03 aprilie 2018

Vasile Badiu, fost senior-cercetător la ICPT Câmpina: „Parteneriatul cu OMV a fost un eşec pentru industria românească de petrol”

Continuăm seria „România 100 – instituţii şi oameni care au adus faimă Câmpinei” cu prezentarea unei radiografii istorice a Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice Câmpina (cunoscut mult timp sub vechea lui denumire, de ICPPG – Institutul de Cercetări şi Proiectări în Petrol şi Gaze). În demersul nostru am fost ajutaţi de către matematicianul Vasile Badiu, actualmente pensionar, mulţi ani senior-cercetător al ICPT, una dintre figurile importante ale Institutului. Interlocutorul nostru susține cu tărie ceea ce mulți bănuiau: parteneriatul cu OMV (privatizarea Petrom prin preluarea ei de către compania austriacă OMV) a fost un eşec, iar acest lucru a influenţat negativ şi evoluţia ICPT după amintita privatizare. 


În 2004, OMV din Austria a obţinut pe aproape 670 milioane de euro (o sumă foarte mică în comparație cu valoarea de piață a companiei Petrom), cea mai importanta firmă din România, la acea data, şi cea mai mare companie de petrol și gaze din sud-estul Europei. OMV exploatează resursele noastre petrolifere contra unei redevențe derizorii. Încă din primul an, OMV Austria a obţinut un profit mai mare decât preţul plătit pe acțiuni. Sub diferite denumiri (LCCS – Laboratoarele Centrale de Cercetare Științifică, ICPPG etc), Institutul de Petrol și Gaze s-a identificat peste o jumătate de veac cu orașul nostru. Din această tradiție îndelungată s-au născut și multe mituri, unul dintre ele find acela potrivit căruia în Institut cercetătorii câmpineni au ascuns hîrtii și documente care ar fi condus la identificarea unor zăcăminte de țiței, ascunse de sovietici (mai ales în perioada sovrom-ului Petrol), pentru ca aceștia să nu secătuiască resursele petrolifere ale țării. Lucrurile nu au stat chiar așa, dar aveam să aflăm că, atât cât se putea, cercetătorii din Institut realizau studii de foraj și previziuni pentru exploatarea viitoare a zăcămintelor noastre de țiței pe principii conservative, care nu promovau o exploatare intensivă și agresivă, ci dimpotrivă, una sustenabilă și rezonabilă, cu respectarea normelor de mediu, care să păstreze această bogăție a „aurului negru” și pentru generațiile viitoare.

 Nașterea și dezvoltarea Institutului

Anul 1857 marchează începutul industriei de petrol din lume, cu o înregistrare oficială în statisticile internaționale a producției de 275 de tone de ţiţei din Romania, de la exploatările de petrol de la  Buştenari, Câmpina, Băicoi, Ţintea, Moreni, Gura Ocniţei etc. Principalul rol în activitatea de cercetare geologică, în această etapă, a revenit Institutului Geologic al României (IGR), înfiinţat la Bucureşti în anul 1906 şi condus, o lungă perioadă, de Ludovic Mrazec. IGR, înființat prin decret regal de către regele Carol I, continuă activitatea desfășurată de Biroul Geologic, prima instituție din România care a asigurat cercetarea geologică și care a funcționat între anii 1882 și 1889. 
În anul 1910 a început la Câmpina activitatea de cercetare-dezvoltare şi proiectare tehnologică în industria extractivă de petrol din Romania, la Departamentul Tehnic al  Societăţii „Astra Română”, societate creată prin fuziunea, în același an, a companiei multinaționale Astra (actionar majoritar  olandez: Compania Royal Dutch Shell) și societatea cu capital autohton de stat Regatul Român. În sectorul exploatare, activitatea de cercetare-dezvoltare a fost elaborată şi realizată în cea mai mare parte în Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice (ICPT) din Câmpina, înfiinţat în 1950 sub denumirea de Laboratoarele Centrale de Cercetare Științifică. 
ICPT Câmpina continuă activitatea desfășurată de Departamentul Tehnic al Societăţii Astra Română, fiind condus, timp de peste trei decenii, de Nicolae Cristea și Gheorghe Aldea. La  ICPT Câmpina, în echipe multidisciplinare, s-au realizat numeroase teme de cercetare-dezvoltare pentru industria de petrol din România şi din lume. Din 1950, în ICPT Câmpina s-a format Departamentul „Inginerie de zăcământ”, cu o activitate deosebit de laborioasă în ţară şi cu o prezenţă semnificativă în programele de cooperare internaţionale. Activitatea acestui departament, cu aport apreciabil în industria petrolieră din România, a fost „construită”, în timp, sub conducerea lui Nicolae Cristea, începând cu o generaţie memorabilă, din care au făcut parte N. Mihailovici, Al. Ursu, D. Bossie-Codreanu, Al. Vernescu, Al. Costa-Foru, M. Popescu, FI. Langa ș.a. 

O echipă de cercetare a ICPT Câmpina din anul 1956.
De la stânga la dreapta: Mircea Popescu, Dumitru Rusu, Raul Beldeanu,
Dimitrie Bosie Codreanu, Paul Chiran, Alexandru Vernescu, Valentin Petcovici,
Nicolae Cristea, Gheorghe Aldea

 într-o fotografie făcută de colegul lor, Gheorghe Olteanu.
Nicolae Cristea (1921-2003), a avut contribuţii remarcabile la înfiinţarea unui Departament de Inginerie de Zăcământ la Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice din Câmpina. În 1948, repune în funcţiune laboratoarele, instalațiile și aparatele din cadrul Direcției Tehnice Câmpina - Astra Romana. Nicolae Cristea, în echipe multidisciplinare, aplică ingineria de zăcământ la conducerea exploatarii zăcămintelor noi, obţinând astfel importante creşteri de producţie şi factori de recuperare. Dr. Cristea publică patru cărţi din domeniul mecanicii fluidelor, hidraulicii subterane şi cercetării sondelor, precum şi o serie de lucrări în ţară şi străinătate. Din 1970, sub coordonarea matematicianului Nicolae Viorel Popescu, s-a înfiinţat la ICPT Câmpina un colectiv pentru Modelarea şi Simularea Numerică a proceselor din industria de petrol şi pentru aplicarea calculatoarelor numerice în munca de cercetare-dezvoltare de la ICPT Câmpina. N. V. Popescu a fost liderul modelării și simulării numerice în comunitatea științifică românească şi a înființat la ICPT Câmpina Laboratorul de Modelare Matematică în 1991 și Laboratorul de Simulare Numerică a Zăcămintelor în 1996.  Echipele multidisciplinare ale ICPT Câmpina au dezvoltat și au folosit biblioteca de software ICPT care are sute de aplicații software şi care acoperă majoritatea domeniilor de activitate ale institutului. 
În anul 2017 s-au aniversat 160 de ani de Industrie de Petrol, 111 ani de la infiinţarea Institutului Geologic al României şi 67 de ani de existenţă ai ICPT Câmpina. De-a lungul timpului, numeroși specialişti de renume şi-au adus contribuţia la dezvoltarea şi afirmarea ICPT Câmpina ca un centru de excelenţă în industria de petrol din România și din afara granițelor ei. Dintre aceștia i-am aminti pe Nicolae Cristea, Gheorghe Aldea, Ștefan Traian Mocuţa şi Grigore Vasiliu (foşti directori ai ICPT Câmpina), Ion Adamache, Ion Lari, Dumitru Rusu, Costel Șerban, Vasile Truică, Neculai Pavlovschi, Viorel Constant Voinescu, Theodor Pitea, Gheorghe Ţuţuianu, Florea Minescu, Vasile Badiu, Dumitru Grecu, Vladimir Ciovarnache, Petre Stadler, Nicolae Goran, Vasile Sindilar, Mariana Salcu, Nicolae Moise, Adrian Voicu, Dumitru Gherghiceanu, Mihai Vasilache şi Vasile Stănculescu. Producţia de ţiţei din România a fost influențată pozitiv de către Institutul Geologic al României (în perioada 1906 – 1950) și de către ICPT Câmpina (în perioada 1950 – 2004). Producțiile record în exploatarea țițeiului în România au fost 8,8 milioane tone (în 1938) și 14,7 milioane (în 1976).

Câmpina, mai atractivă decât Sibiul

Vasile Badiu (foto) s-a născut în 1946 la Veseud – Slimnic, în judeţul Sibiu, a absolvit şapte clase în satul său natal, iar apoi şapte clase la Şeica Mare. Vasile şi cei trei fraţi ai săi nu au putut să urmeze direct studii liceale din pricina cheltuielilor de internat. De aceea, toţi fraţii Badiu au urmat o şcoală profesională şi apoi liceul seral. 


După absolvirea a şapte clase la Şeica Mare, Vasile Badiu a urmat o şcoală profesională de mecanici auto, la Sibiu, iar apoi, în timp ce lucra ca mecanic auto, a absolvit liceul la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, promoţia 1967, seral. Pentru că dorea foarte mult să-şi continue studiile, a dat examen de admitere la Facultatea de matematică-mecanică, secţia maşini de calcul, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, facultate pe care a absolvit-o în anul 1972, după care a ajuns la ICPT Câmpina ca cercetător, la solicitarea Ministerului Petrolului şi Geologiei. A fost primul specialist cu studii superioare în informatică din Institut, ceilalţi specialişti având doar cursuri de perfecţionare la CEPECA. Ulterior, Vasile Badiu a ajuns membru SPE și ARA (două importante societăți internaționale ale inginerilor în petrol).

ICPT - continuator al Astrei Române

După naționalizarea din 1948, România comunistă a trimis acasă toți specialiștii străini. Toată logistica Direcției tehnice de la Astra Română a rămas în locația din Câmpina. „Practic, tehnologia celor de la Astra a fost sechestrată în acest institut. Părerea mea este că, în urma unei înțelegeri a marilor puteri învingătoare, Nicolae Cristea, primul conducător al Institutului (pe atunci se numea LCCS), a fost adus de la Hanovra (unde absolvise facultatea și își luase și doctoratul), tocmai la Câmpina, ca să conducă activitatea de cercetare și să ajute România să extragă mai mult petrol, pentru a-și putea plăti datoria de război către Uniunea Sovietică. Ca o ironie a sorții, același lucru care li s-a întâmplat, în 1948, celor de la Shell l-am pățit noi, prin anii 1980, în Libia dictatorului Gaddafi. După ce am investit în echipamente de forare și exploatare a unor zăcăminte petrolifere, dictatorul libian ne-a interzis să mai lucrăm în acea zonă, făcându-se stăpân pe echipamentele noastre. Dacă în 1910, când partener al statului român era compania olandeză Shell, producția de țiței s-a triplat, în 2004, după privatizarea Petrom, parteneriatul statului român cu compania austriacă OMV a dus la scăderea continuă a producției de petrol. Concluzia mea este una singură: în 2004, partenerul statului român a fost ales prost. O altă mare greșeală pe care a făcut-o guvernul de atunci, condus de Adrian Năstase, a fost cedarea resursei umane partenerului austriac. Resursa umană a Institutului, alcătuită din mulți specialiști formați în zeci de ani, trebuia selectată și dată Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, ca să poată monitoriza partenerul străin, deținătorul pachetului majoritar de acțiuni, și să îi impună metode de operare corespunzătoare. ANRM-ul de azi nu are în componența sa elite ale industriei de petrol. Părerea mea este că ar trebui să se încerce, pe cât este posibil, refacerea acestui parteneriat. OMV a fost înființată în 1956 de către ruși, iar Astra Română a fost înființată de olandezi în 1910. Cred că nici nu ar trebui să spun mai mult.  Austriecii de la OMV se pricep să mulgă vaca, dar nu știu cum se crește un vițel. Ei nu-și dau seama că dacă mulgi vaca mai mult decât trebuie, iese sânge. Dacă OMV nu va reinițializa activitatea de cercetare, la un moment dat, se va trezi că nu mai poate produce nimic. Și sigur că atunci austriecii s-ar putea să plece din România, dar după ce vor produce o mare dezordine. Cercetătorii din Institut au încercat și au reușit să evite dezordinea ce s-ar fi putut instaura prin exploatarea drastică susținută de conducerile comuniste care s-au perindat până la 1989. Prevederile de producție se concepeau la ICPT. În activitatea asta, eu am lucrat din 1977 până prin 1995. Toate aceste prevederi ale producției de țiței ce urma a fi realizată în viitor se făceau în mod conservativ. Nu la presiunea politicului. Nu știu dacă se puteau ascunde de ruși hărți cu noi zăcăminte descoperite, nu cred. Cei de la BDS (Biroul de Documente Secrete) ar putea să răspundă la această întrebare. Știu însă că, pe vremea sovromului Petrol (societate mixtă sovieto-română – n.red.), venea un profesor rus, un savant cunoscut, care discuta serios cu cercetătorii noştri. Însă, după plecarea rușilor din țară și desființarea sovromurilor, în toate prevederile și prognozele pe care le realizam, urmăream să se exploateze cât mai rațional zăcămintele de țiței, astfel încât de această bogăție să profite și generațiile care ne vor urma” - ne-a declarat Vasile Badiu.
Adrian BRAD  

Editorial. ȘANTAJUL ȘI BLOCAJUL

Acum vreo două săptămîni mi-am îngăduit o agale plimbare pe Bulevardul Magheru. Aș spune că nu m-am plimbat doar pe bulevardul principal al unei capitale teoretic europene, ci prin România însăși, ba mai mult, prin mintea și putințele conducătorilor țării. Rar, dar halucinant amestec de mizerie atroce și lux țopesc acest traseu. Magazine de bijuterii sau țoale de firmă, alături de ganguri imunde sau hăuri abia acoperite cu placaj unde pînă mai ieri fusese poate tot un astfel de stabiliment de fițe. Fațade coșcovite, grav pericol pentru trecători, acoperite de stridente reclame luminoase. Nu mai spun că era chiar la două zile (amănunt important!) după ninsoarea prăpădind din acest sfîrșit de martie și că trotuarele erau greu practicabile, necurățate. În față la Dalles, așteptînd să traversez, am luat un duș temeinic de la un nene grăbit care a trecut cu mașina în viteză pe lîngă balta dintre trotuar și carosabil. Tot acest tablou nu este doar imaginea unei primărițe compusă exclusiv din gură și din nepăsare, ci al României în întregime, plină de contraste. Cine citește vechile  însemnări de călătorie prin țările române ale călătorilor străini din secolele trecute pînă în Interbelic va desluși cu ușurință acest numitor comun, această observație care sare în ochi ca o evidență: România este țara contrastelor. Sau recitiți acea capodoperă de finețe ironică și sarcasm care este povestirea Balta Albă a lui Alecsandri, o lungă serie de peripeții ale unui franțuz, nelămurit pînă la sfîrșit, din zăpăceala opuselor, care este fața reală a Valahiei. Aici lux parizian, alături mizerie orientală. 
Nu sînt bucureștean, cînd ajung sînt mereu contra-cronometru, nu prea am ocazia să parcurg la pas balcanica noastră capitală. Care este nu numai o imagine a României, ci și a stilului de administrare dîmbovițean. Adică a haosului şi nepăsării. Să observăm că bucureștenii au avut după 1990 tot felul de primari care de care mai pitorești. Și mai inadecvați postului. Pe care și i-au meritat din plin, de altfel, dar asta e o discuție aparte. Și astfel, Bucureștiul a devenit cea mai urîtă capitală europeană. D-na Firea nu este decît bomboana (otrăvită) de pe coliva deja ornată a unei capitale grav bolnave. De prostie, indiferență, cinism, lipsă de cultură și de spirit civic, lipsă de memorie și de gust. Din acest punct de vedere, domnia sa este realmente reprezentativă, își merită din plin funcția. Orice apariție îi este un spectacol. Unii naționaliști se tem că, peste vreun secol, România se va numi URSS-valahă sau, cine știe, Ungaria Mare. Eu mă tem că se va numi Cocalaria. Primărița anticipează glorios acele vremuri. Mă tem că, printre statuile întemeietorilor noului stat care vor împodobi toate scuarurile/ staulele capitalei, pe lîngă ipostazele marțiale ale unui Vanghelie sau Gigi Becali, vom avea la fiecare intersecție importantă și figura maternă a d-nei Firea. Dintre ultimele sale isprăvi amintesc doar amenințarea consilierilor din opoziție că-i va da în judecată dacă nu votează cum zice dînsa. Chestia asta nu e cumva penală? Nu mai este libertatea votului garantată de constituție? Întreb și eu pe cine se pricepe. Chestia cu șantajul: că are nu știu ce liste de rubedenii angajate la primărie de cei din opoziție e doar o istericală, dacă știe să spună, - e o obligație legală - cu condiția să-i numească și pe oamenii pesedeului care parazitează toate funcțiile posibile și imposibile. Nu-i așa, de exemplu, că vă simțiți mult mai liniștiți în ceea ce privește viitorul celor două sisteme care îngrozesc cotidian pe toți românii (sănătatea și învățămîntul), acum cînd știți că în postul de consilieră a primului ministru pentru aceste domenii fundamentale a fost numită o duduie care declară: „Am studiat, trăit și experimentat Theta Healing, Respirația inimii, Shamanism, Respirație holotropică, Reiki, Meditația prin rugăciune și cam tot ce înseamnă cursuri de profil din România. Am avut trăiri extraordinare care m-au purtat pe calea inspirației și a transformării”? Ce economie, ce sociologie, ce management cultural, ce studii de specialitate în administrarea învățămîntului și proiectare! Holotropia salvează România! Să fiu bine înțeles, nu am nimic cu opțiunile metafizice ale domnișoarei, numai că în funcția respectivă mă interesau cu totul alte merite. Drept este că, la cum arată economia țării, numai ceva operații șamanice ne mai salvează de o criză gravă. Cît despre stilul de conducere al doamnei primar, el este reprezentativ pentru puterea care a ocupat abuziv țara după ultimele alegeri. Tot dansul acesta într-adevăr șamanic cu legile justiției, care ne-a amețit pe toți, inclusiv pe oficialii europeni, ideea de a da bani condamnaților penal (sume pentru care „capul de elev” sau „capul de internat într-un spital” ar privi cu invidie), dezmățul cu codul fiscal, numirile aiuritoare de inși, ieri dați afară pentru incompetență în tot felul de posturi importante, minciunile sub formă de Niagară, toate arată că sîntem ocupați…
Christian CRĂCIUN

Conferință pentru liceeni la Colegiul „C. Istrati": GENERAȚIA DIGITALĂ

Joi, 29 martie, la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” a avut loc o inedită conferință despre ceea ce s-ar putea numi Generația Digitală. Elevi de toate clasele liceale, precum și profesori, au asistat la manifestarea despre impactul tehnologiei asupra umanității, moderată de prof. dr. Nicolae Geantă, promotorul acțiunii. 
După ce mai tânărul profesor de limba engleză Dragoș Stan a prezentat câteva experiențe personale din „încrengăturile gadgeturilor”, Nicolae Geantă a avut un discurs de circa 80 de minute despre cinci puncte care „au schimat mintea Generației Digi”: „Dependența de tehnologie”, „Adolescența prelungită”, „Selfinamia”, „Mai mulți dar mai singuri” și „Liberi fără libertate”. Acesta a analizat infografice, a prezentat simptome, efecte pozitive și negative, dar și soluții pentru ieșirea din „închisoarea gadgeturilor”. 


„Românii consumă în medie 3-6 ore de internet și smartphone pe zi, dar sunt elevi, chiar în acest liceu, care stau lipiți de device-uri peste 9 ore pe zi”, a spus profesorul, provocându-i pe tinerii prezenţi să ridice mâna dacă se simt dependenți de tehnologie. Răspunsul a fost 100% pozitiv. „Este un viciu mai rău decât drogurile”, ne-a declarat profesorul și pastorul Nicolae Geantă, conchzând: „Specialiștii spun că e mai ușor să renunți la alcool, droguri ori pornografie decât la utilizarea gadgeturilor”. „Școala a pierdut meciul cu tehnologia”, e de părere profesorul, care păstrează însă vie speranţa că tinerii vor ieși din această situație, chiar dacă momentan nu sunt soluții instant. „Ce să faceți? Să vă disciplinați. Să renunțați la o parte din timpul alocat socializării online și să vă implicați în proiecte sociale. Atunci veți avea progres nu doar voi, ci și România”.

O nouă ispravă a Asociației ”Roata de Foc”

Campania „Avem viața în sânge” a ajuns la ediţia a VII-a

Sâmbătă, 31 martie, bikerii din Asociaţia „Roata de Foc” Câmpina au bifat o nouă acțiune reușită. Este vorba despre caravana de sânge din cadrul campaniei „Avem viaţa în sânge”, la care au participat aproximativ 200 de donatori, veniți din Câmpina, dar și din localitățile învecinate,  ca să doneze sânge pentru spitalele prahovene. 


"Campania a fost organizată, ca de fiecare dată, în colaborare cu Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Prahova. „Suntem la a șaptea ediție a acestei caravane pentru donatorii de sânge, campanie pe care am denumit-o «Avem viața în sânge». Practic, este o colaborare cu cei de la  Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Prahova, dar reușita acțiunii, pentru că a fost o reușită, a fost asigurată și de voluntarii din afara asociației noastre, care ne-au ajutat foarte mult. 

Foto: Dragoş ICHIM
Aproape 200 de persoane au venit astăzi să doneze sânge în cadrul acțiunii organizate de noi, cifra reprezentând, de altfel, limita maximă impusă de capacitatea de recoltare a echipei mobile de la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine, conduse de dna doctor Beatrice Dragomir. Pe această cale, le mulțumesc tuturor donatorilori”, ne-a declarat Dan  Turcu, președintele Asociației sportive „Roata de foc”. 
Adrian BRAD

Câmpinenii romano-catolici au sărbătorit Paștele

Sâmbătă seara, la ora 20.00, a început slujba de Înviere pentru câmpinenii catolici, adunați în liniște la Biserica Sf Anton de Padova, ctitorită în 1906 de inginerul  german Anton Raky. Slujba, care s-a terminat după aproximativ două ore, a fost oficiată de părintele paroh Claudiu Cojan, în timp de părintele Anton (ajutorul parohului), prezent în confesional pe tot parcursul slujbei, îi spovedea pe enoriași.


Cea mai mare sărbătoare a creștinătății vine să împace Cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul. Ea este dovada eternă a dragostei lui Dumnezeu pentru oameni, pentru că Tatăl Ceresc și-a trimis Fiul la moarte pentru a răscumpăra păcatele omenirii pe lemnul sfânt crucii. La anul, în 2019, Paștele catolic va avea loc pe 21 aprilie, iar cel ortodox, pe 28 aprilie. 

Starea ortodoxiei - subiectul ultimei conferinţe culturale Lemet

Cea de a treia conferinţă culturală Lemet, care a avut loc la Casa de Cultură vineri, 30 martie, l-a avut drept invitat pe antropologul şi cercetătorul Mirel Bănică, angajat al Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Invitatul a fost prezentat câmpinenilor amatori de cultură de către scriitorul Codruţ Constantinescu. 


Autor al unor volume importante şi interesante despre fenomenul religios şi, mai ales, despre evoluţia ortodoxiei româneşti („Biserică, Stat şi Societate în anii 30”, „Locul celuilalt. Ortodoxia în modernitate”, „Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente” sau „Nevoia de miracol. Practica pelerinajului în România contemporană”), Mirel Bănică, născut în 1971 la Ianca, judeţul Brăila, ar fi şi un reporter de prim rang, după cum menţiona Luca Niculescu, actualul ambasador al României la Paris, în timpul lansării ultimului volum al lui Mirel Bănică în cadrul Târgului de carte Gaudeamus din 2014. Codruţ Constantinescu afirma chiar că implicarea reportericească a lui Mirel Bănică s-ar asemui întrucâtva cu cea a unui alt mare reporter francez, Albert Londres, din anii 1920-1930. 


Invitatul conferinţei are legături şi cu oraşul Câmpina, aşa cum a subliniat gazda şi iniţiatorului evenimentului, Codruţ Constantinescu, căci Mirel Bănică şi-a efectuat stagiul militar la Unitatea de Jandarmi din Câmpina. De altfel, în volumul memorialistic „Fals jurnal de căpşunar” (2010) se află câteva notaţii spumoase care fac referire la această scurtă perioadă din viaţa lui Mirel Bănică. În anul 2015, volumul său despre practica pelerinajului religios a fost lansat şi la Casa Praznicar din cartierul Slobozia, în prezenţa unui public numeros, ea fiind prezentată de preotul Petru Moga şi de eseistul Christian Crăciun. „Spre deosebire de unii apologeţi fanatici şi iraţionali ai ortodoxiei, Mirel Bănică a ştiut să-şi păstreze luciditatea analitică, chiar dacă este implicat în trăirea fenomenului creştin ortodox”  a mai spus Codruţ Constantinescu. 
Conferinţa susţinută cu mult aplomb şi har de Mirel Bănică a atins multe puncte vitale pentru înţelegerea ortodoxiei româneşti de azi, de la pierderea memoriei religioase, definirea secularizării (ar fi două astfel de fenomene, unul, cel experimetat în Uniunea Sovietică şi în celelalte regimuri comuniste, când bisericiile au fost dinamitate sau transformate în hambare şi depozite şi altul, cel actual), inclusiv o critică a Uniunii Europene, care nu încurajează deloc practica religioasă, ci mai degrabă procesul de secularizare (iar noi, ca societate nu ne-am afla în această tabără, dimpotrivă), până la faptul că ortodoxia nu poate fi separată de stat şi politică, iar aceasta ar fi o capcană. O altă problemă gravă pentru ortodoxia românească ar fi declinul satului şi a lumii rurale, societatea românească având în continuare nevoie de sacrul rural. 
Mirel Bănică a combătut şi percepţia pe care o difuzează mass-media românescă,conform căreia pelerinii ortodocşi ar fi înapoiaţi. Ortodoxia lui Mirel Bănică ar fi una a bunului simţ, iar fără ea poporul român nu s-ar mai putea defini cu adevărat în acest colţ de lume. La sfârşitul intervenţiei sale, Mirel Bănică, a avut un dialog incitant cu publicul câmpinean prezent, care nu s-a sfiit şi i-a adresat numeroase întrebări. În ciuda faptului că manifestarea s-a suprapus parţial cu spectacolul folcloric dedicat Unirii Basarbiei cu România (unire care a avut loc pe 27 martie şi nu pe 30!), conferinţa a fost un adevărat eveniment cultural, mai ales că a avut loc în apropierea Sfintei Sărbători a Paştelului ortodox (şi în Vinerea Mare a credincioşilor catolici, nu puţini în Câmpina). 

„Basarabia - pământ românesc”, un simpozion despre două țări surori

Simpozionul a fost urmat de un spectacol folcloric de mare valoare

La Casa de Cultură „Geo Bogza” a avut loc, vineri, 30 martie, un simpozion dedicat unirii Basarabiei cu România, de la 27 martie 1918. Evenimentul a intrat în tradiția manifestărilor culturale câmpinene, fiind inițiat acum câțiva ani, o dată cu semnarea acordului de înfrățire a Câmpinei cu orașul Cimișlia, capitala raionului cu același nume situat în sudul Republicii Moldova. Primarul Gheorghe Răileanu din Cimișlia (și azi în funcție) a participat atunci la prima ediție a simpozionului. De data aceasta, edilul din Cimișlia nu a mai putut veni, dar administrația din orașul frate cu Câmpina și-a trimis reprezentanți: consilierul local Sergiu Suhan, o delegație a Asociației Veteranilor Războiului din 1992 condusă de președintele acesteia, Gheorghe Balaban și directorul Casei de Cultură din Cimișlia, Vasile Popovschi. Simpozionul a avut loc cu trei zile după data unirii Basarabiei cu România, pentru că pe 27 martie 2018 oaspeții moldoveni de peste Prut au fost prezenți la marea adunare din centrul Chișinăului, la care au participat zeci de mii de unioniști. 


Ultimul dintre oaspeții basarabeni care au luat cuvântul a rostit cuvinte emoționante, menite să nu stingă niciodată flacăra românismului și dorința de unire a românilor de dincolo și de dincoace de Prut: „Chemarea sângelui face unirea. Și câtă vreme prin vinele noastre curge același sânge de român, niciodată nu vom uita că avem această datorie sfântă față de Țara-mumă, aceea de uni pe românii din dreapta Prutului cu cei din stânga Prutului”. 


Consilierul local Sergiu Suhan a dat citire Declarației de Unire cu România, aprobată de Consiliul Local din Cimișlia. „Am așteptat anul 2018 nu doar pentru a sărbători Centenarul Unirii, ci și pentru a revota la nivel național reîntregirea neamului românesc. Din păcate, conducerea noastră de la Chișinău întârzie acest lucru. De aceea, am mers pe altă cale. 150 de primării și consilii locale din Republica Moldova au aprobat Declarația de Unire la nivel local. Dacă nu se poate să o facem de sus în jos, noi încercăm să facem Unirea de jos în sus”, a ținut să sublinieze în fața auditoriului consilierul basarabean.  


După simpozion, în sala de spectacole a Casei de Cultură a avut loc un spectacol artistic extraordinar, în cadrul căruia trei ansambluri folclorice i-au încântat pe spectatorii prezenți cu cântece și dansuri populare din diferite zone ale Basarabiei și României. Două ansambluri au fost din Câmpina, și unul din Cimișlia. Prima dată, pe scenă a urcat Ansamblul „Ghiocelul” al Casei de Cultură „Geo Bogza”, care a avut o prestație foarte frumoasă. După el, a evoluat pe scena Casei de Cultură Ansamblul „La izvor” din Cimișlia, dansatorii moldoveni făcând o foarte bună impresie publicului spectator. După un minirecital al interpretului și compozitorului Vasile Popovschi, directorul Casei de Cultură din Cimișlia, au dansat cei de la Ansamblul Folcloric al Casei Tineretului din Câmpina, care au smuls și ei publicului ropote de aplauze. Tinerii dansatori care au urcat pe scenă erau îmbrăcați în costume tradiționale caracteristice tuturor provinciilor românești.  La final, toate cele trei ansambluri folclorice s-au unit pe scenă și în sală într-o mare Horă a Unirii.
Adrian BRAD  

Balerinele de la Club Dans „Popa Dorina” au obținut rezultate extraordinare la concursul „Lebăda de cristal”

Nu mai este de mult un secret, cele mai mici și mai grațioase balerine din tot județul sunt cele de la Club Dans „Popa Dorina” din Câmpina, cu sediul în Complexul Fibec. Așa cum îi spune și numele, clubul este condus de profesoara Dorina Popa, o fostă cunoscută balerină a Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București, care și-a câștigat un renume prin felul cum își pregătește micile balerine pentru fiecare competiție. 


Prin acest club, în ultimii ani, Câmpina este tot mai cunoscută, la nivel național, ca un nume de referință al baletului practicat de tinere școlărițe. La concursurile școlare de dans desfășurate în ultimii doi-trei ani, elevele Dorinei Popa au ajuns să cunoască de fiecare dată aerul tare al marilor performanțe. La fel s-a întâmplat și la ultimul concurs la care au participat, „Lebăda de cristal”, care s-a desfășurat în București, în perioada 23-25 martie 2018. Balerinele câmpinene au participat la 20 de dansuri, câștigând 20 de medalii. Vă prezentăm în continuare concurentele evidențiate și premiile obţinute:



Anghel Alessia 13-15 ani  (Dans Clasic - „Colombina” – Premiul 1 si „Esmeralda” – Premiul 2); Dimitrescu Daria 13-15 ani  (Dans Clasic - „Pas De Chale” Premiul 1 si „Raymonda Dream Scene” Premiul 2; Dans Contemporan –  „Against The World “ Premiul 1 şi Premiul Special – O bursă de studiu cu reducere de 50% taxe în luna iulie în Italia); Ionica Stefania 13-15 ani (Dans Liric – „Purity” - prima oară pe scena cu solo – Premiul 1); 


Geanta Andreea 10-12 ani (Dans Clasic – „Pas De Trois”- Premiul 2); Bogza Sara 10-12 ani  (Dans Clasic – „Paquita”- Premiul 3 - prima oară pe scenă cu solo); Morar Teodora 10-12 ani (Dans Clasic - „Cupidon” - Premiul 2; Dans Contemporan - „Battle’s Spirit” - Premiul 1); Petrovanu Ana 10-12 ani (Dans Clasic - „Odalisque” - Premiul 2;  Dans Cabaret - „Sally’s Dance” - Premiul 1); Senes Clara 10-12 ani (Dans Clasic - „Clara’s Dance” - Premiul 1 și „Big Swan” - Premiul 1); Anghelache Andra 7-9 ani (Fantezie Coregrafica - „Scufița Roșie” - Premiul 1); Anghelache Andra si Geanta Andreea - 7-9 ani (Dans Liric - „Dream it Possible” - Premiul 1 - prima oară cu acest dans pe scenă; Dans Clasic - „Variatia Prietenelor” - Premiul 1 + Trofeul Concursului + Premiul Special al Juriului de 500 lei pentru „Imagine Scenica” şi Premiul Special - Invitaţie la Concursul Internaţional din Russe - Bulgaria, „Movmnt International Dance Competition”, din 8-10 Martie 2019, participare gratuită); Panaitescu Ștefania și Crijanovschi Ioana -7-9 ani (Dans Caracter - „Piefke unf Pufke Polka” - Premiul 1 - dans duo prima oară pe scenă); Lamba Teodora și Motoroiu Ingrid -7-9 ani (Dans Fantezie Coregrafică - „Two Happy Mice” - Premiul 2); Grupul ALLEGRO -10-12 ani  (Dans Clasic „Primavara” - Premiul 1 + Trofeul Concursului + Premiul Special al Juriului de 500 lei; pentru Creație Coregrafică pentru dansul PRIMAVARA și Premiul Special - Invitatie la Concursul International din Russe-Bulgaria „Movmnt International Dance Competition” din 8-10 Martie 2019, participare gratuită şi Premiul Special - o bursă de studiu cu reducere de 50% taxe în luna iulie în Italia. Fetele care fac parte din acest dans sunt următoarele: Geanta Andreea, Lamba Teodora, Panaitescu Ștefania, Anghelache Andra, Crijanovschi Ioana, Bogza Sara, Ionica Ștefania, Gurbet Aydonia (aflată la primul ei concurs!), Drăguș Miruna și Motoroiu Ingrid.
Adrian BRAD

Enigmele Căpitanului

Corneliu Zelea Codreanu rămâne una din marile enigme ale istoriei noastre contemporane. La aura Căpitanului a contribuit chiar istoria noastră învolburată şi violentă. Asasinat la ordinul regelui Carol al II-lea în 1938, Codreanu a fost pus la index de apropate toate celelalte regimuri politice dictatoriale care i-au urmat (carlist, antonescian sau totalitar comunist), cu excepţia celor câtorva luni de regim legionar. Nu este de mirare că momentul 1989 ne-a găsit foarte curioşi şi dornici să recuperăm inclusiv această  misterioasă bucată de istorie intrebelică. Iar avalanşa publicaţiilor neo-legionare, apologetice sau chiar a lucrărilor unor istorici vădit pro-legionari de după 1990, reprezintă o dovadă clară. Există interes, există o piaţă. Este cazul să depăşim acest moment, să ne maturizăm şi din punct de vedere al percepţiei generale. Volumul [1] istoricului elveţian Oliver Jens Schmitt face concurenţă serioasă celeilalte lucrări fundamentale pentru înţelegerea Legiunii Arhanghelului Mihail elaborată de istoricul german Heinen Armin [2]. Având în vedere complexitatea subiectului, ne vom referi la câteva aspecte punctuale.


Complici. Oliver Jens Schmitt evidenţiază şi responsabilitatea unei bune părţi a elitei politico-mondene a Bucureştiului interbelic (mai ales în deceniul al treilea) faţă de promovarea mişcării legionare, tocmai în ideea instrumentalizării / folosirii ei în jocurile politice cu miză mică, măruntă, care au avut un singur rezultat major: prăbuşirea fără onoare din 1940[3]. „Ascensiunea Legiunii în anii 1933-1934 s-a produs nu doar prin tolerarea ei de către părţi din guvern, ci şi prin donaţii concrete cu terenuri, bani şi materiale de construcţii din partea membrilor elitelor”. Printre ei s-ar fi numărat Malaxa, Mociorniţă, Giugurtu poate şi pentru a lovi/ elimina concurenţa evreiască. Dar pricipala eminenţă cenuşie care a avut un rol în acestă privinţă a fost chiar regele Carol al II-lea. 


Un episod halucinant şi relevant în această privinţă: după asasinarea premierului liberal Duca, la sfârşitul lui decembrie 1933 a urmat procesul legionarilor, atât al Nicadorilor, care apăsaseră pe trăgaci în gara Sinaia, cât şi a întregii conduceri (inclusiv a lui Codreanu)  şi a simpatizanţilor legionari de frunte. Pentru toată lumea era clar că cei trei nu acţionaseră din proprie iniţiativă, însă justiţia regală s-a arătat foarte blândă, condamnându-i doar pe cei trei şi achitând conducerea legionară. La 29 aprilie 1934, la exact patru luni de la uciderea lui Duca, şeful Guvernului Regatului României, legionarii au defilat prin faţa Palatului Regal. Regele era la fereastră şi, la uralele legionarilor („Trăiască garda”, „Trăiască Codreanu”), a ridicat mâna, imitând salutul roman, preluat de extrema-dreaptă europeană. „Răspunsul monarhului nici nu putea fi mai lipsit de echivoc”. De fapt, Carol al II-lea scăpase de un lider politic capabil, cu experienţă, legitimitate şi chiar mare talent literar, cum o dovedesc memoriile lui Duca. Cea care a pierdut iremediabil a fost democraţia română interbelică. Bunicul său, Carol I, ar fi oferit guvernarea alternativ, când lui Maniu şi PNŢ, când lui I.G. Duca şi PNL. Însă planurile lui Carol al II-lea erau cu totul altele. Se dorea „un rege jucător”, iar Legiunea putea fi folosită împotriva democraţiei parlamentare. 

Omul Codreanu. Cum era omul Codreanu, lăsând la o parte mitul, legenda? Se dedica încontinuu Mişcării şi politicii, aberant de mult, căci se încărca psihic şi poate tocmai această obsesie l-a împiedicat să ia unele decizii mai inteligente. Cineva mărturisea că a încercat să-l ducă la un meci de fotbal, pentru a se mai relaxa: după câteva minute Codreanu s-a ridicat şi a plecat, fiind plictisit de meci. „Codreanu nu se ducea nici la cinema, nici la teatru. Nu citea. Nu ştia ce este timpul liber. Tot ce făcea avea încărcătură politică”.  Doar atunci când stătea în tabăra legionară de la Carmen Sylva mai înota în mare (aici şi-ar fi petrecut, probabil, cele mai plăcute clipe din scurta lui viaţă, de numai 39 de ani) iar iarna, la Predeal, schia. O asemanare cu Lenin poate părea suprinzatoare, dar nici Lenin şi nici Codreanu nu prea s-au spetit muncind, ambii fiind pentru scurte perioade avocaţi mediocrii de provincie. „Lipsa lui totală de umor, insistenţa faţă de reguli şi principii, refuzul oricărui compromis îi copleşeau şi pe cei mai convinşi legionari”. Şi cu toate astea, Codreanu se căsătorise de tânăr cu Elena (fost Ilinoiu, fata unui angajat la CFR), dar viaţa ascetică adoptată de soţ nu era de natură să cimenteze relaţia conjugală. Cei doi nici nu au avut copii, adoptând una din fetele fratelui său, Horia. 

Conflictul cu Carol al II-lea. Succesul pe care l-a cunsocut Legiunea în 1936-37 nu avea cum să-l lase indiferent pe rege. În 1937, Partidul Totul pentru Ţară număra 178.000 de membri, iar numărul legionarilor era estimat la 270.000. Pe lângă aceştia se mai aflau măcar câţiva membri din fiecare familie care simpatizau cu Legiunea (femeile nu avea drept de vot), cifra ajungând în jurul unui milion de oameni, ceea ce nu era deloc puţin având în vedere că populaţia României Mari nu depăşea 20 de milioane [4]. „Carol II căuta să instrumentalizeze Legiunea pentru a institui o dictatură”, un aspect de care ar trebui să ţină seama toţi cei care amintesc de sprijinul pe care Carol al II-lea l-a oferit culturii.  Poate că ar fi fost mult mai bine dacă ar fi procedat invers: ar fi lăsat în pace firava democraţie parlamentară şi nu ar fi sprijinit cultura (care oricum ar fi evoluat spectaculos şi fără aportul lui). Pe de altă parte, Congresul  studenţilor legionari de la Târgu Mureş, din martie 1936, nu a fost de bun augur, căci o facţiune violentă s-a impus (acum au apărut celebrele echipe ale morţii, una din potenţialele ţinte fiind chiar Elena Lupescu, ceea ce nu-l putea lăsa indiferent pe rege).  În lumina evenimentelor care au urmat trebuie remarcat şi faptul că în ultimul an şi jumătate, Codreanu a reorientat mişcarea către muncitori, cu destul succes, spre marea jenă a comuniştilor după 1945. Mai mult ca sigur erau mai mulţi muncitori angajaţi în Legiune decât în Partidul Comunist din România care ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să le reprezinte interesele. În februarie 1937, cei doi s-au întâlnit, iar Carol i-a oferit funcţia de premier în schimbul numirii sale drept conducător al Legiunii, ceea ce Codreanu a refuzat, semnându-şi practic condamnarea la moarte. După alegerile din decembrie 1937, Codreanu a intrat în tot felul de combinaţii, simţind că preluarea puterii era aproape. Istoricului elveţian nu-i scapă paradoxul sfârşitului Legiunii, faza Codreanu, cel puţin, din 1938: „Codreanu, a cărui ascensiune fusese înlesnită de o justiţie părtinitoare, avea acum să fie doborât de acelaşi sistem corupt”, iar Legiunea care răspândise violenţa cu ajutorul establishmentului căuta protecţie din partea statului de drept pe care făcuse tot posibilul să-l distrugă. Codreanu fusese achitat pentru omor cu premeditare, dar condamnat pentru o scrisoare (în primul proces) şi pe baza unor probe inventate de procuratură (în al doilea)! O altă problematică foarte delicată este tratată cu circumspecţie: rolul lui Sima în asasinarea lui Codreanu care, fiind închis, ştiind la ce se expune, a dat semnale împăciuitoare. De care Sima nu ar fi ţinut cont, acesta fiind şi motivul pentru care tabăra codrenistă l-a acuzat ani la rând pe Horia Sima de moartea liderului în octombrie 1938. Sima şi-a netezit astfel calea către şefia Legiunii. Cert este că nu se poate dovedi că Sima a vrut expres să determine moartea Capitanului, însă, având în vedere parcursul ulterior al lui Sima, care era mult mai atras de putere decât Codreanu,  aceasta ipoteză este foarte credibilă. Să nu uităm că în vara lui 1940, Sima nu a avut nici o mustrare de conştiiţă în a prelua un minister minor în Guvernul lui Giugurtu. 

Urmaşi. Tătal său, Ion Zelea Codreanu, a fost şi el întemniţat de Carol al II-lea, dar lăsat să trăiască. A fost eliberat în 1940, dar a refuzat să facă pace cu regele precum o făcuse Horia Sima, continuând să-l blesteme pe Carol al II-lea (care-i ucisese doi fii), intrând în conflict deschis cu Horia Sima, care l-a marginalizat. După ianuarie 1941, familia Codreanu a rămas în România, fiind supravegheată de autorităţile antonesciene, dar nu ca înainte. Elena Codreanu, soţia lui Corneliu, a cunoscut în mai multe reprize Gulagul RPR (inclusiv închisoare de femei de la Mislea - de altfel şi Corneliu Codreanu cunoscuse celebra închisoare prahoveană de la Doftana, în 1938, înainte de a fi transferat în cea de la Râmnicu Sărat, ultima în care a trăit înainte de a fi asasinat. În 1937 există informaţii că s-a organizat la Câmpina, în parcul Istrati, unde acum, în mod oarecum ironic se află Şcoala de Poliţie Vasile Lascăr, un mare miting local al legionarilor, probabil în contextul campaniei electorale pentru alegerile din toamna aceluiaşi an, la care ar fi participat şi vorbit chiar Corneliu Zelea Codreanu [5]), fiind considerată extrem de periculoasă. În 1956 s-a recăsătorit, şi pentru a scăpa de numele Codreanu, cu locotenet-colonelul Praporgescu. Convingerile nu şi le-a schimbat niciodată. În anii 1960, Codrenii supravieţuitori începuseră să fie atraşi de regimul naţional-comunist, fiind încântaţi mai ales de regimul lui Nicolae Ceauşescu, lider de talie mondială. Nu este clar dacă remarcile lor erau spuse ştiind că sunt filaţi, în încercarea de a-şi îmbunătăţii condiţiile de viaţă, destul de precare. „Cu teama lui de declin şi catastrofă, cu sentimentul permanent al ameninţării interne şi externe, cu obsesia infiltrării şi trădarii, cu convingerea realmente fanatică că este dator, potrivit modelului oferit de Arhanghelul Mihail, să combată forţele răului, cu certitudinea că îndeplineşte o misiune istorică, că îşi salvează şi îşi mântuieşte neamul, Codreanu ne apare ca un personaj al interbelicului european, al unui continent zdruncinat din temelii de Primul Război Mondial şi de criza economică mondială”.  Multă lume din România, indiferent dacă vorbim de amatori neprofesionişti de istorie (care se mai apucă şi să scrie romane istorice pline de bazaconii) sau de istorici, ar avea ceva de învăţat de la profesionalismul desăvârşit cu care Oliver Jens Schimtt a abordat  un subiect (căruia i-a alocat un deceniu din viaţă) care, în definitiv, îi era străin la început, dar tindem să credem că tocmai această distanţă afectivă conferă valoare demersului său. Schmitt nu poartă niciun război, cu nimeni, cu atât mai puţin cu trecutul nostru, singurul lui scop fiind acela de a reda încrengăturile unei istorii complexe, dramatice, violente. Nu putem decât să-i mulţumim că el scrie istoria pe care ar trebui s-o scriem noi.
Codruţ CONSTANTINESCU
Note:
1. Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea Căpitanului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017
2. Legiunea Arhanghelului Mihail, Editura Humanitas, 1999 şi 2006.
3. Şi aşa suntem în anul Centenarului-oare vom serba la fel de fad şi Centenarul prăbuşirii în 2040?
4. Recensământul din 1930 arătase că populaţia Regatului României era de 18 milioane de locuitori.
5. Informaţie care este publicată de Daniel Alin Ciupală în «Câmpina - file de cronică» Editura Fundaţiei Culturale, Libra, Bucureşti, 2015.