13 martie 2018

SCANDAL LA PROVIŢA DE JOS. Un preot îl acuză pe primar că l-a bruscat, înjurat și scuipat în sediul Primăriei

  • Primarul neagă toate acuzațiile și spune că preotul minte în Postul Paștelui 


S-ar părea că, acum mai bine de un veac, intelectualitatea satelor (primarul, notarul și preotul) trăia în mai multă armonie decât o face acum. În România, denumită și Grădina Maicii Domnului (o metaforă prea generoasă și prea politicoasă), viaţa patriarhală din mediul rural a devenit atât de urâtă, încât s-a ajuns acolo unde nu credeam că se va ajunge vreodată, anume ca păstorul administrativ al unor săteni să se ia la harță cu păstorul spiritual al acestora. Iar ca batjocura să fie totală, ea s-a întâmplat într-un spațiu public, chiar în sediul Primăriei Provița de Jos. 


Protagoniștii incidentului sunt primarul comunei, Mihail Dumitrescu, din 1992 în fruntea localității, și părintele paroh Cristian-Valentin Dumitru, care slujește la Biserica „Sf. Nicolae”, una din cele două biserici ale comunei. Conflictul dintre cei doi mocnește de ceva vreme, fiecare considerând că celălalt l-a generat. Preotul Cristian consideră că niște poze cu ulițe desfundate l-au supărat pe primar, dar susține că a postat pozele pe contul de Facebook al parohiei doar din dorința de a arăta lumii că un preot este dator (și chiar își îndeplinește datoria) să ajungă la toți enoriașii, indiferent că sunt bogați sau săraci, că locuiesc în centrul localității sau la periferia ei. Pozele respective se pare că l-au supărat pe primar, după cum susține părintele Cristian: „Probabil, primarul consideră că i-am afectat imaginea electorală, dar departe de mine gândul ăsta!”. Din contră,  edilul-șef ne asigură că nu l-au supărat câtuși de puțin pârdalnicele fotografii: „Vă pot dovedi cu acte oficiale că 97 % din drumurile comunei sunt asfaltate, fiindcă de 26 de ani, de când sunt în fruntea comunei, am căutat să modernizez așezarea și să le bag oamenilor asfalt până la poartă. Mai sunt vreo două ulițe neasfaltate în toată comuna, și pe alea s-a gândit preotul Dumitru să le pună pe net”. Pe de altă parte, preotul satului care poartă numele comunei susține că primarul îi ajută mai mult pe cei din parohia învecinată (din satul Drăgăneasa), deoarece acolo ar trăi mai mulți asistați sociali, care reprezintă cel mai fidel bazin electoral al edilului (situație întâlnită, de altfel, în toate localitățile țării). Mihail Dumitrescu ne asigură că, de-a lungul anilor, a făcut în așa fel încât să-i determine pe consilierii locali să acorde fonduri sensibil egale pentru ambele biserici. Dar mai bine să lăsăm povestea să curgă, pentru ca, la finalul reportajului, cititorii noștri să tragă o concluzie.

Părintele Cristian-Valentin Dumitru: „Domnul primar mi-a promis deseori că va sprijini parohia în proiectele pe care le vom promova pentru binele enoriașilor: ridicarea unui gard al cimitirului, construirea unei noi case parohiale, drenajul terenului din curte pentru a scoate umezeala din pereții bisericii, întocmirea actelor de proprietate asupra imobilelor parohiei ș.a. În acest context, după Bobotează, pe pagina de Facebook a parohiei, am postat câteva poze cu zone mai greu accesibile din parohie. Recunosc, comuna noastră este asfaltată și mi-a fost ușor să ajung la oameni. Nu am postat pozele ca să afectez imaginea electorală a d-lui primar, cum cred că a înțeles dumnealui, ci pentru a arăta lumii că un preot ortodox este dator să ajungă la toți enoriașii, indiferent că locuiesc în centrul localității sau la periferia ei. Am pus pozele și pentru a-i combate pe neoprotestanții din satul vecin care susțin că preoții ortodocși ai comunei aleargă după bani. De la bănuiala neîntemeiată a primarului că i-am făcut un rău, de la această găselniță a sa, s-a ajuns la cearta dintre noi. 


Dl primar mi-a promis de multe ori ajutorul, dar acest ajutor eu nu l-am simțit. Am fost anul trecut cu un deviz la el ca să mă ajute cu niște materiale de construcții, să ridic în viitor, pe un vechi amplasament, o mini-casă parohială în curtea bisericii, fiindcă nu avem casă parohială. Practic, extindeam o cameră modestă cu o bucătărie și o baie. Am lăsat și o cerere în acest sens. Asta era la începutul anului 2018. 


De fapt, noi avem un proiect de modernizare a parohiei, dar din nefericire nu avem actele de proprietate, deci nici cadastrul făcut. Vom depune la Judecătoria Câmpina o acţiune în constatare, pentru dobândirea dreptului de proprietare asupra următoarelor imobile: curtea bisericii parohiale în suprafaţă de 2090 mp, cinci hectare de fâneaţă şi 19.634 mp suprafaţă forestieră. Pentru că auzisem de la câțiva enoriași că dl primar este foarte pornit pe mine, am fost, pe 22 februarie 2018, la Primărie ca să lămuresc lucrurile și să îi înlătur supărarea. Sunt un om al dialogului și voiam să îl asigur pe dl primar că nu are niciun motiv să fie supărat. Nici nu a vrut să stea de vorbă cu mine, iar când am insistat să vorbim măcar câteva minute, a avut față de mine un comportament total neadecvat. Astfel, mi-a spus că se șterge undeva cu cererea mea, că mă dă afară din clădire pe brânci, m-a înjurat de mamă, mi-a prins mâna în ușița de fier care duce la etaj, iar la final, m-a și scuipat. Nu vă pot spune cuvintele sale, așa cum nu o să pot niciodată să înțeleg de unde a acumulat atâta ură împotriva mea. Mai ales că eu l-am respectat mereu. Atunci chiar mi-a spus în față: «De când ai venit în comuna asta nu îmi place fața ta». Degeaba i-am spus: «vă rog frumos să stăm puțin de vorbă, pentru că eu nu am venit să ne certăm». Am insistat degeaba, și văzând că nu pot să discut cu el, am plecat fără să îl jignesc cu nimic. După ce am ajuns acasă, am fost sunat de un polițist de la postul de poliție al comunei, care m-a întrebat de incident și m-a invitat la post să declar cum a fost. Ajuns acolo, am aflat că dl primar sunase la Prefectură, iar de acolo s-a sunat la Poliția Câmpina, care, la rândul ei, a sunat la Poliția comunei. Toaste acestea le-am aflat prin telefon de la comandantul Poliției Câmpina. În timp ce vorbeam cu dl comandant de la Câmpina, dl primar a sunat și i-a poruncit polițistului comunei să îmi pună fiola că sunt beat și așa beat am venit la Primăria comunei, unde l-am amenințat cu moartea. Eu îl iert pe dl primar pentru felul în care s-a purtat cu mine, mai ales că suntem în Postul Paștelui și Mântuitorul ne învață să ne iubim aproapele. Dar nu cred că își va schimba vreodată atitudinea față de mine”.

Primarul Mihail Dumitrescu: „Vă spun sincer, îmi pare rău că acest om, fiindcă preot nu pot să-i spun, poartă haină bisericească și minte în Postul Paștelui. Nu l-am atins nici măcar cu un deget. Nu i-am adresat nicio jignire. I-am spus să mă lase în pace, că nu vreau să discut cu el, fiindcă nu este nici locul și nici timpul să port cu el vreo discuție. Am vrut să ies din Primărie de cum l-am văzut, dar s-a ținut tot timpul după mine. Vă arăt pe camerele video din dotarea instituției cum au stat lucrurile. Mă tot trăgea de mână și aveam impresia că voia să mă strângă de gât. I-am spus într-adevăr că ar trebui să-i fie rușine pentru tot circul pe care îl făcea, dar nu l-am înjurat și nu l-am scuipat. Am vrut să mă retrag în biroul Poliției Locale, dar nu m-a lăsat să închid ușa, blocând-o cu piciorul. Ca să nu-i zdrelesc și să nu-i rup piciorul pe care îl pusese contra, am ieșit din acel birou și am decis să urc la etaj. S-a ținut după mine ca un cățel, iar când am vrut să închid portița de fier aflată la capătul de jos al scării care duce la etaj, preotul Dumitru a pus mâna pe marginea porții ca să mă împiedice să o închid. Atunci când am tras mai puternic de ușă ca s-o închid, și-a zdrelit puțin mâna de cadrul porții, mână pe care singur și-a așezat-o acolo, nu i-am așezat-o eu cu forța. Tot îmi zicea că nu e drept ce fac, că de ce m-am supărat și de ce nu ajut și parohia pe care o conduce, așa cum am promis. Eu întotdeauna am ajutat în mod egal cele două parohii ale comunei. Dl viceprimar, aici de față, poate să vă confirme (viceprimarul Ionuț Bocioacă, prezent la discuție, a confirmat acest lucru, susținând că, anul trecut, Parohia Sf Nicolae a primit de la Consiliul Local al comunei 25.000 de lei, «bani pe care părintele Cristian nu i-a putut cheltui până la final de an pentru proiectele parohiei, încurcându-se probabil în hățișuri birocratice»)”.


Revenind, primarul ne-a mai declarat următoarele: „Nu eram obligat să stau de vorbă cu preotul Dumitru la acel moment, că nu sunt la cheremul lui.  Iar dacă a văzut că nu am timp sau nu vreau să vorbesc, dacă ar fi dorit să vorbească cu mine neapărat, putea să o facă pe cale instituțională, civilizat, normal, mai exact, putea să se înscrie la o audiență, caz în care nu puteam refuza dialogul cu el. Am sunat într-adevăr la postul de poliție ca să îi cer polițistului de serviciu să-i pună aparatul etilotest, pentru că ori era beat, ori era drogat, mă gândeam eu. Așa mi-a lăsat impresia, pentru că era extrem de agasant și chiar agresiv. Mie mi-era teamă că vrea să îmi pună mâna în gât. La două ore după incident, eram la Câmpina cu nepoțica mea, m-a sunat d-na prefect să-mi spună că preotul s-a plâns la Arhiepiscopie că l-am bătut, iar de-acolo s-a sunat la Guvern, după care un viceprim-ministru a telefonat la Inspectoratul Județean de Poliție ca să fie trimis un echipaj la Provița de Jos, să aplaneze conflictul dintre primarul bătăuș și preotul agresat. Adică deplasări de trupe de parcă era comuna în stare de asediu. Ulterior, i-am trimis d-nei prefect o adresă în care lămuream lucrurile. Ziceai că e comuna în stare de asediu. Eu nu am văzut în viața mea un preot atât de agresiv și atât de mincinos”.


După ce am întrebat câțiva enoriași ai parohiei dacă îl cred în stare pe primar de o asemenea atitudine agresivă (iar aceștia mi-au confirmat că îl cred în stare, pentru că puterea corupe), am vizionat cu atenție imaginile de pe camerele Primăriei. În ele, am văzut un preot destul de liniștit în purtări, insistent, chiar extrem de insistent (i-a prins la un moment dat mâna primarului, dar într-un gest amical de reținere pentru purtarea unei discuții, nu unul agresiv), un preot dornic să vorbească neapărat unui primar extrem de nervos, care prin gestică și printr-un limbaj al trupului se arăta a fi fost capabil de rostirea unor vorbe grele. Este doar o presupunere, desigur, imaginile nu aveau sonor. Dar și primarul are dreptatea sa. În primul rând, nu este obligat să vorbească oricând ar vrea un locuitor al comunei, ci numai în audiențele impuse de lege. Apoi, din imagini, se vedea clar cum preotul bloca ușa unui birou cu piciorul, iar primarul părea că țipă degeaba la el să își retragă piciorul. Nefericită a fost și insistența agasantului preot, care probabil nu dorea să piardă sprijinul financiar al Primăriei, dar și agresivitatea nervosului primar, care, dacă tot a ajuns la al şaptelea mandat, ar fi putut avea mai mult tact, diplomație și înțelegere a situației create. 
Până unde pot coborî urmările acestui conflict din  Provița de Jos? Cât de jos ar putea ajunge? Să sperăm că numele comunei nu va influența, prin puterea sugestiei, desfășurarea viitoare a acestei situații cu un gust teribil de amar.         
Adrian BRAD

Editorial. DOLIU DUPĂ COMUNISM

Istoricul Thierry Wolton, care a ținut săptămînile trecute o excepțională conferință despre istoria comunismului la Ateneu (într-o serie sub egida Editurii Humanitas, adevărat eveniment cultural), vorbea într-un interviu acordat cu acest prilej că trăim într-un fel de doliu după comunism. În perioada aceea de după pierderea cuiva sau a ceva foarte drag, în care nu poți crede în dispariția definitivă, se petrec, după Freud  - căruia îi aparține noțiunea de travail du deuil -, transformări psihice grave. Wolton pornește de la premisa că vina pentru această eră neagră în istoria umanității este a tuturor și este neinteriorizată; toată lumea (inclusiv cea occidentală) a fost participant sau complice la această crimă globală. De aici dificultatea, la trei decenii, de a ne desprinde de comunism. Țările din Europa Centrală și de Est trec azi printr-o perioadă dificilă tocmai pentru că ele își aduc aminte de ceea ce a fost. Comunismul nu are niciun viitor, afirmă decis istoricul francez, dar introduce un bemol: cel puțin nu în forma pe care o cunoaștem, cea istorică! Vedem zilnic, noi cei care am trăit pe pielea noastră experiența, cum noi chipuri ale dușmanilor societății deschise (după conceptul lui Karl Popper) ne sufocă: cenzura pe FB, cenzura corectitudinii politice, laicizarea silită în tandem cu propaganda (homo)sexuală sînt cele mai vizibile fețe(noi) ale comunismului. Ceea ce trăim cînd vedem fauna cleptocrată care conduce România azi este tocmai un efect al acestui (post)comunism neputrezit. Toată galeria de personaje feminine și masculine care ne conduce astăzi este o reproducere într-o oglindă (din cele care deformează) a conducerii ante 1989. Sînt ca vrejii aceia care ies din cartofii uitați în pivniță. Toți se visează ceaușești și toate se visează Leana și se comportă ca atare. Fără viclenia șlefuită în lungi lupte de partid și fără frica autoreglatoare care îi dădeau lui Ceaușescu acel tip de „inteligență” de sălbăticiune (unii îi zic, în totală confuzie, patriotism sau abilitate politică) preocupată să-și salveze pielea în orice situație. 
Reflexele democratice ale societății noastre sînt minime (într-o altă conferință din ciclul amintit mai sus, un istoric elvețian, Oliver Jens Schmitt, sublinia acest lucru, chiar dacă nu sînt întru totul de acord cu analiza pe care o făcea cauzelor acestei situații). De aceea invocarea obsesivă a „votului” care ar oferi totală legitimitate e falsă.  Vedem că „votul”, ca unică expresie a democrației, este pus în discuție în mai toată lumea: din America în Anglia și Franța și acum în Italia. El trebuie completat, ca un „acord fin”, de alte mecanisme sociale, care însă în România lipsesc total. Cu excepția mișcărilor de stradă. Comunismul este o prezență astăzi soft pe plan mondial, bazată pe o carență generală de  memorie. Caracterul fundamental criminal al doctrinei marxist-leninistea fost ușor, ușor ocultat. Să luăm exemplul Poloniei: polonezii cer acum să nu fie acuzați de prezența lagărelor de exterminare naziste pe teritoriul lor. Dar în raport cu comunismul niciuna dintre țările estului nu ar putea invoca o asemenea „scutire”. Ca să nu mai vorbim de cele vestice, trudind harnic în mari centre universitare și cu lideri de gîndire, la șlefuirea unui blazon intelectual al unei stîngi tot mai extreme. Complicii comunismului sînt și astăzi respectați și predați în universități, în vreme ce de nazism, slavă Domnului, ne-am curățat! 
În timp ce scriu aceste rînduri urmăresc imagini stupefiante de la congresul PSD. Într-un spațiu din care demonii Congresului XIV se vede că încă nu au fost exorcizați, cei de o vîrstă cu mine retrăim imagini de coșmar. Să-l auzi pe Dragnea afirmînd că ei vor modernizarea, europenizarea legislativă a țării înseamnă să crezi că zăpada e neagră și cărbunele alb imaculat. Și să înduri o obrăznicie a negării evidențelor care este tipică activistului comunist. Pentru care ideologia bate orice realitate. Doliul acesta e exprimat cel mai bine de cuvintele lui Iliescu din primele zile ale revoluției, cele cu întinarea idealurilor comunismului. Cam așa gîndesc toți cei care invocă ideile „generoase” ale marxismelor de tot felul: ce bine intenționat era marxismul, cum îi plîngea el pe toți oprimații și îi învăța să lupte pentru a-și revendica drepturile, ce vremuri frumoase vestește egalitatea tuturor! Ce frumos arată comunismul pe hîrtie! Nici nu contează suta de milioane de morți. Și ce infernal este el în realitate! Dar forța dintru origini a comunismului stă tocmai în a aboli realitatea proiectînd-o în viitorul luminos. Eu nu îmi pot răspunde la întrebarea: cum poate cineva (cinstit și rațional fiind) să fie pesedist? Imaginile de la congres ne aruncă printr-un upercut dureros înapoi la podeaua unsă cu motorină pe care eram întinși în noiembrie 1989. Revedem, ca într-un coșmar, aceleași scene cu personaje schimbate. Aceleași lozinci. Plus ceva de origine direct hitleriană: vreți să fiu președinte vostru? etc. Într-o degringoladă generală, țara se ține de congrese. Cine sînt revenanții ăștia? Un prieten hîtru a lansat această țîpurîtură care sintetizează cum nu se poate mai simplu  ideile de mai sus. „Comunismu’ n-o muritu, doar o țîr s-o hodinitu”.
Christian CRĂCIUN

„Pacienţii politici” (13)

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) - victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare - au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.

16 aprilie 2012. La judeţ se formează o nouă gaşcă liberală în jurul președintelui Rotilă. Vigu este din ce în ce mai izolat.
Primarul Laurian amână din nou inaugurarea pasajului  „Calea Dacia”. Şefa, Roberta, este prea încărcată de probleme şi fără ea nu calcă neam de anvelopă pe asfalt!
Dosarul fraudei de la Băneşti, în care este reţinut şi anchetat primarul  I. C. Petre, face noi victime. Azi a fost încătuşat un director de la OMV Petrom, acuzat de favorizarea infractorilor. Petre are probleme serioase. 
Supărare mare la PSD! Rotilă a declarat, într-o emisiune televizată, că în 2008, viceprimarul Câmpinei a fost impus în funcție de un influent om de afaceri local. Direct vizat, nea Nelu a declarat în presă că este gata să rupă alianţa. Nărăvaş micuţul interpret! Îl supără adevărul. 

9 mai 2013. A căzut Guvernul! Cabinetul M. R. Ungureanu n-a rezistat moţiunii de cenzură din Parlament. Ponta şi Antonescu se pregătesc să instaleze noua guvernare uselistă. Cunosc marfa politică (oferta pentru portofoliile ministeriale) şi nu am mari asteptări! La Câmpina, PSD stă tot cu fundul în uşă. Vigu promite că îi pârăşte la stăpânire. Oare la care dintre ele? A mai încercat, fără succes, şi în alte rânduri. 

11 mai 2013. Ne vrea felceri de cartier! Zile infernale.  Marş forţat prin cartiere, şedinţe interminabile cu discuţii aprinse, inventare de electori, liste peste liste, panotaj stradal, nemulţumiri, tensiune. Exasperat, Mirică răspunde presiunii printr-o cimilitură haioasă: „Mă supui unui stres care depăşeşte cu mult nivelul pastilelor pe care le iau!”
Şi Vigu dă semne de epuizare, chiar dacă nu  recunoaşte. Se ţine băţos, soldatul sovietic! Aghiotantul Dănilă încearcă să se facă util, dar rămâne o formă fără fond, tipul de ordonanţă ofiţerească ce execută orice fără să ducă ceva la bun sfârşit. Vigu îl apreciază/foloseşte.
Au început şi PSD-iştii să iasă din bârlog. Participă cu reţinere la „cinele” zilnice. Sunt speriaţi că acumulăm popularitate și de o eventuală reuşită a lui Vigu.  Nea Nelu a trimis vorbă printre activişti să nu se forţeze prea tare. „N-am chef să primesc bătaie!”, ar fi zis la o discuţie, într-un cerc restrâns. 
Culmea ironiei! Un mercenar portocaliu îmi oferă liste autentice cu votanţii PDL, subtilizate din banca lor de date.  Şapte sute de nume cu adrese şi numere de telefon. Am refuzat. Nu mă interesează o astfel de luptă absurdă. Dănilă s-a oferit să intre pe fir. Îl trimit la plimbare.
Vigu a descoperit o altă formă de propagandă, caravana „glicemia la control”. Ne vrea felceri de cartier! Dănilă a primit sarcina să achiziţioneze „aparatura” şi cortul. Rămâne de stabilit programul de „tratament” şi de găsit medici şi asistente care să controleze electoratul la sânge.

14 mai 2012. Propagandă printre blocuri. Liberali, pesedişti şi mulţi gură-cască. Apare şi senatorul Biţă,  înalt demnitar, coborât printre muritori. Calm, destins, superior, acompaniat de şoferul din dotare. Fără preaviz, un cetăţean între două vârste, înfierbântat de prezenţa şi dialogul cu Vigu, a început să-l înjure vârtos pe senator. Riposta sălcie a demnitarului n-a reuşit să calmeze spiritele. Ulterior, am înţeles că între cei doi combatanţi se consuma o mai veche „amiciţie”. Eşec total pentru Biţă! Vigu a hotărât să se lipsească pe viitor de „ajutorul” senatorial.
O alta scenă desfăşurată pe „frontul” de sud - strada Schelelor, zona verde din faţa blocurilor cu zece etaje. Scandal între locatari. La insisţentele Dupulinei, Vigu a comandat un set de bănci şi mese metalice pentru a mobila parcurile frecventate de pensionarii din zonă. Chiar era nevoie! Donația a iscat un adevărat iureș printre locatarii cu simpatii politice portocalii, care au cerut demolarea „construcției fără autorizație”. Revoltă între pensionarii uselişti, discuții aprinse și amenințări între vecinii de scară, bloc ori cartier. Deznodământ previzibil. Primarul Laurian a trimis ADPP-ul să „demonteze” locul. 

15 mai 2012. Mă descurc tot mai greu cu însemnările zilnice. Consemnez cât apuc şi pe unde apuc. Uneori chiar în timpul ce lucrurile se petrec. Colegii s-au obişnuit cu imaginea scriptologului ce îşi notează febril fapte şi replici.  Mai puţin Vigu, care mă înţeapă de fiecare dată când are ocazia: „Vezi ce notezi acolo! Sper că de bine!” 
Noncombatul pesediştilor este deja de notorietate. Ne avertizează tot mai multă lume. Inclusiv parte din activiştii lor susţin că au fost „sfătuiţi” să-l voteze pe Laurian, candidatul portocaliu şi PPDD-ul la Consiliul Local. Confuzie totală printre electori! Regia ixuleștilor prinde contur. 

16 mai 2012. Dincolo de lașități, complicități, slugărnicii și stres, campania electorală are momentele ei unice, în fața cărora cronicarul din mine se simte  privilegiat. 
Dialog autentic, surprins în timpul unei întâlniri cu electoratul în zona Păcuri, colț cu Turnătoria: „Cine ești dumneata de-ți permiți să ne prostești cu astfel de minciuni la adresa primarului Laurian, domnule?” – răzbate o voce, bine ascunsă în mulțimea adunată în fața blocului insalubru de cartier mărginaș. Câteva priviri s-au întors, ca la comandă, înspre grupul de unde venea răcnetul și mare parte din cei prezenți la întalnirea cu Vigu au început să mârâie. „Dă-l dracu’, că ăsta e un nenorocit de agitator portocaliu, plătit de cap de cauciuc! N-are servici și stă cu o curvă de nevastă care s-a înrolat în armata lichelelor de sunt în stare să o f... și pe mă-sa pentru doi poli!”- a ripostat un ins răgușit, cel care mai târziu avea să se prezinte nea Tase. „De unde știi, nea Tase? Ai stat la curu’ ei? Ia nu mai fă dumneata pe deşteptu’! Las-o în pace, că e amărâtă!”- sări o muierușcă cu înfațișare și gestică de țață. Acrit de mutra și vorbele femeii, Tase s-a apropiat de candidat. „Domnu’ Vigu, eu îi știu pe toți ăștia de pe aici care se strâng ca niște muște la căcat imediat ce apare unul să le dea ceva. Știu tot și dacă doriți vă stau la dispoziție cu orice informație!”
Tase era un om mărunțel, trecut de 65 de ani, cu fața colțuroasă de portavion și privire vicleană de „ciripitor” cu state vechi. Genul celui care pândește pe după perdea tot ce mișcă prin cartier. Uns cu toate alifiile, Tase simțea că e un os de ros și nu voia să-l piardă. Abandonat rapid de Vigu, omul intră în vorbă cu aghiotantul Dănilă, proaspăt cănit și frezat pentru întâlnirea cu electoratul: „Le zice bine domn Vigu! Știe să pună problema, e om ca lumea! Vorbește de locuri de muncă și siguranța cetățeanului, exact ce ne lipsește nouă. Are priză la lume, dar uită-te colea la mine, fără lovele de dat la proștii fomiști înainte de vot nu iese treaba. Cap de cauciuc le dă bani, mâncare și îi duce înșirați să pună ștampila. E mafie mare, șefule! Auzi, dacă tot am vorbit de lovele, când pot să-l găsesc și eu pe jupân, că am mare nevoie de o sponsorizare să repar o conductă la subsol și să pun interfon la scara blocului!? Dacă mă ajută îl ajut și eu, că doar sunt administrator și mă cunoaște lumea!” Dănilă, deja chelfănit de multe ori pentru astfel de intermedieri, își căuta discret ieșirea din discuție. Vulpoiul de Tase îi anticipă mișcarea și se înființă degrabă în coasta lui Vigu: „Auzi măi șefu’, eu am influență aici în cartier și dacă nu vă trebuie voturi la ce dracu’ mai deranjați lumea?!”
Prins într-o altă discuție, Vigu îi aruncă flăcări din priviri lui Dănilă care, livid la față, încerca fără succes să îndepărteze deranjul. Furios, cu nările în vânt și desfăcut la chimirul sudălmilor, Tase bătea în retragere. „Să vă duceți unde a înțărcat mutu’ iapa cu partidele voastre, că toți sunteți niște hoți! Ne promiteți marea cu sarea și după alegeri nu vă mai vede nimeni! N-aveți nicio șansă cu arogantul ăsta. Tot ălă de e acu’ o sa câștige, iar voi o să rămâneți ca proștii!” 
Ce ar mai fi de adăugat?
Florin Frăţilă
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

Un nou director la Școala Centrală

Scandalul izbucnit la Școala Centrală cu prilejul trecerii tuturor claselor unității la învățământul de dimineață (un singur schimb), demers reușit de fosta directoare a școlii, Gabriela Neagu (demisă pe 22 februarie de către ISJ), și care a nemulțumit o parte dintre profesori și părinți,  s-ar putea aplana odată cu numirea unui nou director la cea mai mare școală gimnazială din județ. Concursul pentru ocuparea postul de director al Școlii Centrale Câmpina a fost organizat, zilele trecute, la sediul Inspectoratul Școlar Județean, la concurs prezentându-se Gabriela Neagu - directorul demis de ISJ, și profesoara de biologie Florentina Dumitrașcu – cadru didactic al Școlii Centrale. Concursul a fost câștigat de către Florentina Dumitrașcu (foto), cu 27,50 puncte din 30 posibile, contracandidata sa obținând doar 20,75 puncte. Concursul a evaluat cunoștințele celor două concurente în management educațional (fiecare profesoară a prezentat un proiect privind organizarea optimă a anului școlar), dar și în legislația din domeniul învățământului. Noul director își va lua postul în primire pe data de 15 martie 2018. 


Am dorit să aflăm părerea unui membru al Consiliului de Administrație de la Școala Centrală despre scandalul amintit ceva mai devreme, ca și despre posibila lui aplanare odată cu numirea unui nou director. L-am solicitat în acest sens pe Liviu Briciu (foto), reprezentantul primarului Câmpinei în CA al unității, care ne-a declarat următoarele:


„După părerea mea, nu se poate spune că a fost un scandal. Practic, eu cred că a fost mai mult o neînțelegere a urmărilor învățământului de dimineață, dublată de o reacție negativă din partea celor pe care această măsură i-a nemulțumit. Gabriela Neagu, directoarea demisă, a câștigat în vara anului 2017 un interviu, lucru care a făcut să ajungă directoarea școlii. După preluarea mandatului, ea a propus învățământul într-un singur schimb, idee pe care noi, cei din CA, am considerat-o foarte bună. Măsura era fezabilă cu atât mai mult cu cât imobilul școlii are, prin construcție, capacitatea de a  realiza procesul de învățământ într-un singur schimb pentru 800 de elevi, iar unitatea nu are, în prezent, decât circa 660. Nemaivorbind că aceasta a fost dorința unei mari majorități a părinților, care au semnat în acest sens. Bănuiesc că și dintre profesori, cei mai mulți au agreat măsura pusă în practică. Într-adevăr, directoarea de atunci nu avea avizul sanitar de funcționare cerut de lege, dar aceasta cred că a fost o scăpare a ei care nu aducea atingere siguranței procesului de învățământ, care, cum v-am spus, din specificațiile tehnice ale construcției, se poate desfășura în bune condiții și în cazul în care școala ar avea 800 de elevi. Laboratoarele - despre care s-a spus de către adversarii învățământului într-un singur schimb că nu puteau fi transformate în săli de clasă - nu sunt foarte bine dotate și nu cred că ar fi adus un plus extraordinar învățământului din prezent, dacă ar fi folosite exclusiv pentru specialitățile dedicate. Cei care s-au opus susțin că laboratoarele ar putea fi dotate în viitorul apropiat, dar în ultimii 10 ani nu s-a făcut niciun pas în direcția aceasta. Și atunci, CA din școală a considerat că acest compromis este destul de mic în comparație cu beneficiile învățământului de dimineață. După ce majoritatea din CA a aprobat măsura propusă de Gabriela Neagu, a pornit imediat un val de nemulțumiri, deși val cred că este mult spus, deoarece nemulțumiți au fost doar câțiva profesori. Nu îmi dau seama prea bine nici acum de ce au fost nemulțumiți. În cazul în care profesorii din jurul fostului director Necula vor dovedi că au criticat din convingere măsura, atunci nu putem bănui pe nimeni de rea intenţie. Dacă noii directoare, Florentina Dumitrașcu, nu i se va cere revenirea la învățământul în două schimburi, atunci înseamnă că profesorii contestatari nu au avut un crez sincer, ci numai orgolii și ambiții personale ce nu mai puteau fi potolite, drept pentru care au fost defulate în spațiul public”. 
Adrian BRAD

Primarul Câmpinei s-a pricopsit cu un alt dosar penal!

La începutul lunii decembrie 2017, primarul Horia Tiseanu a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti într-un dosar nu foarte subțire, conținând trei capete de acuzare: abuz în serviciu, trafic de influenţă şi instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată. Aceste fapte sunt doar infracțiuni prezumtive, deoarece, până la soluționarea dosarului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, Horia Tiseanu se bucură de prezumția de nevinovăție. 


În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul director economic al Primăriei Câmpina, fostul şef al Poliţiei Locale Câmpina şi administratorul unei societăţi private. Conform procurorilor DNA Ploieşti, Horia Tiseanu a produs un prejudiciu instituţiei, pe care încă o conduce, în valoare de 122.248,46 lei. Pentru recuperarea pagubei, DNA a instituit popririe asupra veniturilor salariale încasate de către edil. În rechizitoriu se arată că în cursul anului 2014, inculpatul Tiseanu Laurenţiu Horia, în calitate de primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 10% din valoarea contractelor de execuţie lucrări ce urmau a-i fi încredinţate acestei firme de către două instituţii aflate în subordinea Primăriei municipiului Câmpina sau bugetate din fondurile acesteia, din care a primit efectiv de la acesta din urmă suma de 17.000 de lei. În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă conducătorii celor două instituţii publice în vederea atribuirii unor contracte de lucrări de înlocuire tâmplărie pentru geam termopan societăţii administrată de omul de afaceri sau unei societăţi agreate de acesta. De asemenea, în perioada iulie 2014 - iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive. Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina (unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului) deoarece, conform prevederilor legale, primăria municipiului Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona niciun fel de autoturism pentru folosinţa proprie. Mai mult de atât, în perioada iulie 2010 – iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, în aceeaşi calitate, i-a determinat pe angajaţii unei unităţi aflată în subordinea Primăriei municipiului Câmpina să-i remită din gestiunea unităţii, un nr. de 1.409 bonuri valorice carburant a 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantităţii de 12.347,4 litri carburanţi, cantitate folosită în interesul personal al acestuia. Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei - dotări suplimentare şi cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului), prejudiciu amintit ceva mai devreme. 
Din dosarul despre care v-am vorbit până acum, care va fi soluționat de către Tribunalul Prahova în primă instanță, s-a disjuns (s-a desprins) un nou dosar ce se va judeca separat și care are ca obiect prezumtiva infracțiune de trafic de influență. Acest nou dosar are legătură cu lucrările unei foarte importante investiții publice executate în Câmpina, cu fonduri europene provenite de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, plus o cofinanțare guvernamentală asigurată de către Ministerul Dezvoltării. Investiția (derulată acum doi ani) s-a numit „Reabilitare conductă aducțiune, conductă de transport și rețele de distribuție apă potabilă” și a avut ca finalitate schimbarea conductelor de apă de trei artere câmpinene de mare importanță: Calea Doftanei, Strada Bobâlna și Bulevardul „Nicolae Bălcescu”.  Conform susținerilor procurorilor DNA Ploiești, se pare că Horia Tiseanu ar fi intervenit pe lângă reprezentanţii grupului de firme din Constanța care a câștigat inițial licitația pentru atribuirea lucrărilor în vederea subcontractării acestor lucrări către o firmă agreată de edilul câmpinean. Este vorba despre o firmă câmpineană abonată la lucrări de investiții publice realizate de Primăria Câmpina. În schimbul acestui favor din partea lui Tiseanu, compania respectivă ar fi  executat gratuit anumite lucrări la un imobil din cartierul Câmpinița deținut de către primar. Vom reveni cu amănunte atunci când acest lucru va fi posibil.
Adrian BRAD

Florin Dochia: „Nostalgiile nu vor dispărea, cel puţin atâta timp cât suntem noi în viaţă”

Așa cum am informat la timpul potrivit, continuăm seria articolelor dedicate scriitorilor câmpineni consacraţi (deveniţi membri ai Uniunii Scriitorilor din România). Prezentarea literaților ce vor fi găzduiți în această rubrică va fi aleatorie, fără a urmări vreun criteriu valoric ori vreunul cronologic.  În acest număr al Oglinzii vom continua cu poetul Florin Dochia, din 2012 membru al USR, născut la Câmpina în data de 28 martie 1950. Precizăm că am început seria cu ultimii câmpineni admiși în USR, dar, în continuare, o să vi-i prezentăm periodic pe toți scriitorii câmpineni primiți în cea mai importantă organizație profesională a scriitorimii din România. 


- Ştiu că nu aveţi nevoie de prea multe prezentări, cititorii săptămânalului Oglinda vă cunosc. Însă pentru egalitate de tratament, vă rog, aşa cum i-am rugat şi pe cei intervievaţi înaintea dvs., să ne spuneţi ce ar trebui să ştim despre omul Florin Dochia şi despre scriitorul câmpinean cu acelaşi nume? 
- Să începem de la capătul firului. Când m-am născut eu, secolul XX împlinise cincizeci de ani. Nu cred că i-am influenţat cu ceva curgerea ulterioară. S-a sfârşit deplorabil, fără împliniri notabile, şi nimeni nu-i va putea şterge pecetea de veacul cel mai criminal din toate câte s-au cunoscut. Şi încă, precum doar prin/ din suferinţă se naşte ceea ce dăinuie, nimeni nu-i va putea şterge pecetea de veac al celor mai importante revoluţii şi eşecuri din istoria omenirii. Eu aparţin secolului în care au murit utopiile. Aparţin secolului care a căscat prăpastia între viaţa interioară şi aceea exterioară a fiinţei umane, amplificând schizofrenia civilizaţiei. Iar ruptura e în fiecare dintre noi, fie că o recunoaştem, fie că nu. Pe la 10 ani, am versificat ceva despre naşterea unor veri de-ai mei gemeni. Tata îmi tot aducea cărţi pe care le primea fiind corespondent la săptămânalul „Muncitorul forestier”. Bunicul deja îmi dăruise un volum de prin anii ’40 – „80 de mii de leghe sub mări” de Jules Verne – şi „Pe donul liniştit” de Mihail Şolohov, apărut la editura „Cartea rusă”. Scriam revistelor „Arici Pogonici”, „Luminiţa” şi „Cutezătorii”, îmi răspundeau cu amabilitate la Poşta redacţiei. Biblioteca de cartier şi-a avut ani buni sediul în casa noastră, chiar într-o încăpere vecină cu dormitorul meu. Am copilărit printre cărţi. Am publicat primele versuri într-o culegere dedicată semicentenarului Marii Uniri şi traduceri din Sully Prudhomme în revista liceului „Ilie Pintilie”. M-a cercetat Securitatea, prin 1974, pentru că am citit şi răspândit un ziar („Curentul”, un exemplar din 1939), găsit în veceul din livada unei case din Telega, de Revelion. Mi-am luat angajamentul că nu mai fac! Apoi am urmat facultatea de jurnalistică (şi l-am anunţat, cu multă ironie şi emfază, pe ofiţerul care mă avea în grijă). Ulterior, am fost numit directorul Palatului Culturii din Ploieşti, am condus Cenaclul „I. L. Caragiale”, m-am implicat în organizarea festivalului de poezie „Nichita Stănescu” şi editarea Caietelor „Nichita Stănescu” (1984-1990). Peste ani, cartea mea de debut editorial târziu (2003), „Geometria singurătății”, va primi Premiul „Opera prima” al acelui festival (2004). Mă căsătorisem, aveam un copil. Publicam poezie şi proză în diferite reviste din ţară. După eşecul afacerilor cu cartea – editură, librărie –, m-am retras de la Ploieşti acasă, la Câmpina. Am lucrat în televiziunea locală şi la săptămânalul „Zarva”, sub coordonarea lui Georgică Severin, apoi am aplicat pentru postul de manager la casa de cultură, de unde am şi fost scos la pensie. Între timp, mă dedicasem realizării publicaţiei culturale „Revista Nouă”, apoi a celei de poezie numite „Urmuz”.
- Când aţi fost primit în Uniunea Scriitorilor şi cu ce scrieri v-aţi motivat solicitarea şi dosarul trimis Comisiei de validare?
- Din 2012 sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România, secţia Poezie, Filiala Bucureşti. Am publicat mai multe volume de poezie: Grădina de hârtie, Conserva de fluturi, 33 - piatră pasăre, duh, Şarpele dezaripat, Cântece pentru ştergerea umbrei, Elegii de pe strada mea, Elegiile căderii, Orb pe mare, Ferestre spre lumea interioară, Cântece pentru Inanna / Chansons pour Inanna [ediţie bilingvă, cu Laura Şerban], Cântece pentru Inanna / Songs for Inanna [ediţie bilingvă, cu Adriana Bulz], Întunericul. Alte elegii de pe strada mea, Produse derivate. De asemenea, şi volume de nonficţiune: Puterea lui Don Quijote [interviuri], Prins în lumea cuvintelor, 1, 2 şi 3, Stare de lectură 1 & 2, Fenomenul K şi alte privelişti literare. Unele dintre ele au fost premiate, ultima dată, 2017, cu Premiul naţional de poezie „V. Voiculescu”. S-au scris zeci de cronici despre cărţile mele, în reviste literare şi în volume ale criticilor. 


- Ați avut o fecundă activitate în multiple genuri literare. Sunteţi apreciat, pentru că aţi publicat poezie, proză, teatru, critică literară. Ce gen vă reprezintă cel mai bine?
- Eu nu am fost primit în Uniunea Europeană, am pătruns odată cu ţara! Am profitat ca să călătoresc doar cu cartea de identitate prin Balcani şi prin Occident, dar călătorisem şi înainte, cu paşaport, prin Italia, Franţa, Germania, Suedia… Acum mă duc la Balcic, în fiecare început de septembrie, şi la Londra, să-mi văd fiica şi pe cei patru nepoţi. 


Cel mai bine mă reprezintă poezia mea. Sunt convins că Poezia este Actul Creator Suprem, existent dinaintea cuvântului şi instigator al acestuia, că lenea l-a creat pe om, iar munca i-a îngrădit libertatea de expresie. De aceea, spun undeva că „a scrie poezie e ca şi cum ai dansa sau ca şi cum ai locui în suburbii, unde nu ajunge metroul şi niciun taxi nu se aventurează […], e ca şi cum nimeni nu-ţi deschide uşa de câteva decenii şi privirea ţi se înceţoşează la trecerea echipei de la serviciile funerare”.
- Am lăsat intenţionat pentru acest moment activitatea dvs. de redactor-şef al publicaţiei de cultură Revista Nouă, al cărei iniţiator sunteţi. 
- Revista Nouă trebuia să apară în 1986-87, dar Secţia de Propagandă a CC al PCR nu ne-a aprobat-o. În primele luni ale lui 1990, am scos, la Ploieşti, 2 numere. Era seria a treia, cea de-a doua fiind aceea refuzată (se făcuseră deja şpalturile!) lui Nicolae Manolescu & comp prin anii 70, iar prima serie este a lui B. P. Hasdeu, cele 30 de numere din secolul XIX. Colaborează, azi, la seria a patra, apărută din 2004 la Câmpina, scriitori din zona Prahovei şi mulţi din ţară şi din Europa. Publică texte culturale din toate genurile.


Din 2014, scot „vitrina de artă nouă” Urmuz, poezie şi arte vizuale, cu susţinere privată. Campania de pedagogie a lecturii din care a făcut în primul an parte nu a fost agreată de administraţia locală. 
- Se simte scriitorul român de azi abandonat în capitalismul nostru sălbatic, care a înlocuit dictatura roşie cu dictatura banului? Cât de bun scriitor trebuie să fii ca să trăieşti azi din scrierile tale?
- Puţini scriitori trăiesc din scrierile lor. Mulţi scriu publicistică sau fac alte meserii ca să îşi asigure traiul zilnic. Nu este ceva specific României, aşa se-ntâmplă în lumea largă. Desigur, în Occident sunt burse, subvenţii, oamenii de afaceri sunt încurajaţi să finanţeze cultura. Scriitorul este plătit pentru lecturile publice, şi la noi sunt timide încercările, dar o iniţiativă a mea – Conferinţele scriitorilor – din urmă cu nişte ani a fost repede abandonată de administraţia locală. Mă bucur că un câmpinean plin de iniţiativă, Codruţ Constantinescu, a reluat, cu fonduri private, un astfel de demers. E o picătură în oceanul indiferenţei generale. Cu greu poţi să convingi că a scrie literatură nu este un hobby, ci este o meserie grea, solicitantă şi ale cărei produse au valoare de circulaţie şi valoare consum. Că educaţia costă şi fără ea nu eşti om întreg.
- Aţi fost înlocuit de la şefia Casei de Cultură „Geo Bogza”, aşa cum s-a zvonit, sau v-ați retras de bună voie la pensie?
- Am plecat, pentru că am făcut vârsta de pensionare. Iar la Câmpina asta înseamnă că eşti exclus, eşti obligat să renunţi la locul de muncă, ceea ce încalcă flagrant articolul 41 din Constituţie. Eu nu am vrut să mă cert cu nimeni, cei cu iniţiativă, culturală sau de orice fel, nu sunt bine văzuţi pe aceste meleaguri. Admir pe Jenica Tabacu, pe Liliana Ene care nu obosesc să lupte pentru fiecare petic de cultură ce poate fi  salvat în beneficul locului. Eu prefer să merg acolo unde sunt invitat să fac ceva, să dăruiesc din ceea ce am, oriunde în ţară sau aiurea. Altfel, sper ca măcar Revista Nouă să mai fie finanţată o vreme pentru tipar de către administraţia locală. 
- Aţi fost preşedintele Asociației Scriitorilor Prahoveni. Un ONG despre care nu ştim prea multe. Ce şi-a propus? Ce a realizat?
- Şi-a propus organizarea unor manifestări culturale în oraşele pe valea Prahovei, a şi făcut-o o vreme, dar solidaritatea nu este calitatea noastră primordială, şi asta este tristeţea mea. Amintesc doar Maratonul Poeziei, model de activitate interactivă preluat şi de alţi entuziaşti din ţară, dar abandonat la noi, alături de Concursul de literatură „Geo Bogza” şi încă altele… Acum prefer oamenii care chiar au nevoie reală de mine, de ceea ce ştiu să fac.
- Ziarele pe suport de hârtie vor dispărea în timp, este un lucru tot mai evident. Ce soartă credeţi că vor avea cărţile tipărite?
- Bine spus: cărţi tipărite.  Să nu uităm că ele există abia de vreo cinci secole. Cartea va exista indiferent de suportul pe care se vor afla cuvintele. Biblioteca mea de acasă ar încăpea pe 2-3 tablete kindle. Şi accesibilitatea este infinit mai mare: o căutare după cuvinte cheie te conduce imediat la ceea ce vrei să afli. Dar nostalgiile nu vor dispărea, cel puţin atâta timp cât suntem noi în viaţă.
Adrian BRAD

Dinamica vieţii oraşului Câmpina în anul 1936

După criza economică din 1929-1933 a urmat o perioadă de progres economic în istoria României interbelice. În articolul de față este surprinsă dinamica vieții orașului Câmpina pe parcursul unui an de zile din această perioadă.
În fruntea urbei se afla primarul Ion Gh. Ionescu, iar Gheorghe H. Tocescu și Nicolae I. Davidescu erau viceprimari.[1] Victor Rădulescu, fost primar, era membru al Parlamentului, în calitate de deputat.[2]
În acel moment istoric, unitatea teritorial-administrativă de bază era județul, împărțit, la rândul său, în plăși. Plasa Câmpina era una dintre cele zece care alcătuiau județul Prahova, învecinându-se la nord cu plasa Sinaia, la sud cu plasa Filipești, la est cu plasa Vărbilău iar la vest cu județul Dâmbovița. Ea avea 43 de sate și o populație de circa 66.000 locuitori, din care circa 18.000 în orașul Câmpina.[3]
Localitatea se caracteriza printr-o vie activitate economică. Schela Câmpina, unde majoritatea sondelor erau deținute de societatea „Steaua Română”, avea 30.072 tone extrase, ceea ce reprezenta 0,35% din totalul pe țară.[4] Un loc de frunte ocupa rafinăria „Stelei Române” care prelucra 1.400.000 tone țiței.[5] Pe conducta Câmpina - Constanța s-au transportat, în anul de care ne ocupăm, 154.501 tone de petrol lampant.[6]
În peisajul economic se încadrau și Atelierele mecanice centrale ale societății „Steaua Română”, o fabrică de acid sulfuric,o fabrică de tricotaje, o turnătorie și o piuă de aba, iar pe plan financiar activau Banca „Salvatorul”, Banca „Progresul” și două bănci populare.[7]
Localitatea era alimentată de o uzină electrică, avea pavaj cu asfalt și piatră cubică, iar la 21 mai se ținea un târg anual.[8] Era una din puținele așezări urbane care se bazau pe consumul de gaze, existând 10,3 km conducte.[9]
În domeniul sănătății existau un spital județean de izolare și un spital comunal, iar în cel religios 5 biserici ortodoxe, una romano-catolică, una evanghelică și o sinagogă.[10]
Un rol important îl aveau atelierul foto Olteanu, tipografiile Gutenberg (proprietar M. Gheorghiu) și Ştefănescu, librăria Crăciun.
În domeniul învățământului existau Liceul de băieți „Barbu Ştirbei”, Liceul de fete „Iulia Hasdeu”, Liceul industrial de băieți, Liceul industrial casnic de fete, o școală profesională, 8 școli primare și 3 grădinițe.[11]
Pe plan cultural activau căminul cultural al Fundației Culturale Regale „Principele Carol”, Societatea culturală „Principesa Ileana”, 5 biblioteci, 3 societăți muzicale și 2 cinematografe.[12] Existau 4 societăți sportive (Principesa Ileana, Venus, Sportul Muncitoresc, Libertas) și una de vânătoare.[3]
În oraș exista și un club Rotary (al oamenilor de afaceri, urmărind dezvoltarea și scopuri umanitare), înființat în 1933, fiind al șaselea din țară și primul din județul Prahova.[14]
Sindicatele muncitorești își aveau sediu în Casa Poporului, care era dotată cu sală de conferințe și bibliotecă. Clădirea a fost distrusă de cutremurul din 1940 și demolată. 
La 20 august 1936, se înființa pe dealul Muscel școala de zbor cu avioane și planoare (ARPA).[15]


Primul instructor a fost Nello Bucevschi, venit de la Cernăuți cu două planoare Zogling și un sandou.[16] În același an, la 26 noiembrie, au primit, în urma unui examen, brevet categoria A șase candidați: Apostolescu Vasile, Bilic Veselod, Langa Alexandru, Rădulescu Olga, Stoienovici Alexandru, Walter Alfred. Alți 12 candidați au obținut brevetele A+B: Aldea Mihai, Bengescu Alexandru, Candea Nicolae, Corneșeanu Teodor, Cucu Coca, Dudu Ioan, Ionescu Stere, Ionescu Nicolae, Kiril Mitzi, Langa Florian, Nicolescu Nicolae, Săndulescu Vasile.[17]
La 26 iulie 1936 are loc pe dealul Muscel un miting aviatic la care sare cu parașuta cunoscutul compozitor Ionel Fernic.[18]
Un eveniment notabil în domeniul cinematografiei îl constituie apariția filmului german intitulat „Domnița din Câmpina”, a cărui acțiune se petrece în orașul prahovean.[19] 
În ceea ce privește publicațiile câmpinene, până în mai apare „Strada”, având ca subtitlu „Ziar liber literar-social” (director Al. Tudor- Miu, redactor George Bogza) iar  până în februarie „Gazeta Câmpinei”, ziar de informație tipărit la tipografia Gutenberg.[20]
În noiembrie 1936, George Enescu a susținut două concerte în aceeași zi, unul pentru petroliștii câmpineni, fiind invitat și corul petroliștilor condus de Gheorghe Danga, al doilea pentru ceilalți câmpineni, la sala Monovici.[21]
Orașul s-a caracterizat și printr-o viață politică activă. În martie au avut loc alegeri comunale unde s-a înregistrat următoarea situație:
- votanți înscriși: 2822; 
- voturi exprimate: 2148;
- voturi anulate: 48;
- Partidul Național Liberal: 1300 voturi;
- Partidul Național Tărănesc: 321 voturi;
- Lista lui Gică Iliescu: 320 voturi;
- Frontul Românesc: 159 voturi.
Deoarece nicio grupare din opoziție nu a întrunit suficiente voturi, a fost declarată aleasă lista Partidului Național Liberal.[22]
Pe 19 mai, în localul lui Stelică Măcelaru a avut loc o întrunire a Partidului Național Liberal Georgist (condus de Gheorghe Brătianu), unde au fost criticate starea de asediu și cenzura iar despre Gheorghe Tătărescu s-a afirmat că: „n-are și nici nu a avut vreo meserie definitivă, a ajuns prin fuste prim-ministru”.[23]
Au avut loc și unele manifestări antisemite din partea lăncierilor, organizație paramilitară a Partidului Național Creștin. La 25 iunie, lăncierii, în frunte cu Alexandru Căproiu și preotul Chirică, au pornit pe străzile orașului scoțând etichetele de reclamă ale ziarelor „Dimineața” și „Adevărul” (care aveau patroni evrei) cărora le-au dat foc. De asemenea, au luat de la un copil, vânzător de ziare, 50 de exemplare pe care le-au ars.[24]
La 13 iulie, lăncierii au aruncat pe unele străzi mărginașe câteva afișe cu următorul conținut: „Anatema, blestemat el și copiii lui cel care citește ziarele comuniste jidovești Adevărul și Dimineața”.[25] 
La 2 august, corul legionarilor din Câmpina, condus de Aurel Chira, de la societatea „Steaua Română”, a cântat la deschiderea taberei de muncă de pe muntele Susai, lângă Predeal.[26]
La 4 august, Ion C. Aldescu, vânzător de ziare, a strigat pe lângă titlul ziarului „Porunca vremii” și cuvintele: „Porunca vremii doi bani, feriți-vă de jidani”. Expresia l-a revoltat pe cetățeanul evreu Sigmund Kreiss, rezultând o încăierare între acesta și vânzătorul de ziare, amândoi fiind duși la poliție.[27]
Acestea au fost însă manifestări izolate, viața politică a localității caracterizându-se prin toleranță și fiind în limitele democrației. Un exemplu îl constituie inaugurarea, la 24 octombrie, a Căminului cultural evreiesc din Câmpina, eveniment la care au participat circa 70 persoane, luând parte și șeful rabin din București.[28]
Iată aşadar că, deşi nu era un oraș mare, Câmpina a avut un rol important în viața politică, economică și culturală a României interbelice.
Marius ZAHARIA

Note:
1. http://www.primăriacâmpina.ro
2. Constantin Dobrescu, Mihai Racheru, Ion Şt. Baicu, Viața politică prahoveană 1919-1938, Documente, Scrisul prahovean-Cerașu, 2000,p. 311.
3. http://Româniainterbelica.memoria.ro
4. Silviu Dan Cratochvil, Monografia orașului Câmpina, 1990, p.88.
5. Arhivele Naționale Istorice Centrale, Direcția Prahova, fond Steaua Română, dosar 7/1937, f.39.
6. Constantin Zidaru, Lucian Stanciu, Nicolae Dumitrescu, Din istoria transportului țițeiului prin conducte, Editura Silex, București, 1998, vol. I, p.211.
7. http://Româniainterbelica.memoria.ro
8. Ibidem.
9. C. Zidaru, L. Stanciu, N. Dumitrescu, op. cit. vol.I, p. 160
10. http://Româniainterbelica.memoria.ro
11. Ibidem.
12. Ibidem.
13. Ibidem.
14. http://www.rotaract-bucurești.ro
15. http://pilotmagazin.ro/2011/01.
16. Ibidem.
17. Ibidem.
18. http://www.aviatori.ro.
19. http://www.cinemagia.ro
20. Gherasim Rusu Togan, coordonator, Spiritualități câmpinene, Editura Premier, Ploiești, 2009, p. 84-85.
21. Ibidem, p. 80.
22. C. Dobrescu, M. Racheru, I. Şt. Baicu, op.cit., p. 359.
23. Ibidem, p. 367.
24. Ibidem, p. 369.
25. Ibidem, p. 371.
26. Ibidem, p. 374.
27. Ibidem, p. 374-375.
28. Ibidem, p. 387. 

Sursa foto: Arhivele Naţionale

Câmpina a fost reprezentată cu cinste la Campionatul Naţional de Karate SKDUN

30 de sportivii de la C.S. Aiko Câmpina au participat în zilele de sâmbătă şi duminică, 3 - 4 martie 2018, la Campionatul Naţional desfăşurat la Bucureşti, sala Apollo, întorcându-se acasă victorioşi, cu 34 de medalii: 8 medalii locul 1, 8 medalii locul 2 şi 18 medalii locul 3.  
Cel mai tânăr sportiv al clubului, Bocioacă Ilinca, a obţinut 2 medalii la vârsta de numai 5 ani: locul 3 kata, locul 2 kumite.


Iată care sunt ceilalţi sportivi premiaţi: 
Bocioaca Radu - locul 1 kata; Corneanu Rares - locul 3 kata, locul 3 kumite; Dico Alexandru - locul 3 kata, locul 1 kumite; Dimancea Andrei - locul 3 kata; Mos Ionut - locul 1 kata, locul 3 kumite; Murariu Ronon - locul 3 kata, locul 3 kumite; Neagu Rares - locul 3 kata, locul 2 kumite; Nila Erik - locul 2 kata, locul 2 kumite; Sandu Alexandra - locul 2 kata; Sterie Flavia - locul 2 kata; Stoian Alin - locul 1 kata, locul 2 kumite; Stroll Alice - locul 3 kata; Wolf Ingrid - locul 3 kata; Chirca Beni - locul 3 kata, locul 3 kumite; Chiriac Antonio - locul 3 kata, locul 3 kumite; Corbu Iacob - locul 3 kumite; Cristea Codrut - locul 3 kumite; Dinjos Laura - locul 1 kata; Hodoiu Rares - locul 1 kata; Ionescu Victor - locul 1 kata; Miroiu Delia - locul 3 kata; Novitchi Miruna - locul 3 kumite; Tataru Theodora - locul 1 kata.
Se cuvin felicitări tuturor sportivilor participanţi, cât şi antrenorului Gabriel Timofte, care le-a fost alături în tot parcursul!

Osteoporoza, o boală tot mai frecventă, trebuie tratată numai de medicul endocrinolog

(P) În zilele noastre, osteoporoza este o afecţiune din ce în ce mai răspândită, caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. Osteoporoza afectează sute de milioane de femei din întreaga lume, iar conform unor specialişti, riscul instalării acestei maladii în cazul femeilor este mai mare decât cancerul la sân, cancerul ovarian şi cancerul uterin la un loc. Însă nu doar femeile sunt afectate de osteoporoză. Totuși, statisticile arată că, pentru bărbaţi, riscul este mai mic decât la femei. Cele mai predispuse persoane la această afecțiune sunt următoarele: femeile și bărbații care au antecedente în familie; femeile aflate în perioada de postmenopauză; femeile care suferă de amenoree (absenţa menstruaţiei); bărbaţii trecuţi de 60-65 de ani; bărbaţii cu disfuncţii testiculare. 
Osteoporoza se poate depista cel mai bine cu aparatul numit osteodensitometru (DEXA). Departamentul Imagistică Medicală SanConfind are un astfel de aparat, extrem de performant, de ultimă generație, cu ajutorul căruia s-a depistat această maladie la multe paciente. Pentru că osteoporoza trebuie tratată exclusiv de către medicul endocrinolog, am stat de vorbă despre acest subiect cu doctorul Cristian Deciu de la Cabinetul Endocrinologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului SanConfind, unul dintre cei mai buni specialiști din domeniu.

- Ce este osteoporoza şi cum apare ea? Ce specialitate medicală tratează această boală?
- Osteoporoza este o afecţiune caracterizată prin reducerea densităţii, dar şi a calităţii osoase, ceea ce conduce la o creştere a predispoziţiei pentru fractură atât la bărbaţi, cât şi la femei. Osteoporoza poate fi împărţită, oarecum arbitrar, în primară şi secundară. Cea primară se referă la scăderea nivelului de estrogeni (menopauza) - la femei, sau a nivelului de androgeni - la bărbaţi, odată cu înaintarea în vârstă. Cea secundară se referă, în special, la boli sau tratamente care afectează densitatea osoasă. De multe ori există o combinaţie între cele două şi această posibilitate trebuie luată în considerare pentru fiecare pacient.
Este foarte important de ştiut că osteoporoza este o boală endocrină şi pentru a fi tratată şi urmărită corect pacientul trebuie să se adreseze medicului endocrinolog.
- Cum stabilim diagnosticul în cazul acestei boli? La Centru Medical Sanconfind există posibilitatea diagnosticării osteoporozei?
- Metoda standard pentru a diagnostica osteoporoza este DXA (Dual-Enegy X-Ray Absorptiometry) sau osteodensitometria. DXA este cel mai frecvent efectuată la nivelul coloanei vertebrale lombare şi la şold. În ceea ce priveşte nivelul de radiaţii la care este expus pacientul, în cazul unei osteodensitometrii acesta este mult mai mic decât în cazul unei radiografii. 
La Centru Medical Sanconfind există posibilitatea de a efectua examenul DXA cu trimitere de la medicul de familie sau de la orice alt medic specialist.


- Care sunt simptomele osteoporozei? Când se recomandă examenul DXA? 
- Având în vedere faptul că osteoporoza nu dă niciun fel de simptome, de multe ori primul lucru care ne duce cu gândul la osteoporoză este chiar fractura de fragilitate. Aceasta este acea fractură care apare la un traumatism egal sau mai mic decât căderea de la propria înălţime. 
Din motivele expuse mai sus, examenul DXA se recomandă tuturor femeilor cu vârsta peste 65 ani şi tuturor barbatilor cu varsta peste 70 ani. De asemenea, se recomanda si la femeile care sunt la menopauza sau la barbatii cu vârsta peste 50 ani care au factori de risc asociaţi. Factorii de risc luaţi în considerare sunt următorii; vârstă, sex, greutate, istoric personal de fractură, istoric parental de fractură, fumatul curent, istoric de tratament prelungit cu glucocorticoizi (prednison, medrol), artrită reumatoidă, consum de alcool, osteoporoză secundară (diabet zaharat tip 1, hipertiroidism, hypogonadism, malnutriţie cronică, boala cronică de ficat).
- Care este tratamentul osteoporozei? Exista prevenţie?
- Tratamentul osteoporozei constă în administrarea de substanţe care fie inhibă resorbţia osoasă, fie stimulează formarea de ţesut osos. Cele mai studiate sunt antiresorbtivele osoase şi aici se remarcă estrogenii, bisfosfonaţii, calcitonina, ranelatul de stronţiu şi denosumab. Pe de altă parte, cel mai cunoscut medicament care stimulează formarea osoasă este hormonul paratiroidian (teriparatide). Legat de calea de administrare, există atât forme orale, cât şi forme injectabile, cele din urmă folosite mai ales când se doreşte evitarea căii gastrice atunci când pacientul prezintă afecţiuni ale aparatului digestiv.
Principalele măsuri preventive în cazul osteoporozei sunt aportul adecvat de calciu şi vitamina D (1200 mg/ zi de calciu şi cel puţin 800 UI/ zi de vitamina D), activitatea fizică regulată şi schimbarea stilului de viaţă, după caz: renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool etc.
www.sanconfind.ro