06 martie 2018

Scandal la Şcoala Centrală

În ultimele luni, cea mai mare şcoală gimnazială din judeţ a trecut printr-un scandal monstruos și nemaiîntâlnit, care a împărţit instituţia în două tabere: una o susţine pe profesoara Gabriela Neagu, directoarea interimară a şcolii de la 1 septembrie 2017 (recent demisă de către Inspectoratul Şcolar Judeţean), iar cealaltă, pe profesorul Nicolae Necula, predecesorul în funcţie al celei din urmă, cel ce a condus şcoala timp de 25 de ani. Iar când spunem că unitatea de învăţământ a fost împărţită în două, ne referim, în principal, la corpul profesoral, dar şi la Asociaţia de părinţi. Elevii şcolii încă nu au ajuns să se bată în recreaţie pentru Neagu sau pentru Necula, ba dimpotrivă, îi putem bănui pe cei din clasele mari, cei cu mai mult discernământ, că prin şi printre orele de curs tratează cu ironii întemeiate luptele fratricide dintre dascălii lor, aceia care îi învaţă de la înălţimea catedrei cum să se pregătească pentru a reuşi în viaţă. Poate că scandalul face parte din schema de predare „Aşa, nu!”. Totuşi, cei mai mulţi părinţi (şi majoritatea profesorilor) sunt de partea Gabrielei Neagu, judecând după numărul celor care au susţinut cu tărie demersul acesteia de a introduce învăţământul de dimineaţă pentru toţi elevii şcolii, o măsură aprobată cu o mare majoritate de voturi şi materializată de la începutul semestrului al doilea. Gabriela Neagu s-a grăbit să aplice măsura gândindu-se, cu siguranță, că mandatul ei era doar pentru acest an școlar. 


Adversarii profesoarei Neagu (susţinătorii profesorului Necula) o acuză pe fosta directoare că, în demersurile sale, nu a respectat regulamentele şcolare (nu a obţinut avizele necesare, a transformat  pe repede-înainte, într-un stil hei-rupist, laboratoarele de specialitate şi cabinetul directorial în săli de clasă etc). Fosta directoare se apără arătând că unele avize erau în curs de obţinere, dar procedurile au fost sistate în urma reclamaţiilor la ISJ ale părţii adverse, că laboratoarele erau folosite în trecut doar în mică măsură şi că ele vor fi folosite corespunzător în continuare etc. 
Iţele acestui scandal sunt extrem de încâlcite, încâlceala fiind generată, în primul rând, de orgoliile unor profesori ai şcolii care nu pot vedea mai departe de propriile lor consideraţii, transformate în imuabile judecăţi de valoare, profesori cărora se pare că nu le pasă de învăţăceii lor, şi nici de faptul că vanităţile lor mărunte au zdruncinat din temelii prestigiul şcolii, unitatea având astăzi o imagine publică nefericită. Consilierul municipal Florin Frăţilă, membru în Consiliul de Administraţie al unităţii, a semnalat acest scandal în plenul legislativului câmpinean, comparându-l cu un adevărat război între ultima conducere a şcolii şi cea precedentă. 
Astăzi, războiul celor două roze N se va tranşa, se pare, la sediul ISJ Prahova din Ploieşti, unde se va desfăşura concursul pentru ocuparea funcţiei de director-titular al Şcolii Centrale din Câmpina. ISJ are şi el o implicare în acest scandal, de-ar fi să judecăm doar faptul că decizia de revocare din funcţie a Gabrielei Neagu a fost luată pe 22 februarie 2018, dar documentul i s-a transmis acesteia prin email (vezi facsimil) abia pe 28 februarie. Să sperăm că, după afişarea rezultatelor concursului, soarele păcii va încălzi din nou Şcoala Centrală şi toate săbiile vor fi băgate în teacă. Vă prezentăm mai jos opiniile celor care pot fi consideraţi reprezentanţi ai ambelor tabere, pentru ca dumneavoastră să puteţi trage singuri concluziile necesare.

Prof. Gabriela Neagu, directorul recent revocat:

„Pot afirma cu toată responsabilitatea că în Școala Centrală sunt spații suficiente pentru învățământul de zi”

Am întrebat-o pe fosta directoare cum a ajuns în fruntea Şcolii Centrale, din ce cauză a ajuns să fie contestată încă din prima zi a directoratului său de către unii profesori, ce i s-a reproşat, dacă a primit explicaţii de la ISJ, dacă este viabil sistemul învăţământului de dimineaţă pentru toţi elevii şcolii ş.a. Iată ce ne-a răspuns:      


„În iunie 2017 m-am înscris la concursul de director al şcolii. După cum era obişnuit fostul director, eu ar fi trebuit să-l întreb ce are de gând să facă, lucru pe care nu l-am considerat oportun. Am fost singurul concurent şi am obţinut la proba scrisă  şi proba CV-ului peste 40 de puncte (minimum era de 35 puncte), iar la ultima probă – 33,80 puncte. Am contestat rezultatul, iar în urma contestaţiei am obţinut 27 puncte. De aici, s-a născut  întrebarea legitimă: care dintre comisii evaluase corect. M-am liniştit atunci când ministerul a emis Nota MEN 1836/ DGMP/ 04.08.2017, prin care directorii nu mai erau numiţi prin delegaţie, ci trebuia să participe la un interviu, lucru pe care l-am facut şi eu, şi fostul director. La acest interviu am realizat un punctaj mai mare decât domnul Necula Nicolae, obţinând astfel postul. Am fost numită prin decizia nr 889/23.08 2017, nu prin delegaţie, aşa cum ISJ Prahova afirmă în decizia de încetare a detaşării nr. 346/22.02.2018.



Încă din prima zi, am fost contestată de un număr mare de cadre didactice, care deşi nu mă cunoşteau, mi-au reproşat faptul că nu au fost consultaţi de către ISJ Prahova în această privinţă. Ba mai mult, secretara şcolii, care avea o atitudine de director, chiar în primul Consiliu Profesoral a spus că nu mă recunoaşte ca director şi că nu voi sta acolo mai mult de o lună. Au trecut zile bune până când am primit biroul directoral, deşi în multe rânduri am cerut d-lui Necula acest lucru. Până la urmă, fără niciun fel de proces-verbal de predare-primire a biroului şi a documentelor, secretara mi-a dat o cheie a biroului. După ce, în data de 8 septembrie 2017, am avut un Consiliu de Administraţie (o şedinţă), am încuiat biroul în care am lăsat registrul de procese-verbale ale CA. După două ore, când m-am întors de la ISJ, nu am mai găsit acest registru la locul lui. L-am căutat în tot biroul, peste tot, dar degeaba. În acea zi am făcut o plângere la poliţie, iar după o lună, acest proces-verbal a fost găsit de secretară. Aceasta şi-a luat apoi un concediu medical de 10 zile, timp în care nu am avut acces la niciun fel de document, nici la ştampila şcolii. De fiecare dată ISJ Prahova a fost informat. Încă de la primele ședinte cu părinții, eu am adresat acestora întrebarea dacă sunt de acord cu schimbarea programului dimineața. Răspunsul, covârșitor în favoarea acestui lucru, a fost confirmat cu semnături. Mai târziu am aplicat un chestionar cu zece întrebări, printre care și această întrebare. Răspunsul a fost edificator. Din 660 chestionare aplicate, am primit circa 560, dintre care numai 60 cu răspunsul negativ. Deci marea majoritate își dorea programul de dimineață. Un singur părinte a avut încă de la început ceva să-mi reproșeze, o doamnă căreia nu i-a plăcut nici faptul ca sunt inginer constructor: Chiriacopol Mihaela. La acea dată făcea parte din CA al școlii și era o susținătoare înfocată a dlui Necula; și încă este fidelă fostului director. Când a fost întrebată de un pãrinte de ce nu este de acord cu acest lucru foarte bun, cu învățământul de dimineață, a răspuns: «De ce să fie meritul ei?». Adică al meu. De aici și dorința mea de a se realiza schimbarea aşteptată de toată lumea încă de la începutul anului școlar 2018-2019, pentru că am amintit deja că secretara era sigură că o să plec repede. Decizia de încetare a detașării mele, înregistrată de ISJ cu nr. 346, deși emisă în data de 22.02.2018, a fost transmisă la toate cele trei școli la care sunt titulară în data de 28.02.2018, ora 12:18. Nu am primit nicio altă informare, nicio motivare, cu toate că am solicitat acest lucru la ISJPh prin cererea 581/28.02.2018. Am și contestat la ISJ Ph decizia de încetare a detașării mele.
Inspecții de la ISJ Ph au fost foarte multe, dar acest lucru nu m-a deranjat câtuși de puțin. Inspecția are rol de îndrumare și control, iar în urma acestor inspecții am primit recomandări pe care le-am realizat în întregime. Dar sancționată nu am fost niciodată. A fost un mare semn de întrebare și pentru reprezentantul ISJ Ph, de ce există astfel de nemulțumiri în cadrul corpului profesoral, dacă din școală nu a îndeplinit nimeni condiția de a participa la un concurs pentru ocuparea funcției de director, și anume, nimeni din Școala Centrală nu este membru al corpului de experți în management. În referatul întocmit de către  ISJ Ph nu știu ce se invoca, pentru că nu l-am primit, deși l-am cerut. Pot afirma cu toată convingerea și responsabilitatea că în Școala Centrală sunt  spații suficiente pentru învățământul de zi. Aceste spații au fost riguros identificate și utilizate. Cabinetele și laboratoarele există în continuare și, după grafice bine stabilite, ele pot fi utilizate neîngrădit. Ba mai mult, în Laboratorul de chimie se țin numai 10 ore în fiecare săptămână. Am avut în demisolul școlii bănci și scaune suficiente. O sală nu era utilizată dimineața. Nu din cauza mea, astăzi, Școala Centrală are corpul profesoral divizat, și Asociația de părinţi la fel. Nu am nimic să-mi reproșez pentru această nefericită situație. Din corpul profesoral fac parte peste 30 de persoane. Cei care sunt împotriva lucrurilor bune realizate în școală sunt foarte puțini, cam cinci persoane, iar liderul grupului este un profesor de sport, Ghica Ion, pensionar. Din Asociația de părinți sunt foarte puțini împotriva acestor acțiuni din scoală, și anume cei pe care se bazează doamna Chiriacopol. De câte ori am întrebat reprezentanții ISJ Ph ce-i de făcut cu acești contestatari, am primit răspunsul că trebuie să iau deciziile în funcție de dorinţa majorității. Nu îmi reproşez nimic cu privire la situația de față, pentru că într-o democrație se ține cont de dorința majorității. După o conducere instaurată cu 25 de ani în urmă, și care a durat neîntrerupt până am venit eu, școala deja este considerată proprietate personală”

Prof. Nicolae Necula, fost director al Şcolii Centrale:

„Toată această debandadă putea fi evitată printr-un învățământ decent, în două schimburi” 

L-am întrebat pe profesorul Nicolae Necula, cel care a condus 25 de ani școala, ce are să-i reproșeze profesoarei Gabriela Neagu, de ce i s-au pus acesteia bețe în roate toată perioada cât a fost directoare, dacă mai candidează la postul de director participând la concursul organizat azi de ISJ ș.a.


„De la început aș vrea să spun că nu sunt de acord cu afirmațiile dlui consilier Florin Frățilă, care a spus în plenul Consiliului Local că la Școala Centrală există o luptă, chiar un război, între vechea conducere și noua conducere. Eu nu am acționat sub nicio formă împotriva dnei profesoare Gabriela Neagu sau contra actualei conduceri a școlii. Că spiritul meu a dăinuit în această școală atâta vreme este normal, după ce am condus-o vreme de 25 de ani. Însă în timpul ședințelor C.A. și ale Consiliului Profesoral îi atrăgeam atenția dnei directoare atunci când greșea. Iar asta am făcut-o pentru că trebuia să respectăm prevederile regulamentelor școlare și ale Legii Educației. Referitor la învățământul de dimineață, nu ne-a prezentat nicio autorizație sanitară care să permită desfășurarea acestui tip de învățământ, pentru că într-un astfel de document sunt prevăzute toate destinațiile spațiilor din școală. Astfel, s-a schimbat fără autorizație destinația unor laboratoare, plus că nu s-a ținut cont de faptul că grupurile sanitare nu puteau face față unui număr atât de mare de elevi. În școală sunt 20 de săli de clasă, iar dacă le înmulțim cu 30 (numărul maxim de elevi), rezultă 600 de elevi, numărul de elevi pentru care a fost construită școala. Ori, dacă am restrâns activitatea într-un singur schimb, celor 660 de elevi care învață dimineața s-ar putea să nu le ajungă spațiile și grupurile sanitare existente.  Impedimentele ar fi mai multe, dar asta este treaba celor care au făcut propunerea și au implementat-o fără ca ea să fie supusă aprobării Consiliului Profesoral, propunere căreia Inspectoratul i-a dat curs. S-a scris în presă că o parte a profesorilor este de partea mea. Precizez, cu mine nu este nimeni. Probabil, în virtutea trecutului meu îndelungat în fruntea acestei școli, pe care ne-am chinuit să o dotăm cu toate cele necesare, și să o modernizăm din toate punctele de vedere, unii profesori mi-au susținut punctele de vedere, cunoscând câți ani am dedicat acestei școli. Doamna Neagu a avut mai mult părinții de partea sa. Contradicția a apărut între profesorii care pierdeau laboratoarele și cabinetele pentru disciplinele la care aceștia erau titulari și părinții care voiau învățământ într-un singur schimb, cu riscul de a transforma cabinetele și laboratoarele în săli de clasă. S-au creat agitații prin mutarea claselor care aveau ore de chimie, biologie, fizică etc. în cabinetele respective, cu toate lucrurile după ei, în locul lor urmând să vină alți elevi. Toată această debandadă putea fi evitată printr-un învățământ decent, în două schimburi, un sistem existent în mii de școli gimnaziale din România. Problema aceasta eu am trăit-o prin anii 1990. Ideea trecerii la acest sistem s-a făcut și pe fondul desconsiderării calității acelor laboratoare, care au fost dotate după standarde europene. «Ce, alea-s laboratoare?!», au remarcat răutăcios susținătorii dnei Neagu. Eu am o comunicare corectă cu elevii și vă spun sincer că sunt mulți elevi care nu sunt de acord cu acest sistem de învățământ în două schimburi, care duce la atâtea schimbări de colective de elevi de la o clasă la alta. Până la urmă, eu aş fi fost de acord cu două schimburi de elevi, dar să se respecte legea. M-a deranjat afirmația unui părinte atunci când am spus că oamenii nu înțeleg anumite lucruri și, de aceea, le judecă greșit. «Dar ce vreți să spuneți, că noi suntem proști și nu înțelegem?!», mi-a replicat un părinte. Atunci mi-am dat seama că lupt degeaba pentru respectarea regulamentelor școlare. Nu am nimic personal cu dna profesoară Gabriela Neagu și nici nu am refuzat să îi eliberez biroul directorial pentru a se putea instala dumneaei acolo, după ce a fost numită director pentru un an de zile, în urma unui interviu. Însă, conform legii, directoratul dumneaei începea pe 1 septembrie 2017, iar dânsa a venit cu câteva zile mai devreme, cerându-mi să-i eliberez biroul, ceea ce nu era deloc corect. Nu era deloc legal să vină pe 28 august 2017 și să se impună cu diverse solicitări: vreau aia, vreau aia, vreau ailaltă. Mai avea puțin și cine știe ce dispoziții îmi dădea. Eu sunt prea în vârstă ca să mai accept lucruri nelegale și neprincipiale. La limită, o avea școala spații pentru două schimburi, dar aceste spații trebuie pregătite temeinic, mai înainte de a fi folosite în acest scop. Ca să nu se producă o amestecare a colectivelor în așa nerânduială, încât să nu se respecte specificitatea vârstelor școlare. Astfel, elevii claselor pregătitoare nu trebuie să se intersecteze cu elevii din clasele mari, conform regulamentelor în vigoare, nu este un moft al meu. La noi în școală nu se respectă această regulă, iar elevii mici intră în contact cu elevii mari. Aceeași situație se regăsește și în folosirea grupurilor sanitare. 
Nu i-am făcut nicio reclamație dnei Neagu, nu am nimic personal cu dumneaei, doar o atenționam atunci când făcea pe dos de cum prevăd regulamentele școlare. Este adevărat, mă deranja foarte tare faptul că dumneaei nu-i plăceau dezbaterile și că lua decizii fără consultarea Consiliului Profesoral. La început cred că a simțit că a intrat într-o școală extrem de dificilă, asta e părerea mea, și acest lucru a făcut-o să devină nervoasă și irascibilă, să se îndepărteze de oameni. Când i-am dat cheile biroului, i-am spus că putem colabora, dar m-a refuzat pe un ton răstit: «N-am nevoie, colaborez cu alții!». Atunci m-am retras fără să-i fac nicio sesizare, nicio reclamație. Singurul lucru pe care l-am adus la cunoștința Inspectoratului a fost faptul că C.A. a luat decizia de a se învăța într-un singur schimb fără să fie întrunit cvorumul. Adică decizia s-a luat cu votul a cinci membri prezenți, din totalul de nouă membri cât are CA. Eu cred că ar fi trebuit să se întrunească șase mebri ca să fie constituită majoritatea cerută de lege. 
Nu am de gând să mai particip la niciun concurs pentru ocuparea funcției de director. Mă voi întoarce la domeniul meu de activitate și îmi voi face orele cu copiii la fel de bine ca și până acum. În rest, nu mă mai interesează nicio funcție în conducerea școlii”, ne-a declarat profesorul Nicolae Necula.

Alice Simon, președintele Asociației de părinți din Școala Centrală

„Asociația noastră nu este împotriva învățământului într-un singur schimb, dar noi vrem să se facă acest lucru gradual, fără a afecta calitatea învățământului, deci fără a sacrifica laboratoarele și cabinetele de specialitate. Se pot construi în timp noi săli de cursuri, pentru că spaţiu este destul în curte. Noi ne-am opus, unii dintre noi, modului în care învățământul într-un singur schimb se încearcă să fie pus în aplicare: în stil hei-rupist, de azi pe mâine, prin desființarea unor laboratoare de științe, prin înghesuirea copiilor în niște spații improprii, fără a avea avizele necesare. Sigur, unii spun că se poate și așa, că nu sunt afectate orele din cabinetele de specialitate. Cel mai bine, cred, profesorii de specialități pot spune dacă un singur schimb, în actualele condiții, ar dăuna învățământului care privește materii de specialitate, acelea pentru care sunt amenajate cabinete și laboratoare. 


Ce facem, acum? Un părinte care are un copil ce vrea să ajungă balerină nu este interesat de cabinetul de matematică sau de fizică. Altul care are un copil ce vrea să ajungă inginer sau profesor ar vrea ca aceste cabinete să funcționeze în bune condiții. Părerile părinților sunt subiective, în funcție de calitățile și aptitudinile copilului propriu. Cred că noi, părinții, nu ar trebui să ne certăm în public pentru care sistem de învățământ se potrivește cel mai bine școlii. Deasupra noastră este, ca o umbrelă protectoare a copiilor nostri, ISJ Prahova, care s-a pronunțat în defavoarea unui singur schimb așa cum este organizat el astăzi, adică prea repede și fără o prealabilă și solidă pregătire. ISJ este instituția care apără interesul general al copiilor din școli”, ne-a declarat Alice Simon.  

Iulian Dobrescu, președintele Consiliului reprezentativ al părinților 

Iulian Dobrescu este, de un an, președintele Consiliului reprezentativ al părinților, organism care, deși nu are personalitate juridică, reprezintă vocea majorității părinților care au copii la Școala Centrală. L-am întrebat pe dl Dobrescu ce părere are despre actuala situație explozivă din școală, iar răspunsul său nu s-a lăsat așteptat:


„În școală funcționează două forme de organizare a părinților, structuri permise de Legea Învățământului. O dată avem Consiliul reprezentativ al părinților, constituit din președinții comitetelor de părinți ale tuturor celor 25 de clase care funcționează în Școala Centrală. A doua structură este Asociația de părinți, care are personalitate juridică și statut de fundație. Ea a fost fondată în 2012 de un comitet de inițiativă alcătuit din mai mulți părinți care aveau atunci copii la Școala Centrală.  Asociația are mai mult rolul de a gestiona banii strânși de părinți pentru diferite acțiuni, desfășurate pe clase sau pe întreaga școală. Consiliul reprezentativ al părinților are doi reprezentanți în CA. În ședința din ianuarie 2018 a CA, cei doi reprezentanți ai noștri au fost de acord cu învățământul într-un singur schimb, începând cu prima zi a celui de-al doilea semestru. În prealabil, s-a solicitat, conform legii, acordul consultativ al Consiliului Profesoral, dar profesorii nu s-au pronunțat, deși s-a propus chiar un vot secret în această privință. În Școala Centrală, am observat că profesorii și-au pierdut dreptul de a se exprima prin vot, atunci când sunt consultați cu privire la luarea unor decizii importante pentru școală. În ședința CA în care s-a decis un singur schimb, a fost întrunit cvorumul de ședință, întrucât erau prezenți jumătate plus unu din membri (5 din 9). Decizia a fost contestată de tabăra adversă directorarei la ISJ,  dar Inspectoratul nu a putut să anuleze hotărârea, fiindcă a fost statutară. ISJ s-a pronunțat ulterior asupra acestei măsuri, printr-o adresă către conducerea școlii, în care făcea câteva recomandări cu privire la oportunitatea măsurii, aceasta din urmă fiind considerată de către conducerea ISJ că a fost luată în grabă. Pe scurt, ISJ nu desființa măsura, dar considera că ar fi fost mai bine să fie implementată la începutul anului școlar următor. CA a decis ca în laboratoarele și cabinetele de specialitate să se desfășoare activitățile prevăzute în programa școlară, dar numai atunci când acestea impun realizarea unor experimente de laborator. Cursurile teoretice se pot desfășura și în săli de clasă. Schimbarea sălilor și cabinetelor de către colectivele de elevi nu constituie un impediment în desfășurarea normală a procesului de învățământ.”
Adrian BRAD

Editorial. DECLARAȚII

E fain să analizezi declarațiile făcute „la liber” de către politicienii noștri: le arată de cele mai multe ori vacuitatea, nu numai lipsa de logică și de gramatică. Exemple… Dna. Dăncilă a scăpat vorba cu „autiștii”. Sigur că una din multele instituții bugetivore, care ne dau trista iluzie a unei democrații funcționale, mă refer acum la CNCD (Consiliul Național de combatere a discriminării), deja faimos prin deciziile sale sinistru comice, a hotărât că nu e discriminare. Desigur că nu, era doar o injurie la adresa parlamentarilor români europeni care nu sînt de acord cu violarea justiției de către Dragnea et comp, via Tudorel Toader. Și, aici este buba: își poate permite un (prim)ministru – numit – să critice parlamentarii – aleși? Nu autiștii, sărmanii, sînt batjocoriți de inconștientul doamnei, ci democrația electivă. După cum și ideea că cineva care critică realitățile interne „strică” imaginea țării, e de o precaritate intelectuală perfect calată pe nivelul actualului guvern. Dl. Severin, eliberat înainte de termen din închisoarea făcută pentru mânării la nivel european, se închipuie un fel de martir trăind în regim de teroare; nici nu pot cita declarația acestuia, pute ca un hoit de cal lăsat să putrezească pe cîmp. A venit dl. Timmermans, care ne-a atras atenția să n-o luăm razna cu justiția. Ce luptă pe politicienii noștri și pe sosiile lor televizate de a interpreta „pe invers” declarațiile foarte limpezi și elegante făcute de acesta în apărarea d-nei Kovesi! Mai ales cea cu: nu politicienii trebuie să-i judece pe cei din justiție care greșesc. Confruntarea de săptămîna trecută dintre coaliție, prin gura lui TT, și DNA, prin Kovesi, a fost prilej de multe declarații aiuritoare, în funcție de tabăra în care s-a poziționat fiecare. De altfel, în lumea de azi, mai ales lumea on-line, mai întîi te poziționezi și abia mai apoi gîndești. Vorba vine… E o ordine a operațiilor care explică multe. 
Mai sînt două categorii de afirmații care mă descumpănesc în egală măsură. Primele care văd în Europa, în ce mai clară descendență comunistă, capitalismul colonialist și asupritor. Devenim colonie!!! - țipă Antenele. Prin reflex, celelalte resping orice critică a Europei de azi, sub pretext că asta te demască a fi putinist, anti-european, taliban, medieval. Mă întorc la dl. Tudorel Toader, mult mai periculos și perfid decît cred cei care se bucură prea devreme de eșecul său (într-o țară așezată pe principii morale ar fi fost urmat de o demisie). Acesta a spus: „adevărul va fi stabilit de popor”. Pentru un doctor în drept, stranie afirmație. Care mă duce cu gîndul direct la tribunalele populare. Cine e „poporul”, domnule profesor? Cel care votează, firește! (Care votează cu PSD, ceilalți sînt „dușmani ai poporului”, vedeți ce simplu era pe vremea lui Stalin?) Dar mi se pare inacceptabilă ideea adevărului stabilit prin vot! Dacă ar fi așa, am crede și azi că soarele se învîrte în jurul pămîntului. De altfel, acest populism socialist infectează profund viziunile politicienilor noștri. Un domn liberal, Daniel Zamfir, vine, în numele aceluiași populism anti-capitalist să înfiereze băncile „care sug sudoarea poporului”, cu o propunere de plafonare a dobînzilor care, explică oameni care se pricep, nu este numai împotriva principiilor economiei de piață, dar ar avea efecte catastrofale pe termen lung. Cum scriam și în articolul trecut, politicienii noștri nu văd nimic în depărtare, sînt complet miopi, le lipsește perspectiva. Apropo: ce s-a întîmplat cu deputatul PSD care amenința că va ieși cu arma să tragă în protestatari? Mai e parlamentar? Mai e liber? Atîția din ăștia zburdă liberi prin spațiul public, că le pierzi urma. 


Aceste declarații au două componente comune care le fac asemănătoare în profunzime: a) dublul limbaj, ele spun pentru instituțiile europene ceea ce acestora le place să audă, și pentru plan intern cu totul altceva.  aa) subconștientul dezvăluit de aceste fraze arată cît de precară este structura democrației noastre. În afirmațiile analizate mai sus numitorul comun ar putea fi formulat cam așa: ah, ce v-aș face eu, dacă aș avea toată puterea, vouă ăstora care ne sînteți împotrivă! Și noi, în loc să coordonăm puterile pentru a construi autostrăzi, spitale, catedrale (da!), universități, parcuri, săli de spectacole și cămine culturale, librării și cinematografe, în loc de asta, ne învârtim în jurul cozii să demonstrăm că un inculpat nu are ce căuta în treburile publice, și privim cît se poate de serios candidatura lui la președinție. La noi, unul ieșit din închisoare pentru corupție, nu se duce acasă, ci dă buzna într-un platou de televiziune (nu unul, zece îi stau la dispoziție) pentru a acuza justiția. După care presa începe să toace subiectul cu fraza „se vehiculează în spațiul public”… fără să spună că scînteia a venit de la un hoț. Iată și o frază de încheiere, a lui Mircea Cărtărescu: „Ne-ndreptăm cu pași tot mai grăbiți spre grupul de la Vișegrad, al statelor est-europene sătule de libertate și civilizație, întoarse stupid și sinucigaș în mocirla comunistă. Naționalism, iliberalism, prietenie la toartă cu tiranii de la răsărit: cine-a spus că omul nou n-a fost produs în decenii de dictatură? Iată-l guvernând în tot estul, pe cai tot mai mari, îndreptându-se tot mai nesăbuit spre propria sa pieire. Și a noastră o dată cu el”.
Christian CRĂCIUN

Uite boicotul, nu e boicotul!

Vineri, 2 martie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova a transmis către toate şcolile primare din judeţ o adresă prin care informa conducerile acestor instituţii de învăţământ că Sindicatul „Şcoala Prahovei”, afiliat la FSLI, a notificat Inspectoratul cu privire la decizia membrilor de sindicat, dintr-un număr de 91 de unităţi şcolare din judeţul Prahova, de a nu participa la simularea “Evaluării Naţionale” pentru elevii de clasa a VIII-a, simulare care se desfăşoară în perioada 5 – 7 martie 2018. În plus, în adresa trimisă de Inspectorat se mai cerea conducerii şcolilor să informeze în timp util părinţii asupra acestei situaţii. Aşa se face că de vineri, 2 msrtie şi până duminică, 4 martie, inclusiv, părinţii copiilor de clasa a VIII-a din oraşul nostru, dar nu numai, au fost asaltaţi cu SMS-uri, mail-uri şi mesaje pe reţelele de socializare în care erau anunţaţi de boicotarea simulării fără prea multe alte detalii. În scurtă vreme de la apariţia acestor mesaje, situaţia a devenit tensionată, mulţi dintre părinţi protestând vehement împotriva boicotului iniţiat pe ultima sută de metri de membrii de sindicat din învăţământ, cărora le-au reproşat, printre altele, că prin acest demers îşi urmăresc doar propriul interes, în detrimentul elevilor şi al şcolii.
Potrivit liderilor sindicali din învăţământ, profesorii au decis să boicoteze simularea examenului de Evaluare Naţională, nemulţumiţi de faptul că în multe cazuri le-au scăzut veniturile odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării şi, pe de altă parte, nemulţumiţi de stagnarea costului standard pentru fiecare elev în ceea ce priveşte cheltuielile materiale, solicitând creşterea acestuia, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor. Sindicaliştii mai cer şi rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional.
Reacţia părinţilor a determinat în multe şcoli o schimbare radicală de atitudine a unor profesori, care rând pe rând au revenit la sentimente mai bune, acceptând să suspende boicotul şi să participe la simulare.
La Câmpina, toate şcolile primare au organizat examenul de simulare, chiar dacă o bună parte din profesori a ales boicotul. În Prahova, nouă şcoli (printre care Şcoala „Andei Mureşanu” Ploieşti, Şcoala „C-tin Brâncoveanu” Breaza, Şcoala Gimnazială Băicoi) nu au organizat examenul, urmând ca acesta să fie reprogramat de Ministerul Educaţiei. 
Revendicările profesorilor par a nu se opri aici. FSLI anunţă printr-un comunicat de presă că în urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de Bacalaurat care avea loc în perioada 19 – 22 martie 2018. 
Aşadar, se poate spune că, cel puţin în acest moment şi în ceea ce priveşte simularea pentru Evaluarea Naţională, această joacă de-a „uite boicotul, nu e boicotul” a sindicaliştilor din învăţământ nu şi-a atins din păcate scopul revendicativ, în schimb a reuşit să-i enerveze pe părinţi şi totodată să demobilizeze mulţi elevi.

Preotul Ionuț Butoiu a conferențiat la Școala de Agenţi de Poliție „Vasile Lascăr"

La mai puțin de o lună de când avusese loc lansarea cărții sale, „Luptă, rabdă și vei trăi”, în Sala Praznicală a Complexului bisericesc din Slobozia, preotul Ionuț Butoiu, care slujește la Bisericuța Spitalului Municipal, a reușit o a doua prezentare în public a volumului său, o carte-mărturisire cu structura unui roman scurt. Această a doua lansare (dacă putem să-i zicem așa), a volumului său a avut loc în Sala de spectacole a Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”. 


Evenimentul s-a bucurat de un succes imens, la fel de mare ca cel precedent, dacă ne gândim că au participat peste 300 de elevi și numeroase cadre didactice, plus diverși invitați: foste cadre de conducere ale Școlii, dar și câteva fețe cuvioase (preotul Gheorghe Mantu, parohul Bisericii Sf. Treime din Câmpina, preotul militar Adrian Dumitru, preotul Valeriu Tatu), câțiva primari ai localităților învecinate Câmpinei. Un auditoriu care a umplut sala până la refuz. De fapt, nu a fost doar o prezentare a cărții, deoarece părintele Ionuț a fost invitat de dl comandant al Școlii, cms - șef Vasile Tache, să conferențieze în fața elevilor unității. „Conferința preotului Ionuț Butoiu a avut un impact năucitor, extraordinar. 


Au fost prezenți în sală sute de elevi, precum și multe cadre didactice și alți invitați. Toți au învățat de la părintele Ionuț că nu trebuie să te oprești niciodată din drumul pe care ți l-ai ales în viață și pentru care simți că ești făcut, de drumul pe care ți l-a hărăzit Dumnezeu. Părintele și-a întărit zicerile prin puterea exemplului său personal, prin vindecarea miraculoasă cu care Dumnezeu l-a binecuvântat în vara lui 2008, miracol care a făcut ca, în nouă luni, părintele să treacă de la starea de muribund cu câteva ore de trăit la cea de paralitic incurabil, și apoi la cea de om normal, fără niciun handicap locomotor”, ne-a declarat comandantul Școlii de Poliție, după terminarea conferinței. Tema aleasă de preotul conferențiar a fost „Suferința, cale de întâlnire cu Dumnezeu”, iar moderatorul conferinței a fost părintele Gelu Mantu, prieten apropiat al părintelui Ionuț. ”Sunt mândru să fiu coleg și prieten cu părintele Ionuț,  un astfel de om nu poate să aducă decât pace, bucurie și credință în cel care i se așază alături. Cartea părintelui este o carte minunată scrisă de un om minunat. Ea este cartea de vizită a părintelui Ionuț, o deschizi și nu te mai saturi citind-o, ba chiar o recitești cu aceeași placere. Omul acesta este o minune de la Dumnezeu. Eu personal, când vorbesc cu el, pur și simplu mă întăresc în credință”, le-a spus părintele Gelu celor prezenți. A urmat apoi conferința părintelui Ionuț, care a înmărmurit asistența. Toți erau ca vrăjiți de minunatele cuvinte ale preotului conferențiar. O oră și jumătate, cât a vorbit părintele, aproape că nimeni din sală nu a schițat vreun gest, toți sorbind cu nesaț vorbele înțelepte ale slujitorului Capelei Spitalului Municipal și empatizând cu suferințele trăite de părinte după un accident stupid, o cădere de pe o stâncă de la marginea Mării Negre, în stațiunea Costinești. După conferință, multă lume i-a adresat întrebări părintelui Ionuț, la care acesta a răspuns cu o profundă emoție și o sinceritate debordantă, care au făcut multe inimi să suspine și multe suflete să tresalte de bucurie. De bucuria cu care îi învăluie pe oameni un slujitor al Domnului, care reușește să-i convingă pe toți cei care îl ascultă să nu-și piardă speranța în Dumnezeu chiar și în cele mai cumplite momente ale existenței lor pe acest pământ creat de Tatăl Ceresc pentru ființă, nu pentru neființă.
Adrian BRAD

Cătălin Duță, la al doilea mandat de vicepreședinte al Federației Române de Motociclism

Câmpineanul Cătălin Duță a fost ales recent președintele Secției Motocros a Federației Române de Motociclism. Automat el a intrat și în conducerea Federației Române de Motociclism, ocupând una dintre funcțiile de vicepreședinte. Motocrosul se numără printre cele patru ramuri ale motociclismului, fiecare dintre aceste ramuri având președintele ei, care urcă automat ca vicepreședinte al FRM.  Speranța motocrosului câmpinean de altădată este la al doilea mandat de vicepreședinte al FRM. Dar, de data aceasta, fiind președinte al Comisiei de motocros (una dintre structurile federației), are de gând să revigoreze motocrosul românesc, mai exact să reactiveze câteva circuite de motocros, care de câțiva ani zac nefolosite din varii motive: din lipsa finanțărilor sau, mai greu de înțeles, nu din lipsa banilor pentru întreținerea unor asemenea spații destinate motoarelor pe două roți sărind nervoase pe terenuri accidentate,  ci din cauza orgoliilor celor care le dețin în proprietate.  


Discuția ajunge inevitabil la traseul de motociclism de pe Muscel, desființat de municipalitate după anul 2006, care nu mai este regretat așa de tare de câmpineni, mai ales că pe acel loc, dar și pe cele alăturate, firma Soceram a construit un impresionant parc de distracții, cu numeroase terenuri de tenis, fotbal, baschet, volei etc, cu un restaurant și multe alte amenajări. „Este normal ca lumea să uite acel teren, pentru că memoria colectivă este scurtă. Administrația publică locală nu a vrut niciodată să construiască un alt circuit în locul celui desființat, deși poate locuri s-ar mai fi găsit pe dealurile din împrejurimi.  Eu mă concentrez acum pe revigorarea motocrosului românesc. În acest sens, am reușit să reactivez două circuite pe care nu s-au mai organizat competiții în ultimii șase-șapte ani. Este vorba despre circuitul de la Prundu (județul Giurgiu) și un circuit din municipiul Sfântu Gheorghe (județul Covasna). În continuare, aș vrea să-i conving și pe cei de la Ciolpani să revină la organizarea de competiții sportive, pe care nu și le-au mai dorit o bună perioadă de timp, fiind supărați pe cei din conducerea Federației, cu toate că cei din Ciolpani au un traseu corespunzător".  
Cele șase etape de motocros pentru 2018 (una pe echipe și cinci concursuri individuale) au fost stabilite deja de Comisia de motocros. Cele individuale sunt următoarele: Giurgiu (în aprilie, împreună cu o etapă a Campionatului Balcanic, campionat care nu s-a mai ținut de mult timp), Valea lui Mihai, lângă Oradea (județul Bihor, în mai),  Lugoj (în iunie), următoarea este în Odorheiu Secuiesc (județul Harghita), iar ultima se va desfășura la Sfântu Gheorghe, în octombrie. Etapa pe echipe va avea loc, prin septembrie, în localitatea Lăzarea din județul Harghita.   
Adrian BRAD

Teatre, localuri, orchestre, reprezentaţii teatrale şi cinematografice la începutul secolului XX în Câmpina

1915, mai – 1916, iulie 

Doritorii de spectacole pot viziona acum reprezentaţii teatrale şi cinematografice săptămânale, fie la teatrul – cinema „Monovici”, fie la cinematograful „Iosef – Sala Bulevard”. Se prezentau filme la modă ori aveau loc spectacole teatrale cu piese româneşti şi străine, jucate de artişti bine cunoscuţi, trupe bucureştene ori din provincie. Nu lipseau concertele de muzică clasică. Spectacolele teatrale se desfăşoară acum aproape săptămânal. Aflată în turneu, o trupă a teatrului „C. I. Nottara” reprezintă local la 20-21 iunie 1915 spectacolele „Pro patria” („dramă militară în trei acte”) şi „Nebunul din amor”, iar la 28 iunie, în sala „Monovici” sunt reprezentate comediile „Tatăl de ocazie” şi „Calcanurile”. Comedia „Ce ştie soţul” este reprezentată marţi, 14 iulie, având în distribuţie pe „domnul şi doamna Vernescu – Vâlcea”. La 29 noiembrie, în aceeaşi sală „Monovici”, o trupă a Teatrului Naţional prezintă „Lacrimi luminoase”, autor Emil Nicolau şi comedia „2 ore şi 46 minute”.  Trupa „Victor Antonescu”, aflată în turneu, dă la 20 ianuarie spectacolul cu piesa „Cei cinci din Franc Fort”, iar compania dramatică „Constantin Mărculescu”, „cu concursul doamnei Valeria Salater” susţine marţi, 16 februarie 1916, un spectacol cu o „piesă socială în patru acte” - „Mândrie şi amor”. Între actori, Natalia Vasiliu, Fl. Simionescu, St. Decu. Aceeaşi companie reprezintă acum şi spectacolele teatrale cu piesele „Dama cu camelii” şi „Dragostea învinge”. 


În seara zilei de 24 martie, pe scena sălii „Monovici”, actriţa Maria Giurgea joacă în comedia „Amorul veghează”. Un concert de violină îl are ca interpret, la 14 iulie 1915, pe Al. Gabaret, iar un altul avându-l ca interpret pe violonistul prahovean Sandu Albu, cu concursul pianistului Mircea Ştefănescu, are loc în sala „Bulevard”, miercuri, 30 martie 1916, la „ora 8 seara”. 
Tot în acest interval concertează local George Enescu şi Aurelia Cionca. 
Spectacolele cinematografice sunt însoţite deseori de concerte muzicale. „De la 8 august 1915 [se anunţă local faptul că] la cinema Bulevard, filmele sunt acompaniate cu muzică clasică şi modernă interpretată de domnii Edm. Pinelis (violină) şi Giuseppe Rogano (piano)”, iar atunci când cinematograful nu funcţionează se susţin concerte „de la 7 la 12 seara”, în timp ce o notă de presă anunţă că din 22 noiembrie, la acelaşi cinematograf, „între acte va debuta [în concert] un prim bariton şi o baletistă”. O altă notă anunţa la 17 iulie 1916 faptul că tot aici, „între acte, va cânta diferite bucăţi muzicale artistul Ciorobea”. 
Săptămânal se dădeau local şase spectacole cinematografice – două sâmbăta şi duminica la sala „Monovici” şi patru – miercuri, joi, sâmbătă şi duminică la Cinema Iosef, sala „Bulevard”. Dintre filmele ce rulează acum – două titluri. În iulie 1915, „Epoca Cezarilor”, „zguduitoare dramă istorică în cinci mari acte (...), plină de urgii, groază şi emoţiuni”; „pe film toate explicaţiile în româneşte” şi „Deviza”, în august 1915, „după celebra piesă de moravuri sociale” a lui Alexandre Dumas – fiul, „în cinci mari acte şi un prolog (...) rulează două ore şi jumătate”. 
„Pe timp frumos”, sâmbăta şi duminica, la teatrul cinema „Monovici”, reprezentaţiile „se ţin în grădină”, doritorii putând servi „în fiecare seară de spectacol (...) îngheţată de diferite gusturi precum şi toate celelalte consumaţiuni”. 
Cu restaurant şi berărie era înzestrat şi cinematograful Iosef (Iosef Barbach) – sala „Bulevard”, unde în afara „abonamentelor pentru masă” se putea servi tot zilnic „îngheţată şi prăjituri Casa Capşa”. La 4 octombrie 1915 se anunţă faptul că aici a fost angajat să cânte „unul dintre cei mai buni violonişti, domnul Motăescu, care acompaniat de domnişoara Emilia Ghica va executa în fiecare seară, de la orele 8, bucăţi de muzică clasică, distrând... onorabilul public”.
În aceşti ani funcţionează local şi restaurantul şi berăria „Fritz Braun” (strada Carol), unde în afara „abonamentelor lunare pentru masă”, se puteau servi zilnic „vinuri şi bere excelentă”, iar seara cânta orechestra. 


Tot pe strada Carol, în plin centru, un alt local cu grădină, „berăria restaurant Gherovici”, deschisă duminică, 8 mai, îşi îmbia consumatorii cu „excelenta bere proaspătă de Azuga”, ca şi orice alte băuturi (halba 40, ţapul 25, regala 20), mititei şi zilnic „prăjituri şi îngheţată”. 
Pe strada Carol funcţionează şi berăria terasă „I.V. Paul”. 
La berăria cafenea „Nae Theodorescu”, în afară de bere se servesc „zilnic delicioase prăjituri aduse de la Casa Riegler din Bucureşti, precum şi diferite îngheţate”. 
Nu mai puţin frecventată era şi o altă berărie-cafenea proprietatea lui I. Gontescu, unde, pe lângă „berea Luther, cea mai bună, adusă direct din fabrică”, se puteau consuma „vinuri vechi şi noi, româneşti şi străine”, ca şi „delicioase aperitive”. 
Menţionăm aici, fără a uita puzderia de cârciumi şi bodegi, şi „berăria şi bodega Radu la Văleanu” situată pe strada I.C. Brătianu (nr. 3) în locul fostei berării „Regal”, „cofetăria franceză Dinu Theodorescu” - „prăvălie şi fabrică de dulceţuri (de căpşuni, prune, trandafiri, cireşe – siropuri), rahat, bombonărie, patiserie şi fursecuri, cozonaci fini, compot şi depozit permanent de dulceţuri” ori plăcintăria Popa Dumitru, fostă „şapte ani în strada Carol nr. 23”, actualmente în „strada Carol 51”. 
(„Gazeta Câmpinei”, nr. 2, 3, 5, 7, 11, 19, 24/ 1915 şi nr. 31, 33, 40, 41, 57/ 1916)
Ion T. ŞOVĂIALĂ

Din volumul „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă” (II).

Memoriile unui poet războinic

Cartea lui Topîrceanu, „Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina” [1] poate sta, fără probleme, în primul raft al descrierilor dezastrelor militare ale poporului român, alături de imaginea apocalipsei de la Stalingrad redată extraordinar de Radu Mărculescu (noiembrie 1942) sau haosul indus şi propagat de înfrângerea româno-germană de la Sevastopol din 1944 descris de tinerii şi neînfricaţii ofiţeri Aurelian Gulan sau Aurel State. Evident, lui Topârceanu i-a fost mai uşor să scrie, având în vedere talentul şi experienţă sa literară. 



Cutremurătoare este descrierea dezastrului de la Turtucaia când, în mai puţin de trei zile, au fost luaţi prizonieri aproximativ 30.000 de militari care păzeau un târg considerat strategic de Marele Stat Major român. Surprinde actualitatea condiţiei (mizere) militare a Armatei Române, corupţia clasei politice ce a împins România într-un război care a dus mai degrabă prin noroc la crearea României Mari. Prins în debandada română de la Turtucaia din septembrie 1916 [2], Topîrceanu – subofiţerul unei baterii de tunuri pe care românii nu au apucat nici măcar s-o amplaseze pentru a trage cu tunurile din dotare – a avut o sclipire de nebunie sinucigaşă aproape. În acel haos, cu ofiţerii români pierduţi în peisaj, ce face poetul? „Mă trezii atunci, ca dintr-un somn adânc, din toropeală mea. Eram singur de astă dată şi puteam să fac ce mă taie capul. Luai o armă aruncată pe nisip, în câteva clipe îmi umplui sacul cu cartuşe şi pornii cu primul val de oameni la deal, prin viile şi livezile de deasupra malului. Soldaţii singuri, fără ofiţeri, se risipiră într-un lung lanţ de trăgători, al căror şir se pierdu numaidecât spre dreapta mea, după unduirile terenului. (...) trimiteam glonţ după glonţ spre limba de pădure care se vedea nu departe şi de unde ştiam că vin împuşcăturile. Tâmplele îmi zvâcneau”.[3] 
Imaginea dezastrului militar de la Turtucaia este una apocaliptică. Este vorba despre transformarea unei comunităţi umane care se dorea ordonată şi disciplinată, ascultând de ordine, având un lanţ de comandă foarte clar stabilit într-o adunătură de oameni dominaţi doar de instincte primare. Cu singura deosebire că ea încă mai avea în stăpânire mijloacele letale. Orice urmă de disciplină militară s-a evaporat, nemaiexistând unităţi ci doar o panică molipsitoare. Pe malul Dunării, observând cum gara Olteniţei era bombardată de artileria inamică, aşteptând venirea bulgarilor dornici să se răzbune pentru cuţitul în spate din 1913, Topîrceanu asista la dezmembrarea Armatei Române. „Cete de soldaţi bezmetici au început să prade bagajele ofiţereşti grămădite în căruţe, căutând mai cu seamă sticle de coniac. Alţii, cu privirile abrutizate, unii răniţi şi pătaţi de sânge, forfotesc în toate părţile printre căruţele de corvoadă cu cărăuşi bulgari de prin partea locului, cari se uită în pământ posomorâţi, îngroziţi, aşteptând evenimentele.”[4] „Câţiva soldaţi au desfundat o lădiţă cu zahăr cubic şi-au golit-o la picioarele lor, pe nisip. Până să facă împărţeală, un artilerist, cu mâna ruptă de la cot, nebun, vine între ei cântând în gură mare bisericeşte. Şi cădelniţând din ciotul de braţ care-i mai atârna la umăr, stropeşte grămadă albă de zahăr cu şiroaie lungi de sânge proaspăt: - Luaţi, mâncaţi, acesta este sângele meu care pentru voi se v-a-arsă... Apoi se prăbuşeşte, galben, lângă zahărul părăsit de ceilalţi cu scârbă, şi ochii încep să i se împăienjenească”.[5] 
In toate mărturiile, căderea în prizonierat este un şoc. Iar descrierea începutului odiseei prizonieratului la Topîrceanu seamănă izbitor cu cele ale lui Radu Mărculescu, Aurel State sau Aurelian Gulan din al Doilea Război Mondial, bestialitatea cu care s-au comportat bulgarii faţă de cei 30.000 de prizonieri români fiind similară cu cea a sovieticilor de la Stalingrad sau din Crimeea. Aceleaşi lungi marşuri, aceeaşi rapidă jefuire a sclavilor, aceeaşi înfometare şi sete (în cazul Crimeei şi Turtucaiei, căci la Stalingrad, în noiembrie 1942, era zăpadă peste tot) şi, mai ales, aceeaşi împuşcare rapidă a tuturor românilor răniţi care nu puteau să ţină ritmul coloanei. Paradoxal, drumul pe care-l fac acum sute de mii de turişti români care fie merg către staţiunile turistice bulgăreşti de la Marea Neagră sau îşi fac drum către insulele greceşti este aproape identic cu drumul morţii făcut de prizonierii de război români de la Turtucaia în 1916. Coloana a mers pe jos până la Razgrad, nu înainte de a fi jefuită organizat într-o pădure de gărzi, care au aşezat o pătură în dreptul lor, fiecare prizonier fiind obligat ca trecând pe lângă ea să arunce ceva de preţ. Dacă nu, erau bătuţi. Topîrceanu, prevăzător, şi-a ascuns monedele de argint care i-au fost de mare folos mai târziu, în periplul său balcanic. Prizonierii români au avut de înfruntat o ostilitate violentă a unei populaţii civile bulgare ce nu uitase lovitura din 1913. La Razgrad, unde au ajuns pe jos, „grupuri tot mai compacte ne aţin calea şi, pe alocurea, ne întâmpină cu o larmă stridentă de huiduieli, şuierături, invective”. Într-o altă gară prăfuită de provincie, unde pe o ploiaie mocănească au fost ţinuţi toată noaptea în picioare, după ce populaţia a aflat de prezenţa prizonierilor a alergat într-un suflet pentru a arunca cu pietre în ei. La Sofia la fel. Coloana de prizonieri a fost transporatată cu trenul până la Sofia, unde ei au fost „sortaţi” şi transferaţi spre Munţii Rodopi prin valea Strumei spre Macedonia. Repartizat într-un mare lagăr unde se aflau şi francezi, italieni, greci, muntenegreni, sârbi şi 4 englezi rătăciţi. Prizonierii munceau la o cale ferată care trebuia să lege frontul de la Salonic de Sofia, iar regimul alimentar era totuşi mai bun decât cel din Uniunea Sovietică: pâini negre şi mici, uneori pesmeţi sfărâmaţi, tomate, ardei şi de două ori pe săptămână carne de oaie sau de vacă. A încercat fără mare succes să înveţe limba bulgară şi ajunge să se înţeleagă (e drept, mai mult prin semne) cu doi paznici bulgari cu care chiar s-a împrietenit (unul din ei îl lua cu el când mergea la casa unor văduve pentru a beneficia de servicii specifice). Peripeţiile lui au continuat, prizonierii români fiind împărţiţi în grupuri de 30-40 şi trimişi să întreţină un drum strategic pentru Bulgaria, pe valea răului Struma, care permitea aprovizionarea trupelor Puterilor Centrale (mai ales bulgare) de pe frontul din jurul Salonicului.[6] 
Dacă la nivel macro este evidentă îndoctrinarea mulţimilor din Balcani după decenii de propagandă naţionalistă iniţiată de elitele politice locale care uitaseră peste noapte că, până la urmă, atât românii cât şi bulgarii, muntenegrenii, elenii sau sârbii avuseseră timp de secole un singur mare inamic comun (turcii) la nivel micro-uman, bulgarii şi românii mai degrabă încearcă să se înţeleagă şi speră ca acele neînţelegeri (sângeroase) să fie rezolvate. Se amuză, comunică şi par a fi mai degrabă într-o piesă de teatru care nu era regizată de oamenii simpli, ci de elitele de la Sofia şi Bucureşti. Remarcabil rămâne episodul în care Topîrceanu, dându-se maistru ceferist, este luat din Munţii Macedoniei şi dus, pe cărări şerpuite, de o tânără gardă bulgară, către oraşul elen Melink care nimerise în zona bulgară a Macedoniei. Cum nici soldatul bulgar şi nici prizonierul român nu aveau nimic de mâncare, hotărăsc împreună să-i întindă o ambsucadă unui trecător civil macedonean pe care-l jefuiesc amândoi de o pâine neagră mare şi o ploscă plină cu rachiu tare. Însă bulgarul, în apropiere de Melink, are o idee strălucită! Îl pune pe autor să aştepte într-o văgăună şi se duce în orăşelul vlăguit pentru a aduce două tinere grecoaice care se vând celor doi (gardian şi prizonier de război) pentru o bucată de pâine! Pentru a supravieţui într-o Macedonie pietroasă, se pare că toată lumea jefuia, în frunte cu administraţia, armata şi poliţia bulgare. Întorcându-se cu o garda bulgară care profită de trecerea trenului prin apropierea satului său pentru a petrece o noapte lângă tânăra soţie, Topîrceanu stă la taclale cu tatăl soldatului, un moşneag mai înţelept, care-i spune: „Noi cu voi, românii, n-avem nimic. Voi sunteţi tot creştini ca noi; şi pe vremea când eram eu flăcău, aţi venit cu ruşii să ne scăpaţi de robie. Ş-apoi – adaugă el mai încet – la România merg mulţi d-ai noştri şi se întorc cu parale bune... că România e ţară bogată... Noi cu turcii avem ce-avem”.[7] Amuzantă în acest amalgam etnic atât de tipic balcanic este prezenţa turcilor în armatele ambelor ţări (bulgară şi română). Nimeni nu are încredere în ei, fiind puşi mai degrabă la munci auxiliare, chiar dacă bulgarii au fost teoretic aliaţii turcilor. Iar turcii nu înţelegeau ce căutau în armatele ghiaurilor (de cele mai multe ori nici nu înţelegeau limbile creştinilor), care până recent le erau supuşi/ servitori. Ulterior vor emigra masiv în Turcia kemalistă.[8] Însă minciuna lui a fost descoperită la Sofia din simplul motiv că nicio ţară nu şi-ar fi mobilizat în Armată mecanicii de locomotivă, trenul fiind principalul mijloc de transport al trupelor, unul strategic, de aceea a fost trimis într-un lagăr mizer de lângă Sofia, din apropierea gării Nadejda, unde a descoperit iadul pe pământ, prizonierii români fiind trataţi foarte rău: „duceau o viaţă amară de ocnaşi, scoşi de sub ocrotirea oricărei legi (...) Oamenii nu se spălau niciodată; setea şi-o potoleau din şanţ ori mâncând zăpadă de pe câmp. Nenorociţii noştri ţărani nu mai aveau nimic omenesc în ei. Îmbrăcaţi în nişte zdrenţe de culoare mohărâtă, fără nume, pe care vântul umed sau crivăţul tăios le hărţuia în toate părţile, purtând în picioare cârpe învălătucite, legate de sfoară, slabi, murdari, cu faţă pământie, cu ochi sticloşi, cu mintea rătăcită de atâta mizerie, păreau nişte cadavre care s-au sculat cu pământul în cap şi-au ieşit la lumina zilei în hainele lor putrede, îmbibate de ţărână”.[9] Îmbolnăvindu-se, a reuşit să fie transferat la spitalul din Sofia unde erau trataţi prizonierii Antantei, un alt Babilon lingvistic, fiind prezenţi francezi, sârbi, ruşi, italieni sau români. Ba chiar şi un mic negru din Congo, din trupele coloniale franceze, care a stârnit senzaţie! Eliberat, se pare, la intervenţia germanofilului Constantin Stere, care rămăsese în Bucureştii ocupaţi, a făcut drumul de întoarcere spre ţară în decembrie 1917, ajungând la Bucureşti în ianuarie 1918, spre surprinderea generală – cunoscuţii îl credeau mort. Mărturia lui poate sta, fără îndoială, în primul rând al evocărilor reale despre înfrângerile şi Golgota trăită de sute de mii de români de-a lungul celor două războaie mondiale. Şi dintr-o altă perspectivă pune sub semnul întrebării campania română din 1913, victorioasă, e drept (poate prea uşor obţinută, pentru că bulgarii îşi atacaseră foştii aliati sârbi şi greci, băgându-se sub preş carenţele majore ale Armatei Române, care s-au ivit în 1916), dar care în schimbul a două judeţe sărace, cu o populaţie românească aproape inexistentă, fără cine ştie ce poziţionare strategică, a înveninat relaţiile dintre cele două state care până atunci nu se înţelegeau atât de rău timp de două decenii şi jumătate. 
Codruţ CONSTANTINESCU
Note:
1 Editura Humanitas, Colectia VINTAGE, Bucuresti, 2014 Prefata si dosar iconografic de Daniel Cain. 
2 Din punctul meu de vedere, cel mai ruşinos eşec militar român, bătându-l chiar şi pe cel de la Stalingrad unde trupele române au avut de-a face cu cea mai redutabilă armata terestră din cel de al II-lea Război Mondial, Armata Roşie şi sutele ei de tancuri T 34.
3 pag. 47-48
4 pag.73
5 pag. 74
6 Cel care, până la urmă, avea să dea lovitură de graţie Bulgariei dar doi ani mai târziu
7 Pag.205-206
8 Atât cei din Grecia cu care Turcia a făcut ample schimburi de populaţii, Iugoslavia care a anexat cea mai mare parte a Macedoniei şi România, rămânând compact doar în Bulgaria
9 Pag. 185

Spitalul SanConfind va avea un cabinet de medicina muncii

(P) Centrul Medical SanConfind a achiziționat, în ultima perioadă, aparatură de ultimă generație pentru explorări funcționale (specifice medicinei muncii). Cu ajutorul unor echipamente moderne de mare performanță, se pot face investigații complexe, iar rezultatele acestora sunt mult mai exacte. Toate aceste demersuri ale managementului SanConfind se vor concretiza, în curând, în deschiderea unui cabinet de medicina muncii. Explorările funcționale care s-ar putea face și astăzi la SanConfind sunt următoarele: electrocardiograme (cu un performant aparat japonez, model Cardiofax M, care oferă o rapidă interpretare automată cu acuitate deosebită); spirometrii (cu un spirometru italian, Spirolab MIR, capabil de o mare acuratețe a rezultatului și ușor de folosit de către pacienți, care nu se simt epuizați chiar și după mai multe inspiruri); audiograme (cu aparatură realizată de un cunoscut fabricant din Danemarca).
Realizarea investigațiilor specifice medicinei muncii au, în primul rând, rolul de a confirma dacă pacientul respectiv este sănătos și apt pentru muncă în sectorul în care îşi desfășoară activitatea. Pe de altă parte, rezultatele explorărilor funcționale pot sta la baza stabilirii unor diagnostice exacte, în cazul persoanelor a căror stare de sănătate este afectată.