pe primul loc în lista vămilor Ţării Româneşti, atu-ul fiind păcura, element ce conferea importanţă şi valoare acestui loc. Timp de câteva decenii, oraşul Câmpina a cunoscut o lentoare în dezvoltarea sa, mai ales de când vama se mutase la Breaza şi, apoi la Predeal. 


Odată cu începerea exploatării moderne a ţiţeiului, aşezarea va înflori din nou (1880). Ocupaţiile câmpinenilor în această perioadă erau: agricultura, comerţul, albinăritul, cărăuşia şi extragerea păcurei din subsolul aşezării de către renumiţii fântânari. Aici funcţionau atunci opt mori de apă, situate pe Prahova şi pe Doftana. La 1 Decembrie 1879 a fost inaugurată linia ferată Ploieşti-Predeal; pe locul actualei gări a municipiului şi-a avut biroul tânărul inginer de atunci, Anghel Saligny, cel care a fost proiectantul şi constructorul podului de la Cernavodă (1895). Documentele arată preocuparea edililor oraşului de a dezvolta localitatea din punct de vedere al confortului urban, prin: străzi pavate, felinare, piaţă comercială, grădina publică. Se menţionează, între altele, despre băile minerale amenajate din anul 1857 în jurul izvoarelor saline şi sulfuroase de pe platoul sudic al oraşului, devenit proprietatea lui Dumitru Hernia. Concesionate unor persoane din Bucureşti Garoflide şi Georgescu ele vor constitui un punct de atracţie al oraşului, prin: cazino, restaurant cu orchestră germană şi fanfară, spaţii de cazare şi cabine, într-un cuvânt un stabiliment balnear desăvârşit. În mijlocul parcului întins pe o suprafaţă de 2,5 ha este ridicată o capelă în stil baroc, ce adăpostea mormântul lui Dumitru Hernia, un lăcaş veritabil monument de artă, ajuns astăzi o admirabilă ruină. Frumuseţea şi blândeţea climei Câmpinei au fost motivele pentru care oameni de seamă ai neamului vor avea aici reşedinţa: pictorul Nicolae Grigorescu, savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu, dr. chimist Constantin Istrati, Ion Heliade Rădulescu. Oraşul prospera prin exploatarea „aurului negru”. Se înfiinţau marile unităţi industriale: Rafinăria Societăţii „Steaua Română”, Atelierele centrale Câmpina, Uzina electrică, Fabrica de acid sulfuric. Mica industre se făcea simţită aici prin atelierul şi turnătoria lui Carol Saicovici, iar în 1911, prin turnătoria fraţilor Zipter. Dintr-un mic orăşel provincial, Câmpina a devenit un puternic centru industrial petrolifer şi metalurgic, transformându-se puţin câte puţin în ceea ce este astăzi: una dintre cele mai frumoase şi prospere aşezări din România, în care convieţuiesc aproximativ 33.000 de locuitori. În anul 1994, prin decret guvernamental, Câmpina a devenit municipiu.

Repere istorice

1503 ianuarie 8 - este data primei atestări documentare a localităţii, datorită moşneanului Mansul (ori Mancsul ?) ce duce 425 livre de ceară de albine spre vânzare la Braşov şi este consemnat în registrul vigesimal (de taxă vamală) la poarta cetăţii. În acelaşi an se consemnează prezenţa a altor doi moşneni din Câmpina, Şerban şi Costea, ce vor aduce spre vânzare tot ceară;
1663 septembrie 23 - apare pentru prima dată într-un act de vânzare (zapis) a unui teren pentru casă denumirea de „târg” a Câmpinei;
1674 martie 12 - vama de la Câmpina este atestată prin hrisovul emis de cancelaria domnească în anii de domnie al lui Duca Vodă (1673-1678). „…iar drumul Câmpinei este numai poteci şi scală (vamă) de neguţători”. Sub denumirea de „vamă a Prahovei”, vama din această zonă ce controla traficul comercial intens de pe Valea Prahovei este atestată încă din anul 1422 octombrie 23, din anii domniei lui Dan al II-lea, fără a i se preciza locul;
1783 - Câmpina devine târg liber şi capătă o serie de drepturi;
1799 - prin jalbă către domnie adresată de boierul Scarlat Câmpineanu domnitorului, Alexandru  Moruzi îşi dă aprobarea iar Câmpina obţine dreptul de a ţine zi de târg (lunea);
1861 aprilie 16 - se introduce iluminatul public cu felinare cu gaz (petrol lampant), Câmpina fiind al şaselea oraş din ţară iluminat cu acest nou sistem;
1864 - prin decret domnesc semnat de Cuza Vodă, Câmpina este ridicată la rang de oraş;
1864 - atraşi de aurul negru, primii cetăţeni străini se stabilesc în localitate;
1879 iunie 1 - intră în serviciu calea ferată Ploieşti-Predeal cu gară la Câmpina;
1883 - se construieşte calea ferată Câmpina-Telega cu scopul transportului de lemne de pe Valea Doftanei ca şi a sării de la Ocna Telega;
1886 - ing. Ion Gheorghiu, executorul testamentar al petrolistului D.V. Hernia (decedat în 1885), construieşte o rafinărie ce avea o capacitate de prelucrare de 125 tone cu scopul de a distila petrolul extras. Aceasta a fost ridicată pe platoul Bucea în zona autogării actuale;
1887 - acelaşi ing. Ion Gheorghiu sapă pe malul râului Doftana o sondă montată pe gura unui puţ de petrol adânc de 145 m. Aceasta a produs eruptiv circa 500 tone/zi. Este prima sondă săpată la Câmpina;
1890 - se constituie la Câmpina prima schelă petroliferă din ţară, din primele cinci sonde;
1895 septembrie 17 - se întemeiază marea societate de petrol „Steaua Română” cu sediul în oraş;
1897 octombrie - intră în funcţie rafinăria societătii „Steaua Română”, care marchează începutul prelucrării moderne a petrolului în România. La timpul său, a fost considerată cea mai mare din Europa şi cea mai modernă, având o capacitate de prelucrare de 1200 tone/zi;
1897 - societatea olandeză „Amsterdam” amenajează pe râul Prahova în zona oraşului o hidrocentrală cu o putere de circa 220 kw. Ea va folosi curentul electric produs la săparea primelor trei sonde. Este considerată o premieră mondială în domeniul petrolului;
1893-1896 - filologul si scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu va construi pe platoul Câmpiniţa castelul său  denumit „Iulia Hasdeu” după numele fiicei sale decedate;
1902 - se introduce apa curentă (la robinet) odată cu aducţiunea de apă prin conductă de la Breaza, ce era stocată în bazinul de la capătul cartierului Câmpiniţa;
1902 - se inaugurează „Casa cu grifoni” situată pe bulevard, proprietatea petrolistului Gh. Ştefănescu, prima casă iluminată electric din oraş, având o instalatie proprie;
1904 decembrie 1 - se înfiinţează prima şcoală de maiştri sondori şi rafinori din ţară şi din lume la timpul ei;
1906 - se încheie construcţia bisericii catolice după proiectul susţinut şi financiar de petrolistul ing. Anton Raky;
1907 - la o sondă din schela Câmpina se experimentează pentru prima oară în ţară metoda americană de extragere a ţiţeiului prin gaz-lift;
1907 - decedează la Câmpina (iulie) pictorul Nicolae Grigorescu, iar în luna august se stinge din viată filologul şi scriitorul B.P. Hasdeu;
1908 - după planurile ing. N. Vasilescu Karpen se introduce iluminatul public şi casnic în oraş;
1913 septembrie 13 - a decedat, căzând cu avionul de constructie proprie, la Băneşti aviatorul Aurel Vlaicu;
1917 octombrie - împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, însoţit de mareşalul Von Makensen vizitează schela şi rafinăria „Steaua Română”;
1918 - moare la Paris (trimis ca delegat pe lângă guvernul francez) savantul Dr. C. Istrati, cea de-a treia personalitate ce a locuit la Câmpina;
1926 – Înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Propaganda Aviaţiei, prin care la Câmpina (în 1935) este creată o « Şcoală de zbor fără motor » (planorism);
1929 septembrie - se introduce pentru uz casnic gazul de sondă de către societatea „Astra Română” la primii 43 de abonaţi;
1940 – cutremurul din 10 noiembrie a provocat daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
1940-1944 – în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul efortului de luptă al Puterilor Axei, au fost aduse puternice unităţi militare pentru păzirea zonei petrolifere, au fost militarizate uzinele iar liceul de fete « Julia Hasdeu » a fost transformat în spital militar;
după  război, Câmpina a devenit puţin câte puţin ceea ce este astăzi : una dintre cele mai frumoase şi prospere aşezări din România;
1994 – prin decret guvernamental, Câmpina a devenit municipiu. 

Ziua Câmpinei, ediția 2018

S-a încercat ca Ziua Câmpinei din acest an să înglobeze cât mai multe momente atractive. Cum era de așteptat, au avut loc clasicele prelegeri susținute de profesori de istorie (Marius Zaharia și Alin Ciupală), prezentarea colecţiei „Câmpina - patrimoniu cultural” (care cuprinde volumele editate în anul 2017 cu sprijinul financiar al Consiliului Local, semnate de Ion T. Şovăială, Codruţ Constantinescu, Alin Ciupală şi Gherasim Rusu Togan), a fost ascultat imnul localității, nu a lipsit nici discursul primarului Horia Tiseanu, care a fost prezent în sală, nici momente muzicale ale unor artiști locali sau momente coregrafice deosebite, dansuri populare ale unor școlari de la Clubul Copiilor.



Au fost prezentate spectatorilor expoziții precum  „Gala artiștilor plastici câmpineni”, ori expoziția de desene realizate de tinere și talentate vlăstare câmpinene de la Clubul Copiilor, înfățișând clădiri reprezentative din oraș. Nu a lipsit nici acordarea de diplome cetățenilor de onoare ai Câmpinei prezenți la manifestare. Ca o noutate, conducerea Casei de Cultură a adus de la Ploiești o expoziție interesantă. Astfel, de la Muzeul Județean al Științelor Naturii din Ploiești a fost adusă, anul acesta, Expoziția „160 de ani de petrol românesc”, o expoziție în imagini dispuse pe 12 panouri de mari dimensiuni, pe care erau menționate, de asemenea, informații interesante despre istoria „aurului negru” din județul nostru. Câteva panouri au fost despre Câmpina și vechile ei bazine petrolifere. Expoziția a fost prezentată de matematicianul Vasile Badiu, senior cercetător științific la Institutul de Cercetări și Proiectări Tehnologice (ICPT) Câmpina, cel care a fost odinioară Institutul de Cercetări Petrol și Gaze. Matematicianul Vasile Badiu este bine cunoscut în domeniul geologiei petrolului, primind de-a lungul anilor numeroase aprecieri, certificate de merit și diplome de excelență, drept recompense și juste recunoașteri pentru fecunda sa activitate de cercetare.  Expoziția va rămâne găzduită de Casa de Cultură până pe 25 ianuarie 2018. 
Adrian BRAD

Editorial. ANTICIPĂRI

Neguvernabil, poporul român nu îngăduie predicții. Lipsit de memorie, înlocuită cu o mitologie de duzină, neamul nu are viitor. Deci titlul de mai sus e autoironic față de autor. Nu se poate anticipa nimic. Nu m-a entuziasmat nici măcar efectul public al trecerii la cele sfinte a ultimului împărat bizantin: Regele Mihai. A trecut ca o febră de sezon. Am rămas în aceeași de-solidarizare care ne caracterizează. Iar în timpul doliului, cum s-a observat, infractorii continuau să facă legi pentru apărarea lor, a neamurilor și a partidului. Schema se va păstra, se poate prevedea. Sîntem în anul Unirii, cum am mai scris ar trebui să fie și anul Unității. Aici avem de lucrat. Vorbeam de febră, uneori febra e benefică, ea vindecă infecția. Caz școală de lipsă de unitate/ solidaritate: un oarecare de la TVR de partid și de stat (și radioul și televiziunea au redevenit instrumente de propagandă) l-a bălăcărit pe filosoful Gabriel Liiceanu. Nu discut aici gestul cercopitecului, ci lipsa de reacție a lumii intelectuale, de solidaritate cu un intelectual de elită, indiferent că ești sau nu de acord cu el. Nu este prima oară, sînt nenumărate exemple de vinovată tăcere. Cînd a fost să fie criticat pentru reacția de la Gaudeamus cu editura RAO, o mulțime de intelectuali „vigilenți” l-au probozit pe directorul Humanitas cu aspre vorbe pentru „conflict de interese”. Acum, ar fi fost de așteptat ca măcar o parte din acești vigili să-i ia apărarea, în virtutea aceleași „moralități”. Nici pomeneală, doar una, două voci de prieteni mai vechi. Această tăcere spune tot despre pustiul moral cu care intrăm în anul (dez)unirii noastre. De aceea am ales acest exemplu. Viclenia ipochimenilor care ne conduc stă tocmai în a exploata fără rest aceste imense spații goale dintre noi, maidane pustii de egoism, de nepăsare, de aroganță, de stupiditate, de lăcomie. Pe cînd „ei” sînt teribil de uniți, transpartinic. Pînă cînd îi gîdilă procurorii la declarațiile de avere, atunci încep să se dea în gît unii pe alții. 
2017 a fost un an care a trecut complet degeaba. În care nu s-a ivit niciun proiect de țară, nicio inițiativă serioasă, nicio instituție culturală care să bată cu programele pe două-trei decenii înainte. Am pierdut un an bătîndu-ne, complet inutil, pe legile justiției, care nu mai avea nevoie de legi. Erau doar cîteva acorduri fine de făcut, care nu puneau nicio problemă deosebită. Culmea este că alde Tudorel Toader are dreptate: aceste legi au fost adoptate în forță, nu prin dezbatere, ci prin asumarea răspunderii guvernamentale. Ce nu spun liderii pustiitoarei alianțe este că această asumare s-a făcut tot din imposibilitatea de a le adopta parlamentar din cauza opoziției crîncene a aceluiași PSD. Care e consecvent, acum cînd e la putere le schimbă. A încercat prin forță, anul trecut pe vremea asta, acum o face tot prin forță dar în legislativ, violentînd toate principiile dezbaterii parlamentare. Nu faptul că o face în parlament este garanția democrației, important este cum o face. Adevărul este că lumea politică românească nu a fost niciodată mai descalificată prin incompetență, imoralitate, vulgaritate, ticăloșie, corupție și prostie precum în anul de grațioasă bulibășeală politică 2017. 


Mai vreți anticipări? Manifestanții care mai rezistă  au cerut anticipate. Îmi pare rău, dar nu cred că ele ar schimba fie și cu o nuanță spectrul nostru politic. Ele nu ar putea inventa din nimic o clasă politică nici mai educată, nici mai cultă, nici mai profesională, nici mai alfabetizată, nici mai cinstită decît menajeria actuală. P.S.D. nu și-a pierdut bazinul electoral cu care controlează viitorul țării. Sînt oameni cărora și acum dacă le spui la tv că Băsescu e de vină că s-a scumpit benzina și a scăzut leul față de euro, sînt gata să o creadă. Democratic, cîtă vreme PSD și chibiții care apar sub alte sigle de partid au în jur de 20 de procente de votanți, iar opoziția e lipsită de consistență și ca oameni și ca programe, nu se va schimba nimic. Sigur, am văzut anul ce a trecut și cîțiva parlamentari absolut onorabili, cu prestații convingătoare și curajoase. Picături în ocean… Cînd au fost congresele de tineret ale diferitelor partide, televiziunile au făcut rating arătîndu-ne specimenele care „vin din urmă”. Și, după legea entropiei politice țigano-mioritice a nu știu cărui einstein de Ferentari, ce urmează e mult mai rău decît ceea ce este. Acum doi, trei ani credeam că nu se poate ceva mai rău decît Ponta. A venit Dragnea și ne-a dovedit că se poate, din plin. Peste 4-5 ani cine știe ce nostalgii vom avea… Capacitatea de auto-reproducție a clasei noastre politice cu defectele ei congenitale acumulîndu-se de la o generație la alta s-a dovedit remarcabilă. Am ajuns să regretăm „stilul” și pregătirea profesională a lui Năstase. Nu mai vorbesc despre parlamentul anilor 90, incomparabil superior profesional și ca nivel al dezbaterilor cu cel de azi. N-am făcut nicio previziune? De bună seamă, după un an an-istoric poate urma unul care să ne scoată definitiv din istorie. Pesimist? Nu mai e mult pînă în ianuarie 2019… Vorbim atunci…
Christian CRĂCIUN

O nouă expoziție internațională de fotografie organizată de Răzvan Băleanu

Răzvan Băleanu, un împătimit al artei fotografice și un mare iubitor al orașului natal pe care atât de frumos îl promovează în întreaga lume, ne pregătește zilele următoare un nou proiect fotografic organizat cu aceeași trudă și migală. Este vorba despre a doua editie a expoziției internaționale denumite ”Campina International Exhibition of Photography”, ce va avea loc sâmbătă, 13 ianuarie, ora 14, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. Organizatorul evenimentului este fiul lui Șerban Băleanu - coautor al monografiilor ilustrate ale Câmpinei. Vorbim despre unul dintre cele două saloanele internaționale de artă fotografică pe care Răzvan Băleanu (stabilit la București, unde lucrează ca director tehnic la o cunoscută televiziune din Capitală), vrea să le organizeze anual la Câmpina, celălalt proiect, asemănător ca anvergură, fiind denumit ”ONYX International Exhibition of Photography – Campina, Romania”. 


Expoziția despre care vă vorbim în prezent se va desfășura sub înaltul patronaj al unor instituții de renume din domeniul artei fotografice: Societatea Americană de Fotografie, Uniunea Globală a Fotografiei și Image Colleague Society International. Vernisarea se va face după proceduri moderne, consacrate pe plan mondial, folosite și în prima ediție, cea din 2016. Pe tot parcursul anului trecut, sute de artiști fotografi cu renume internațional au trimis fotografii care au fost foarte atent jurizate și selecționate, iar fotografiile premiate vor fi proiectate pe un ecran publicului ceva fi prezent în ”Sala mică” a Casei de Cultură, cea de la etaj. Așadar, practic, vernisajul va consta într-o proiecție video, ilustrată muzical, a fotografiilor premiate, precum și într-o selecție a fotografiilor acceptate, urmate de o expoziție reprezentând o selecție a fotografiilor premiate, expuse pe pereții sălii. În 2017, au participat 562 de autori, din 62 de țări, cu 7157 de lucrări, pentru cele cinci secțiuni - color open, monochrome open, travel, photojournalism și nature. Datorită numărului mare de fotografi participanți, judecând și după numărul țărilor participante, ca și după numeroasele lucrări primite, editia 2017 a salonului fotografic ”Campina International Exhibition of Photography” a devenit cel mai mare salon internațional de artă fotografică realizat vreodată în România. Până acum, a confirmat prezența la vernisaj Teodor Radu Pantea din Oradea, membru al juriului. ”Ediția a II - a a Salonului Internațional de Artă Fotografică ce poartă denumirea orașului nostru ne-a oferit o imensă bucurie, datorită unei participari foarte mari și, totodată, deosebit de valoroasă. Am primit lucrări de excepție din 62 de țări ale lumii, fiind prezenți 562 de autori cu 7157 de lucrări. Aceasta statistică uluitoare ne-a conferit titlul de cel mai mare salon de artă fotografică organizat vreodată în România. Câmpina își consolidează, astfel, poziția pe harta mondială a fotografiei, dovedind că este un tradițional punct de întâlnire al marilor artiști fotografi din întreaga lume. Și la această ediție ne-am bucurat de înaltul patronaj al Societății Americane de Fotografie, al Uniunii Globale a Fotografiei si al Image Colleague Society din America. Din acest an, pentru că ne dorim sa promovăm numele Câmpinei și mai bine peste hotare, asociația noastră, Campina Photographic Exhibitions Society, a introdus un sistem de distincții fotografice care vor fi oferite participanților ce obțin acceptări în saloanele noastre. Toate detatiile se gasesc pe site-ul nostru. Aș vrea să mulțumesc, de asemenea, mult valorosului nostru juriu: Jakab Tibor din Târgu Mures, dr. Teodor Radu Pantea din Oradea și Mircea Anghel din Craiova, care, prin munca lor deosebită, au reușit să selecteze și să premieze cele mai bune lucrări. Mulțumim tuturor participanților pentru încrederea cu care au participat, succesul acestui salon le este datorat lor. Vă invităm pe website-ul nostru, www.campinaexhibitions.net, pentru a viziona toate fotografiile acceptate și premiate de la această ediție, dar și de la edițiile trecute, precum și pentru a afla alte informații despre noi”, ne-a declarat Răzvan Băleanu.


Cele două saloane internaționale de artă fotografică realizate anual în Campina, ONYX și CAMPINA, fondate și conduse de Răzvan Baleanu, s-au dovedit a fi un succes încă de la primele ediții, concentrând toată elita artei fotografice mondiale, aici, la Câmpina, și stabilind un record privind calitatea artistică a fotografiilor, dar și privind numărul participanților.
Răzvan Băleanu are 33 de ani și a absolvit UNATC - specializarea ”Imagine de film și televiziune”. Este membru al Societății Americane de Fotografie, al Federației Internaționale de Artă Fotografică, al Uniunii Globale a Fotografilor, al Image Colleague Society International și al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are peste 90 de medalii, premii și mențiuni de onoare și peste 800 de lucrări acceptate la saloanele internaționale de artă fotografică. Lucrările sale au fost expuse în peste 30 de țări din întreaga lume. Pasiunea pentru arta fotografică a moștenit-o de la bunicul său, Constantin Brăilov, un pionier al fotografiei în anii 1920-1940. 
Adrian BRAD

Istoria Rusiei, subiect de dezbatere la a doua ediţie a Conferinţelor culturale Lemet

Cea de a două conferinţă Lemet, care a avut loc la sfârşitul anului trecut, l-a adus în faţa publicului câmpinean interesat de viaţa culturală privită dintr-o perspectivă amplă (iar situarea noastră geopolitică nu poate fi trecută cu vederea, mai ales acum, în acest context internaţional atât de frământat) pe istoricul şi analistul politic Armand Goşu, specialist în spaţiul ex-sovietic, autor al mai multor volume de istorie, fie că vorbim de ample culegeri de documente (alături de Mihnea Berindei şi Dorin Dobrincu) care în mai bine de două mii de pagini (trei volume) oferă o perspectivă inedită a primului deceniu al regimului Ceauşescu, fie de articole şi studii publicate iniţial în „Revista 22” sau pe platforma Contributors. Deşi evenimentul a fost organizat în seara zilei de vineri, 22 decembrie 2017, Sala Mică a Casei de Cultură s-a umplut în câteva minute. 


Codruţ Constantinescu a explicat în introducerea conferinţei lui Armand Gosu semnificaţia alegerii acestei date, mai ales în contextul politic actual, precum şi faptul ca nu este deloc deplasat să vorbim despre bilanţul Rusiei la un secol de la lovitura de stat bolşevică din noiembrie (stil nou) 1917, având în vedere că tocmai acest moment a dus la instaurarea regimului sovietelor, care avea să-şi extindă dominaţia după 1945-1947 şi în România. Tocmai data de 22 decembrie 1989 a dus la căderea şi fuga ultimului dictator comunist care, chiar dacă şi-a naţionalizat profund regimul personal, nu ar fi ajuns niciodată la putere în condiţiile unei Românii normale, interbelice, tradiţionale, cea distrusă de invazia trupelor sovietice. 
Armand Goşu a făcut o ecografie completă şi competentă a evoluţiei Rusiei, pledând asupra faptului că Rusia ţaristă, de dinainte de izbucnirea fatală a Primului Război Mondial (1914), era mult mai integrată în lumea europeană, acţionând ca un actor geopolitic mult mai raţional decât o face Rusia contemporană, dominată de urmaşii KGB-ului care au preluat puterea după eşecul preşedintelui Elţîn de a modifica Rusia rezultată din prăbuşirea Uniunii Sovietice. În plus, Rusia ultimului deceniu ţarist cunoştea o creştere economică remarcabilă, care era însoţită şi de un masiv reviriment al mişcării democratice care în final a dus la Revoluţia din 1905 şi la apariţia unui parlament (Dumei). Probabil că fără nefericita implicare în Primul Război Mondial, Rusia ar fi devenit, şi ea, o monarhie constituţională. Rusia actuală ar fi într-o criză profundă, pe mai multe planuri (demografic - atât prin sporul demografic negativ, o situaţie similară cu cea din România, cât şi prin plecarea celor mai strălucite minţi,  economic, industriaş - bugetul federal se bazează cu precădere pe vânzarea hidrocarburilor, industriile ruseşti întârziind să se modernizeze şi diversifice cu adevărat, chiar şi exploatarea hidrocarburilor fiind dependentă de tehnologia avansată occidentală, sau de viziune geopolitică). O spune cineva care nu numai că cunoaşte limba rusă, dar şi urmăreşte zi de zi ceea ce se întâmplă în Rusia, fiind abonat la posturile de radio şi TV ruseşti, cum parafraza, cu umor, în încheiere Codruţ Constantinescu: „Putem fi mândri că singurul român care urmăreşte posturile ruseşti este tocmai un câmpinean”, ştiute fiind originile câmpinene ale lui Armand Goşu.


De remarcat prezenţa în sală a lui Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de Cultură din Consiliul Local, a d-nei Jenica Tabacu, istoric şi director al Muzeului „B.P. Haşdeu”, a eseistului şi scriitorului Christan Crăciun, precum şi a altor numeroşi profesori de la unităţile de învăţământ din Câmpina. Interesantă a fost prezenţa la eveniment a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti care, la final, s-a declarat impresionat de faptul că, în ajun de Crăciun, o dezbatere având drept subiect istoria Rusiei a suscitat atât de mult interes într-un oraş precum Câmpina. 
Trebuie încurajată şi considerată ca meritorie implicarea societăţii Lemet în viaţa comunităţii câmpinene (prezentă la dezbatere a fost şi d-na Adina Ionescu), un exemplu care ar putea fi multiplicat şi de alte firme care îşi desfăşoară activitatea în zonă.
Este de dorit ca anul 2018 să fie cel puţin la fel de generos în evenimente culturale precum a fost 2017 (conferinţele Lemet, dar şi alte manifestări organizate de diferite instituţii locale cu atribuţii în domeniu, finanţate din bugetul local), pentru a păstra prestigiul cultural al Câmpinei şi a închega şi mai bine comunitatea câmpinenilor iubitori de cultură.

Oamenii Câmpinei

Încetul cu încetul, admirabila muncă de cercetător al istoriei locale a d-lui Ion Şovăială (1952 - 2013) a început să fie pusă în valoare, asumată şi publicată de către mediul cultural câmpinean, ceea ce reprezintă un gest reparatoriu dar şi recuperatoriu important şi lăudabil căci Ion Şovăială a iubit atât de mult oraşul nostru încât i-a dedicat o bună parte din viaţa sa totuşi, cam scurtă. Al doilea volum [1] în care sunt oferite publicului interesat date necunoscute sau mai puţin cunoscute din istoria Câmpinii ne poartă din Evul Mediu românesc (al Munteniei) până în perioada modernă şi contemporană (prima informaţie este din 1503 iar ultima din 1956).
Informaţiile cronologice trebuie structurate pe anumite paliere. Unul din ele este reprezentat de călătorii straini care au trecut prin Câmpina, în drumul lor spre Braşovul habsburgic (sau austro-ungar) având în vedere că drumul curgea prin Câmpina, varianta ocolitoare a DN 1 fiind de dată relativ recentă. Nici medicul german F. S. Chrismar nu a făcut excepţie, evocând în lucrarea sa, Schiţe ale unei călătorii prin Ungaria şi Turcia, imaginile suprinse în 1833 când a trecut prin Câmpina unde se află vama „unde a trebuit să ne vizam hârtiile. Ne-a uimit, într-un chip deosebit, amenajarea acestui oficiu, unde am dat peste funcţionari cu turbane şi costume turceşti, odihnindu-se nepăsători pe un divan moale, capitonat, fumându-şi pipa. Zgomotul trupelor (ţariste) care treceau nu a deranjat pe aceşti onorabili din dulcea lor nepasare (doar erau foarte obişnuiţi cu diversele trupe ale celor trei imperii care se războiau în zona noastră-n.m) A ţinut mult până ce ni s-a dat drumul şi chiar pentru această operţie ei nu s-au mişcat din poziţia lor comodă, ci şi-au mâzgâlit viza cu o mână nepăsătoare pe paşapoartele noastre. De altfel nu am găsit nimic atrăgător la Câmpina, căci murdăria mare de pe uliţi era pentru noi o privelişte obişnuită de la satele româneşti din Transilvania şi Banat” 
O categorie aparte este dată de informaţiile numeroase despre exploatarea petrolului, astăzi doar o (plăcută) amintire. Între 1880-1903 funcţionau în oraşul nostru şi în zona limitrofă nu mai puţin de 11 societăţi comerciale care se ocupau cu extracţia de petrol, printre ele numărându-se Steaua Română dar şi Vrăjitoarea Câmpina! În 1889 a fost instalată local prima sondă, până atunci extracţia de petrol fiind mai degrabă haotică şi improvizată (se săpau puţuri de 4-5 metri şi se scotea păcura cu găleata). În 1897 Societatea Steaua Româna a solicitat Primăriei, după ce obţinuse acordul Prefecturii Prahova, autorizaţia de a ridica marea rafinarie („fabrică locală de distilaţiune a petrolului”). La 17 septembrie 1898 un muncitor român are nefericita idee să-şi aprindă o ţigară la gura sondei nr. 26 producând incendierea altor doua. Incident care a făcut trei victime arse de vii. În 1900 Societatea Steaua Română a decis să-şi mute sediul din Bucureşti la Câmpina, un bun prilej pentru localnicii care aveau case de închiriat să tripleze preţurile, Steaua Română decizând să-şi construiască singură locuinţe pe care să le pună la dispoziţia personalului său, case care mai sunt locuite şi astăzi de câmpineni. În 1904 o erupţie a fost atât de puternică încât a acoperit toate casele din satul Slobozia (acum cartierul cu acelaşi nume) cu păcură chiar şi pe localnici care devenisră negrii precum cei din Africa. Aceştia, nemulţumiţi, pe bună dreptate, s-au dus la Steaua Română solicitând despagubiri. Protecţia muncii era rudimentară în epocă, după cum o atestă într-un articol, un ziarist al epocii „Arşi, stâlciţi, degete, mâini şi picioare rupte, dinţi frânţi şi capete zdrobite când nu sunt carbonizaţi de foc.” Nu-i de mirare că mişcarea sindicală şi muncitorească a găsit un teren fertil în Câmpina. Totuşi exploatatorii imperialişti nu erau chiar indiferenţi la suferinţele muncitorilor, aşa cum voia să lase impresia propaganda comunistă, altfel nu se explică de ce la un moment dat se intenţiona  constrirea şi dotarea a două spitale în Câmpina şi Buştenari iar în 1935 s-a înfiinţat o Casă de Asigurări Sociale. Atras de acest fenomen a fost şi Panait Istrati în tinereţea sa de ziarist militant de stânga, până sa fie scârbit de bolşevismul pe care l-a studiat la faţa locului. În octombrie 1921 Istrati a petrecut mai multe zile la Câmpina, studiind fenomenul, scriind articolul „Din lumea petrolului-Câmpina”, semnat cu iniţialele numelui său. El venise la Câmpina pentru a lua parte la o „mare manifestare” împotriva Primului Război Balcanic (în care Regatul Român nici măcar nu a fost implicat) care în final s-a dovedit un balon de săpun. „Trăind toată viaţa în păcură, mâncând şi respirând înecaţi în păcură, nu e de mirare că oamenii aceştia, veniţi de prin toate colţurile ţării, sunt atât de abrutizaţi” În 1931 Rafinăria Steaua Română a depăşit cifra de un milion de tone de petrol prelucrat, surclasând-o pe cea a marei rivale, Astra. Păcat că nimeni nu s-a gândit să înfiinţeze un muzeu local al exploatării petrolului (chiar dacă sonda este la loc de cinste pe stema oraşului) şi poate că nu ar fi o idee rea ca în cadrul miticului muzeu de istorie locală o secţie să fie dedicată acestui subiect. Citind nenumăretele erupţii groaznice, te întrebi dacă nu cumva este preferabil că nu mai există petrol în jurul oraşului (doar batale) pentru că petrolul a adus atât prosperitate şi dezvoltare cât şi destule nenorociri (distrugerile din Primul Război Mondial sau bombardamentele din cel de al Doilea)


Şi în cel de al doilea volum descoperim informaţii inedite, din planul cultural, despre oameni marcanţi ai culturii române care au trecut, stat/locuit, pentru perioade mai lungi sau mai scurte în Câmpina. Nicolae Grigorescu ar fi ajus pentru prima oară în Câmpina, oraş în care avea să se mute spre finalul vieţii, tocmai în vara lui 1871. La 7 iulie 1881 şi Caragiale, dezamăgit, părăsea redacţia revistei conservatoare Timpul pentru a petrece două săptămâni la Câmpina „scârbit de viaţa bucureşteana, de acest oraş de putrigai moral şi material” din care nu ieşise de doi ani. Coşbuc petrecea mult timp în casa unui amic din Câmpina. Iar Haşdeu îi trimitea telegrame lui Caragiale, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate litarară tot din Câmpina, fâcându-l un Moliere al României mai leneş dar mult mai caustic. În iulie 1919 tânărul medic şi viitor poet (martir anticomunist având în vedere sfârşitul tragic) Vasile Voiculescu l-a viztat la Câmpina pe AL. Vlahuţă care va muri la scurt timp. Ultimul articol al lui Vlahuţă, intitulat „Devastatorii” care a apărut în ziarul Lamura, dedicat distrugerii casei pictorului Nicolae Grigorescu. Mare minune că şi cele două muzee locale (Haşdeu şi Grigorescu) funcţionează, având în vedere că ambele au avut de suferit în urma trecerii istoriei prin locurile noastre, casa lui Grigorescu luând foc în timpul ocupaţiei germane, fiind sediul politiei secrete germane (probabil serviciul de informaţii al Armatei) iar castelul lui Haşdeu suportând în aceeaşi perioadă alte degradări (devenit grajd, Câmpina fiind etapă în sistemul de comunicaţii german, făcând legătura cu Braşovul austro-ungar!) tot datorită trupelor de ocupaţie..
O a treia categorie de informaţii este cea care se învârte în jurul aspectelor administrative şi politice. În perioada antebelică în oraş se afla sediul unei subprefecturi (preluare franceză) iar subprefectul se implica, cum altfel, în alegeri. În interbelic, ştim bine, era sediul unei plase. În 1933 Carol II a vizitat Câmpina împreuna cu regele Iugoslaviei, Alexandru al II-lea, cumantul său, şi sora lui Carol II, soţia regelui iugoslav, Maria (Măriuca). Alexandru avea să fie asasinat la Marsilia peste un an de un comando ustaş. Evident, tot oraşul era pe străzi pentru a saluta familiile regale, oraşul fiind pavoazat cu drapelele celor doua ţări aliate. Amuzantă dar şi îngrijorătoare este veşnicia neîngrijitului la români. Un anume Victor Anestin a făcut o drumeţie în vara anului 1916 la băile cu apă sărată de la Telega, scriind şi publicând în Gazeta Câmpinei un reportaj. În care constată cât erau ele de neîngrijite „Am plecat la alte băi, pe malul celălalt al râului. Acolo părăginirea e şi mai mare. Băile cele cu baracele murdare şi înegrite de vremuri sunt ale primăriei, dar spre cinstea ei, nu ea le îngrijeşte ci un particular. Nu-l cunosc, n-am nimic cu acel particular, îmi exprim aci însă revolta de modul cum sunt întreţinute acele bai. Nu vine lumea! Dar cum are să vie, când băile sunt aşa de neîngrijite! Şi am auzit că sunt concedate pentru vreo 30 de ani. Cu alte cuvinte nu mai e nimic făcut” Orice asemănare cu situaţia de faţă, după aproape exact un secol, este pur întâmplătoare şi neintenţionată. Notam şi faptul că poetul şi ziaristul Al. Tudo-Miu a fost bătut în plină strada de primarul liberal Rădulescu, probabil în urma unor articole contondente ale lui Miu. Bogza a luat atitudine, apărându-şi prietenul, mai mult, sfătuindu-l pe Miu să-şi cumpere revolver, ceea ce Miu face.
Există şi informaţii de natură personală, mulţi câmpineni vechi este posibil, să descopere informaţii despre rude care au trăit şi murit în Câmpina. Nu în ultimul rând, lectura cărţii oferă şi inserţii în veşnica natură umană. Anumite realităţi inter-umane sunt eterne. Un mare scandal este semnalat de V. A. Urechia în „Istoria românilor”. În februarie 1795 un anume Hagi Ionu, polcovnicul de la sud de Prahova (polcovnicul era un grad militar, echivalentul colonelului) se plânge domnitorului (fanariot) Alexandru Moruzi (cu trei domnii în Moldova şi două în Valahia) că Grigore sin Constantin Negru din Campina i-a sedus fata şi “ia stricatu fecioria cu cuvânt că o ia de soţie” însă Grigore, plictisit, fuge de răspundere şi nu vrea să o ia de soţie. Tatăl părţii vătămate solicită domnitorului “ca de împreună cu Cuviosul (Mitropolit) şi Protopoul să se facă toată cercetarea prin blestem” dar, pentru siguranţă, să se tocmească şi un mumbaşir (un reprezentant al proto ANAF-ului- În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale) pentru a-l căuta pe împricinuit. Nu se stie cum s-a finalizat afacerea de amor şi onor. 

Codruţ Constantinescu
[1] Primul volum din seria Câmpina pagini dintr-o istorie in date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă a apărut în anul  2015, al doilea volum în anul 2017, la aceeaşi Editură Fundaţiei Culturale Libra.

Pe aceeaşi temă: ŞOVĂIALĂ, CERCETĂTORUL

ŞOVĂIALĂ, CERCETĂTORUL

Există în publicistica românească o galerie de cercetători în varii domenii ale Culturii noastre, o pleiadă de personalităţi care, trăind o viaţă intelectuală dublă, medici, ingineri, actori, ziarişti, jurişti, militari – , subjugaţi de pasiunea  pentru Istorie – s-au  dedicat acesteia, de-alungul vieţii profesionale, alcătuind veritabile lucrări de informare a publicului interesat, adăugând Istoriografiei valori indiscutabile juridic, sportiv, tehnic, artistic şi preponderent ştiinţific. 
Aici, aproape de imaginara Paralelă 45, avocatul Ion T. Şovăială, jurist activ în cadrul Judecătoriei din Câmpina, a întemeiat şi condus, concomitent cu profesia lui, câteva publicaţii culturale de respectabilă ţinută intelectuală, precum ORION şi mai apoi Pagini Literare, şi a răscolit arhive, publicaţii vechi şi documente de epocă, extracţia acestora aducând la cunoştinţa generală un tezaur documentaristic inegalabil. Materialul adunat a văzut lumina tiparului mulţumită girului financiar acordat de Consiliul Local al Primăriei Câmpinei, ordonat în paginile a două volume – veritabile colecţii de Istorie a oraşului trecut de 500 de ani, emblematic prin Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin I. Istrati şi Nicolae Grigorescu.


Ambele, intitulate „CÂMPINA . Pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă”, apărute la editura „Fundaţiei Culturale Libra”, redau publicului paginile – apărute sub egida cotidianului „Oglinda Câmpinei”, apoi a săptămânalului OGLINDA DE AZI, uneori scrise, alteori dictate pentru a fi culese pe maşina de scris ori pe tastele calculatorului, de unicul şi modest-ambiţiosul istoriolog Ion T. Şovăială! 
Primul volum cuprinde perioada 1640-1946. A fost „Îngrijit de Elena Păun, Coperta & DTP, Florin Dochia”. A apărut în 2015. În anul 2017, cu aceeaşi susţinere financiară a administraţiei câmpinene, a fost oferit cititorilor şi apropiaţilor autorului, al doilea volum, cu acelaşi titlu, pe răstimpul 1503-1956, în „Colecţia „Câmpina-Patrimoniu Cultural”. Tot prin strădania Elenei Păun, cu girul lui Florin Severius Frăţilă, directorul „Oglindei de Azi”. Trebuie avută în vedere asemănarea între epocile cuprinse de aceste două cărţi, pe care ne-o explicăm prin dificultăţile cercetărilor întreprinse de Ion T. Şovăială în împrejurări independente de voinţa şi impresionantul său devotament faţă de ISTORIE. 
Relevanţa reuşitei ce încunează în posteritate paginile de Istorie a Câmpinei, scrise de împătimitul cercetător Ion T. Şovăială ne-o subliniază – cu un emoţionant respect ştiinţific şi profesional – scriitorul şi istoricul prof. Octavian Onea, în pledoaria-post-faţă, semnată pe coperta a IV-a a celui de-al II lea volum, în tonalitatea elogiului meritat şi al apărării eticii cercetătătorului înnăscut, devotat adevărului istoric cu precădere ştiinţific, strict documentar. Iată un fragment:
„După Dan D. Rădulescu, fostul muzeograf de la Peleş – care ştia, ca nimeni altul, Câmpina pe familii (...), Ion T. Şovăială era imbatabil în tot soiul de amănunte. Şi i-ar fi trebuit câteva tomuri, încă, spre a corecta inepţiile scrise (...) de poleiţii istorici purtaţi în nacelele multicolorelor baloane de săpun oficiale. Cu puţină înţelegere, cel puţin volumele pozitive ar fi putut apărea de mult, reînnodând tradiţia pe care Stoica Teodorescu o începuse, în urmă cu 89 de ani, prin „Monografia oraşului Câmpina”. Fiindcă punerea în circulaţie a unor date exacte este un semn de respect. Atât faţă de domeniul ce te-a primit în teritoriul său, cât şi faţă de subiectele abordate. Ion Şovăială, apărător la bară al adevărului şi dreptăţii, a avut cu prisosinţă acest respect. (...) Prinsese încă lumea aceea veche şi curată – despre care vorbea cu evlavie, obişnuită să trăiască în sfinţenia demnităţii.
După ea şi după el, regretele noastre eterne!”
Transcriu, prescurtat, episodul „1862” din a doua carte, paginile 39-42. Protagonistul notelor, Dimitrie Bolintineanu şi romanul său istoric.
„Apare la Bucureşti romanul „Elena”, autor D. Bolinitneanu. Parte din acţiune se petrece în satele Brebu, Telega, Poiana Câmpina şi urbea Câmpina, la Ploieşti ori Sinaia. Câteva descrieri vizează apa Prahovei (p. 126), Bun cunoscător al aşezării, autorul face ample prezentări ale acesteia.
La Telega, coborându-şi eroii „în ocne”, autorul nu uită a le schiţa: „Călătorii noştri ajunseră la Telega (...) Ei se deciseră să coboare în ocne. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimântător; mâna omului, sclavă a experienţei practice, săpa un puţ în tărâmul sub care se dovedea mina de sare. Din fundul acestui puţ urma cu săpătura în toate simţurile, dar totdeauna coborându-se până ajungea la o lărgime şi adâncime straordinare (sic!), pe gura ocnei cobora o funie şi pe scripete o roată pe care se aşeza un om. Astfel se practica intrarea ciocănarilor în ocnă. Condamnaţii erau datori să lucreze în fundul acestui abis ziua, noaptea îi scotea. Era însă o categorie de aceşti oameni care nu ieşeau niciodată de aici, iar unii care se aruncau în ocnele părăsite. De câţiva ani minele se făcură pe un sistem european, astăzi este o scară pe care înseşi doamnele pot să coboare cu înlesnire (...) însă cel mai mare avantagiu este că a scăpat de inundaţiuni la care mina era supusă înainte. Doamnele noastre fură întâmpinate de inginerul Cheracioni (...)”. (p. 156)”.
„(...) Următorul popas pe Valea Doftanei al eroilor lui D. Bolintineanu se face la Mânăstirea Brebu” care „(...) se întinde de la malul patului Doftanii până la poalele unor munţi spre răsărit”, aflată „ea însăşi (...) la o înălţime de 150 picioare la faţa apei (...).”  (...) „De aici, după o oră (de mers) ajunseră la Câmpina (...) unde la marginea dinspre munţi a burgului, pe muchia unui mal înalt, se face o vale; sub acest mal zace un lac limpede şi liniştit, închis între două dealuri (Lacul Curiacul). (...) Trecând numai râul (...) călătorii intrară în mânăstire (Poiana – n. red.), aici fură primiţi în sunetele clopotelor. O gustare destul de bună aştepta pe călători”.
Pasiunea pentru ISTORIE a avocatului Ion T. Şovăială rămâne exemplară, superioară aceleia profesionale, cercetarea în foarte sensibilul domeniu, cu precădere ştiinţific, situându-l – în veacurile viitoare – printre cei mai serioşi specialişti în certificarea, în cazul de faţă, a jumătăţii de mileniu deja străbătută de Câmpina şi locuitorii ei.   
Serghie Bucur 
Pe aceeaşi temă: OAMENII CÂMPINEI

Din 15 ianuarie 2018, Maternitatea SanConfind va fi condusă de un cunoscut medic obstetrician

(P) Obstetrica, arta de a moși, este tot mai bine reprezentată la secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului SanConfind din Poiana Câmpina,  în care actul medical chiar se ridică la standarde europene de calitate. SanConfind dovedește încă o dată că este un spital cu adevărat european, cu nimic mai prejos decât orice spital din Uniunea Europeană comparabil ca mărime și structură a specialităților medicale. Un spital care se remarcă nu doar prin dotările sale excepționale în echipamente moderne și aparatură ultraperformantă, ci și prin personalul său medical foarte bine pregătit, dedicat în totalitate oferirii unor servicii medicale de un înalt profesionalism și umanism, în care pacientul este cel mai important om. Peste câteva zile, mai exact, pe 15 ianuarie 2018, echipei medicale SanConfind i se va alătura un medic de mare valoare morală și profesională, foarte cunoscut în lumea medicală din capitala județului, unul dintre cei mai buni specialiști din țară în chirurgie laparoscopică ginecologică. Este vorba despre medicul primar obstetrică-ginecologie Dan Mihalache, care va conduce secția Obstetrică-Ginecologie a Centrului Medical SanConfind. 


Domnul doctor a lucrat mulți ani în Maternitatea Ploiești, unde s-a remarcat prin multe reușite în intervențiile sale chirurgicale, dătătoare și salvatoare de vieți. Acesta va fi urmat și de alți medici obstetricieni din Ploiești, specialiști desăvârșiți, care vor lucra și în Ambulatoriul de specialitate al spitalului, consolidând echipa medicală a Maternității SanConfind și făcând din aceasta un reper important pe harta unităților de același fel din întreaga țară. De asemenea, grație medicilor ploieșteni ce vor sosi la Maternitatea SanConfind, tot mai multe viitoare mame din Ploiești vor deveni viitoare paciente ale spitalului câmpinean, atrase și de raportul calitate-preț extrem de convenabil, având în vedere că un pachet de servicii pentru o naștere normală, în totală siguranță și în condiții de igienă absolută, fără nici un pericol de infecții intraspitalicești, costă 3200 de lei. 
La Maternitatea SanConfind, spitalizarea se face în rezerve cu unul sau două paturi. În fiecare salon, pacienta beneficiază de mobiler modern, televizor LCD, serviciu de Nurse Call (supraveghere şi asistenţă medicală permanentă), aclimatizare, grup sanitar propriu. De asemenea, pacienta  are toate produsele şi accesoriile de îngrijire şi de igienă personală necesare pe perioada internării. Nou-născuţii pot rămâne cu mamele în salon (sistemul rooming-in) sau pot sta împreună cu alți nou-născuţi, sub atenta supraveghere a personalului medical din compartimentul Neonatologie. Blocul de naştere al Maternității cuprinde filtrul blocului de  naştere, două săli de naştere destinate supravegherii materno-fetale în perioada de dilataţie, acestea având toată dotarea necesară unui travaliu care să se desfăşoare în deplină siguranţă atât pentru pacientă, cât şi pentru copil. De asemenea, sala de operaţie pentru naşterile prin cezariană beneficiază de condiţii de excepţie, la fel ca întregul bloc operator. În cadrul secției se realizează și  intervenţii chirurgicale ginecologice. De-a lungul întregii perioade petrecute în Maternitatea Sanconfind, echipa medicală anestezică  va fi alături de toate pacientele, pentru ca acestea să treacă mai ușor peste momentele speciale din viața lor, cu semnificații profunde, care le vor transforma din purtătoare de vieți în dătătoare de vieți. În cazul nașterii naturale se poate opta pentru anestezia peridurală, momentul efectuării acesteia fiind stabilit de către medicul obstetrician și medicul anestezist. Acest tip de anestezie  ajută gravida să parcurgă perioada travaliului cu minimum de disconfort, iar în cazul unui travaliu prelungit, permite pacientei să se și odihnească. Echipa de la Neonatologie asigură permanent preluarea nou-născutului de la sala de naştere, urgenţele neonatale, monitorizarea şi tratamentul nou-născutilor, consilierea mamei şi suportul pentru îngrijirea nou-născutului, precum si  consilierea lactaţiei.
Pentru cei care vor să îl cunoască mai bine pe domnul doctor Dan Mihalache, interviul de mai jos poate fi de folos.   
- Domnule doctor Dan Mihalache, bine ați venit în echipa SanConfind. Vă rugăm să vă prezentați în câteva cuvinte cititorilor revistei noastre. 
- Am 38 de ani, sunt căsătorit și am doi copii. Am absolvit UMF Carol Davila – Facultatea de Medicină Generala în anul 2003, sunt medic specialist obstetrică-ginecologie din anul 2009, iar din 2014, sunt medic primar. Am competențe în ecografie obstetricală și ginecologică, colposcopie, chirurgie laparoscopică ginecologică, histeroscopie. 
- Începând cu 15 ianuarie 2018, veți conduce secția Obstetrică-Ginecologie din Centrul Medical SanConfind? De ce ați ales să lucrați la SanConfind? 
- După 13 ani petrecuți în sistemul medical de stat, am simțit nevoia unei schimbări și Centrul Medical SanConfind a fost alegerea naturală.  Dotările si potențialul spitalului m-au atras și cred că este locul unde pacientele din județul Prahova pot primi cele mai bune îngrijiri. 
- Ce impresii v-au lăsat dotările secției Obstetrică-Ginecologie SanConfind? Prin aceste dotări, se poate spune că Maternitatea SanConfind este capabilă să ofere servicii medicale la standarde europene? 
- Dotările secției de Obstetrică-Ginecologie sunt de vârf. Spitalul poate oferi servicii comparabile cu cele din Occident. Vorbim de nașterea în condiții civilizate, cât mai puțin medicalizată, cu respectarea intimității, și la care tatăl poate asista, sau, dacă este nevoie, de nașterea prin operație cezariană. De asemenea, se pot efectua intervenții chirurugicale ginecologice minim invazive, cu recuperare rapidă. Serviciul de imagistica medicală, laboratorul de analize, compartimentele de terapie intensivă și de neonatologie sunt și ele foarte performante. 
- Ce ar trebui să facă, prima dată, o femeie în momentul în care află că va deveni mamă? 
Este indicat un consult preconcepțional, pentru a depista eventualele probleme ce pot fi tratate înainte de sarcină, pentru ca totul să meargă bine ulterior.   
- Cum trebuie să se îngrijească gravida pentru a-și pregăti corespunzător corpul în vederea nașterii propriu-zise? 
- Femeia gravidă trebuie să înțeleagă faptul că este vorba de o stare fiziologică, și comportamentul trebuie să fie normal, inclusiv cel alimentar. Este indicat ca gravida să facă mișcare, să mănânce cât mai sănătos, nu mai mult ca înainte, diversificat, și să evite alcoolul și tutunul. 
Centrul Medical SanConfind oferă tratamente de kinetoterapie dedicate gravidelor, care contribuie la bunul mers al sarcinii și la finalizarea ei printr-o naștere normală, dar și la recuperarea ulterioară mult mai rapidă. 
Recomand gimnastica medicală, ajută la tonifierea organismului și a musculaturii perineale, contribuind la ușurarea nașterii și recuperarea ulterioară mai rapidă. Este un plus pentru  Centrul Medical SanConfind, datorită faptului că poate oferi acest lucru, absolut normal într-o lume civilizată. 
- Care sunt avantajele și dezavantajele nașterii prin cezariană? Ar trebui să se recurgă la cezariană doar în situațiile în care este periclitată viața mamei sau a fătului? 
- Avantajele nașterii prin operatie cezariană sunt evidente, mai ales în situațiile în care indicațiile sunt absolute – situațiile în care viața fătului sau a mamei sunt amenințate. În afară de acestea, care sunt bine documentate, mai sunt si alte situații discutabile, în care există un antecedent de naștere traumatizantă pentru mamă. Putem vorbi despre opțiunea pacientei, care, și după o consiliere privind avantajele evidente ale nașterii naturale, dorește să nască prin operație cezariană. Dacă vorbim despre operația cezariană facută la solicitarea pacientei, fără indicație medicala, nu prea există avantaje majore . Eventual, putem discuta despre o scădere a riscului de afectare a perineului matern în cazul unui făt mare. Pe de altă parte, dezavantajele sunt o recuperare ceva mai grea decât la nașterea naturală și un risc mai mare de complicații.