17 aprilie 2018

Câmpinenii Costică și Geta Gherghinoiu parcurg zilnic zeci de kilometri la pas

În zilele noastre, oamenii își bat joc zilnic de planeta Pământ, exploatându-i bogațiile și frumusețile naturale cu o sălbăticiune fără margini, încât sintagma „natura sălbatică” pălește ca duritate în fața expresiei „natura umană”. Din cauza prezentului planetei noastre cu o existență atât de poluată, viitorul ei va fi atât de sumbru, încât marele astrofizician Stephen Hawking, celebrul teoretician al originii Universului, înainte de a muri, a ținut să avertizeze că omenirea nu va putea trăi mai mult de 100 de ani pe acest pământ, drept pentru care este vitală găsirea, în următorul secol, a unei planete cu condiții propice de viață, pe care oamenii s-o poată popula, întru perpetuarea speciei umane. 
În ciuda acestor realități despre distrugerea naturii, doi câmpineni, Costică și Georgeta Gherghinoiu,  se încăpățânează să divinizeze natura, să trăiască în deplină armonie cu ea, bolnavi de microbul drumețiilor montane. Aceasta înseamnă că cei doi, care locuiesc (dar nu în regim diurn) într-un bloc din cartierul Turnătorie, se scoală adesea dis-de-dimineață și pornesc cu noaptea în cap, dar cu mintea luminată de gânduri limpezi, în drumeții prin Munții Bucegi și prin masivele învecinate. În drumeții zilnice de zeci de kilometri, iar când spunem zilnice, să înțelegeți că în toate zilele săptămânii cei doi pleacă de acasă ca să-și trăiască viața în mijlocul naturii. Însă atunci când drumețiile lor se întind pe mai multe zile în șir (pentru că au fost și astfel de cazuri, și încă destul de dese), de la plecare până la sosire străbat la pas peste 100 de kilometri. 


În fiecare zi pleacă amândoi   pe munte, atunci când vremea le permite, iar dacă vremea este vitregă, își găsesc o zonă prin împrejurimile Câmpinei pe care o înconjoară de câteva ori (dacă zona nu este prea întinsă), numai să nu se întoarcă în apartamentul lor de domiciliu mai devreme de orele serii. Sunt nebuni tipii, ați putea spune. Da, poate, niște nebuni, dar niște nebuni frumoși, care vor să-și trăiască viața frumos, în mijlocul naturii, pe care o consideră un dar divin, un altar al lui Dumnezeu întins pe toată suprafața Pământului. 


Deși creștini cu frica de Dumnezeu, nu se duc în nicio duminică la biserică (cu excepția Paștelui și a Crăciunului), dar nici în cele mai mari sărbători ale creștinătății nu uită să-și facă obișnuitele drumeții zilnice. Dar mai bine să îl lăsăm pe Costică Gherghinoiu, de 62 de ani (care arată ca un urs pleznind de sănătate) să povestească ce simte el pentru natură și pentru Dumnezeu. Soția sa, Geta, de 25 de ani îi stă alături, dar fiind o fire mai tăcută, intervine mai rar în discuție. Pentru a fi posibilă întrevederea noastră, Costică a făcut o excepție și a plecat pe munte, însoțit de consoartă, pe la ora 9 a dimineții de sâmbătă 14 aprilie, după ce aproape o oră mi-a vorbit întruna despre dragostea lui de natură.


Avocatul Poporului este un mizilic pe lângă temerarul nostru câmpinean, care este Avocatul Naturii, un avocat al apelor și al pădurilor, al tuturor formelor de relief și al tuturor viețuitoarelor care le populează. „Nu aveți voi treabă cu televiziunile centrale, că sunteți ziar local. Eu am boală pe televiziunile de la București, că încearcă să tâmpească lumea, ca să nu mai iasă oamenii iarna din casă și să ia drumul munților și al codrilor, din cauza morții albe, cică, adică a zăpezii. Păi nu din așa-zisa moarte albă bem noi apă?! Eu sunt din partea Vălenilor de Munte, din Ariceștii Zeletin, unde și-a rupt foamea colții, că nu a găsit decât pietre de mâncare. Am 62 de ani și am ieșit la pensie, că am avut mulți ani de grupă, cu muncă în condiții grele. Am lucrat în trei meserii, nu sunt chiar un fraier, am fost mecanic, electrician și macaragiu. Nevasta este din Brebu, are 56 de ani, ea nu are pensie, trăim amândoi modest, din pensia mea, dar nu ne plângem. Suntem fericiți când putem să ne luăm cu noi, pe munte, două sendvișuri fiecare. Că nu putem să nu ne hrănim deloc, fiindcă în drumețiile noastre consumăm mult efort fizic, iar mușchii trupului nu te mai ajută dacă nu le dai și puțină mâncare, cu ceva proteine, acolo. Pasiunea pentru munte și drumeții montane am căpătat-o din armată. Am făcut armata la infanterie, la un depozit de muniție din inima munților și am avut ofițeri care ne instruiau cum trebuie, pregătindu-ne din punct de vedere fizic.  Acolo am prins dragostea de munte. După armată, de 42 de ani, tot o țin cu muntele și cu natura. De fapt, de mic copil mi-a plăcut natura, fiindcă țin minte că îmi făcusem o căsuță într-un copac, în curtea casei. Și azi, când sunt pe munte, la un popas, îmi apare în fața ochilor imaginea căsuței mele din copac, mângâiată de razele soarelui. Eu cred că, în prezent, planeta are condiții de închisoare pentru locuitorii ei, eu așa socot. Azi mâncăm mai rău, poate, unii dintre noi, decât deținuții din închisori. Nu mai zic de apa nesănătoasă și aerul poluat. Și eu mănânc chimicale, dar prin mișcarea mea zilnică, prin drumețiile noastre, eu și nevastă-mea eliminăm mai repede toxinele și mai mult decât alți oameni.  Noi iarna, pe frigul cel mai cumplit, tot stăm afară măcar șase ore și abia apoi intrăm în casă. Când sunt troieni mari de zăpadă, facem la pas cercuri concentrice de la trei la șase ore, în jurul Câmpinei, în jurul unei poieni, al unui deal, găsim noi unde să ne mișcăm, în zona premontană, adică până la Secăria, numai să nu ne întoarcem acasă seara, fără să fi parcurs zeci de kilometri.  Muntele, iarna, îți mai aruncă mănușa, iar tu nu ai decât să alegi: ori îi accepți provocarea și lupți să nu te faci de rușine, ori îți vâri coada între picioare și te bagi la plapumă. Dar după ce te bagi în plapumă, o să ajungi să te bagi și în farmacii, că imunitatea organismului îți va scădea, iar bolile nu te vor ocoli, ba dimpotrivă. Acum 42 de ani, când am sosit în Câmpina, erau aici două farmacii mari și una mai mică lângă Turnătorie. Acuma sunt aproape 40 de farmacii în zona Câmpinei, sper să nu fi greșit la numărătoare. Chiar dacă nu sunt creștin practicant și nu mă duc la biserică, simt că Dumnezeu mă iubește și mă ocrotește. Altfel, nu aș fi rămas viu după nouă întâlniri cu urși, multe cu ursoaice cu pui lângă ele, câteodată la opt-nouă metri distanță. Am rămas nemișcat mereu, iar apoi animalele s-au îndepărtat de noi, lăsându-ne în pace. Nu mai zic că Dumnezeu mi-a dat-o și pe Geta. Că l-am rugat: Dă-mi, Doamne, te rog din inimă, o femeie care să mă urmeze în munți. Si mi-a dat-o pe Geta. Nu i-am zis de la prima întâlnire de boala mea după munte, că mi-era să nu se sperie, ca celelalte, și să fugă de mine. Până la urmă, a fost bine. Viața mea o dedic naturii, și prin ea, lui Dumnezeu, Creatorul a tot ce este pe acest pământ”.
Adrian BRAD

Editorial. BÚGET

„Cît a domnit Ștefan cel Mare? Răspuns: 7 minute, între 14.57 și 15.04”. Un om politic despre care circulă asemenea bancuri ar trebui, în mod normal, să dispară de pe scena publică. Să fim înțeleși, dacă doamna (nomina odiosa) ar fi făcut greșeala în mod izolat, ar fi trebuit să manifestăm maxima toleranță: oboseala, stresul, răspunderea, ațipirea homerică erau motive suficiente. Numai că orice intervenție publică a doamnei se transformă într-o cascadă de gafe, perle lingvistice, erori gramaticale majore, nonsensuri, minciuni sfidătoare care dau materie primă zile la rînd ziarelor și site-urilor. Și atunci nicio îngăduință nu mai este permisă față de acest personaj malefic și profund dăunător țării prin incompetență, incultură și incapacitate de a face față obligațiilor din fișa postului. 


În Scrisoarea III, Eminescu descrie chipul falsului patriot: Vezi acolo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/ Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget… Búget, cum evident trebuie citit datorită rimei și a sensului, înseamnă puhav, umflat de boală. Evident că doamna oficială care pronunță búget pentru banii țării habar nu are de chestia de mai sus. Pur și simplu se află în imposibilitatea de a comunica. Cuvintele sînt pentru domnia sa pietre de poticneală. Recent, doamna a făcut o „vizită de lucru” (cei trecuți de o anume vîrstă își aduc aminte ce înseamnă) într-un județ. M-a șocat stilistica acestei vizite, cu nimic deosebită de cea ante-89 a ceaușeștilor. Umilința și ușoara înclinare servilă a coloanei vertebrale, la autoritățile locale, entuziasmul tîmp al celor aduși cu autobuzele, ne aruncau înapoi în timp. Prin prezența sa în fruntea treburilor țării și pe micile ecrane, doamna lovește incredibil de eficace și de precis în orice efort de a-i motiva pe elevii țării să învețe. Orice reformă curiculară ori pedagogică am face, este lovită din capul locului de nulitate, cîtă vreme în capul locului se află o nulitate. 
O stilistică diametral opusă cultivă doamna primar al Bucureștilor. Un continuu harțag, un ton de permanentă criză de isterie, de ofensivă belicoasă. Ascunzînd însă la fel de prost incompetența și reaua credință. Ceva comun găsim și la d-na Olguța. Seninătatea cu care se minte, profitînd de prizonieratul alegătorilor care nu ar accede în ruptul capului la o sursă de informare alternativă, este deconcertantă. Comentînd un raport statistic îngrijorător pentru haosul guvernării, doamna ministru afirma senin că e pentru luna ianuarie, când de fapt era pe februarie, că au fost 12 zile nelucrătoare, cînd de fapt au fost cam jumătate, că e creștere, cînd de fapt e scădere. Dl. ministru de finanțe se trezi și el să ne spună că trebuie să o mai slăbim cu UE. Și atunci, încotro? 
Ce vreau să spun cu aceste exemple? Mi se poate reproșa că deviez în nesemnificativ, că în spatele acestor doamne stă  Marele Bărbat, care trage sforile, și că spre el trebuie îndreptate săgețile. Așa este, numai că răspunderea este individuală, nu oricine are privilegiul să spună asemenea lui Bobu: am fost un dobitoc. Fiind persoane mature, juridic responsabile, cu diplome (?!), cei citați nu vor putea niciodată da vina pe omul din Argentina. Care nu cunoaște frica, îl așteaptă Costa Rica. În context, atacurile la adresa învățămîntului de calitate își găsesc o explicație simplă. Secretul (inexistent pînă acum) privind rezultatele simulărilor (o idee proastă, o spun de 10-15 ani de cînd s-a instituit această parodie), care sunt catastrofale, sancționarea gravă a celor mai bune universități prin alocarea locurilor pentru masterat și doctorat, doar pentru că nu au sprijinit plagiatele și pe actualul ministru al învățămîntului, scandalul cu manualele unice, toate contribuie la scăderea calității școlii românești. În fond, a fost încă un pas întru desconsiderarea profesorilor, obligați să muncească în zadar, și dezorganizarea vreme de o săptămînă a procesului de învățămînt. Se leagă ce spun acum de prima  parte a articolului. 
Toată lumea postează pe Facebook imagini cu echipele noastre care iau premii la diferite olimpiade. Ca om din interior, mărturisesc că mă lasă perfect rece, e un fenomen care nu are nicio urmare pozitivă nici pentru învățămîntul în sine, nici pentru economia țării, nici pentru politică. Pentru că, de exemplu, s-ar putea face o statistică cu olimpicii din anii 1990-2000, acum maturi. Și să vedem cîți dintre ei se află acum „la butoane” în domeniile cheie ale cercetării, politicii, economiei. Cred că o teză de doctorat autentic în sociologie sau istorie s-ar putea face pe astfel de statistici. Și atunci ne-am explica de ce trebuie să  facem un proiectat referendum ca să nu mai fie admiși penali în parlament. Eu nu înțeleg: e ca și cum ai face referendum despre legea gravitației. Orice jurist care încearcă să-mi demonstreze doct, la zeci de șouri televizate, că legea prevede așa și pe dincolo, poate să aibă 10 doctorate, pentru mine se descalifică. Trăim într-o țară búgetă în care actul de a citi un simplu text de pe hârtie a devenit o performanță pentru unii demnitari. Atunci, ce rost mai au așa zisele olimpiade?
Christian CRĂCIUN

Romii câmpineni au sărbătorit cu bucurie și decență ziua internațională a etniei proprii

Conform wikipedia.org, romii (uneori scris rromi, cunoscuți și ca țigani) reprezintă un grup etnic originar din nordul Indiei medievale. Romii sunt răspândiți în foarte multe zone geografice, dar mai ales în Europa, cele mai numeroase grupuri trăind în Europa Centrală și de Est, în Peninsula Iberică și în sudul Franței. În februarie 2016, în timpul Conferinței Internaționale a Romilor, ministrul indian de Externe Sushma Swaraj a declarat că romii sunt fiii Indiei. Conferința s-a încheiat cu recomandarea către Guvernul indian de a-i recunoaște pe romii răspândiți în peste 30 de țări ale lumii (circa 20 de milioane), ca parte a disporei indiene. Limba romani (numită și rromani sau țigănească) este limba vorbită de romi. Face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene. Cu circa cinci milioane de vorbitori, ea este utilizată în țări de pe toate continentele, cei mai mulți vorbitori trăind în estul Europei. Limba este similară cu alte limbi din nordul Indiei (în special punjaba), regiune de unde se presupune că provin romii.


Ziua Internațională a Romilor
În 1971, la Londra, a avut loc primul Congres Internaţional al Romilor, unde s-a decis sărbătorirea Zilei Internaţionale a Romilor în fiecare an, la începutul lunii aprilie, mai exact, pe 8 aprilie.  Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al romilor cântecul „Gelem, gelem” („Umblăm, umblăm”), cântat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi”. Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaţionale a Romilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii romani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO. În anul 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar, reprezentând 1000 de ani de atestare a romilor în Europa. Nicolae Iorga și alți mari istorici susțin că romii au venit în Țările Române o dată cu marea invazie mongolă din 1241 – 1242. 

Ziua Romilor din România
Autorităţile comuniste (pe vremea cărora nu li se recunoştea romilor decât denumirea de ţigani) nici nu i-au persecutat pe romi, dar nici nu i-au ajutat prea mult să iasă din sărăcie. După Revoluţia din 1989, noua orînduire socială nu a pus ordine în viaţa romilor, aşa cum nu a pus ordine nici în viaţa majorităţii locuitorilor acestei ţări (români sau alte etnii minoritare). Târziu, pe 22 martie 2006, la inițiativa deputatului Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor – Pro Europa, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 66 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”. Conform unei prevederi a acestei legi, „Ministerul Culturii şi Cultelor, autorităţile administraţiei publice centrale, cu atribuţii în domeniul asigurării egalităţii de şanse şi al combaterii discriminării, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi financiar organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile”. 


Prevalându-se de această normă juridică permisivă (ce nu obligă, ci numai recomandă), reprezentanţii municipalităţii au tot amânat finanţarea unor manifestări ocazionate de sărbătoarea romilor, până acum doi ani, când s-au găsit bani, iar Consiliul Local a alocat 6000 de lei pentru acest eveniment, care s-a organizat atunci pentru prima dată în oraşul nostru, desfăşurându-se într-o ambianţă mai mult decât decentă. Anul acesta, legislativul municipal a alocat doar 2500 de lei pentru Ziua Romilor, o sumă modestă, dar care, alături de mici sponsorizări primite, le-a permis romilor câmpineni să-și sărbătorească ziua etniei lor, cea mai răspândită dintre toate etniile din Europa. 


Pentru că anul acesta, Ziua Romilor s-a suprapus cu Paștele ortodox, conducerea centrală a Partidei Romilor a decis ca sărbătoarea să aibă loc ulterior, după posibilitățile fiecărei comunități de romi din orașele României. Romii câmpineni au organizat o manifestare de Ziua Romilor, vineri, 13 aprilie, la Cantina IRUE. Au fost prezenți la eveniment primarul Horia Tiseanu, consilierul său personal Marian Dulă, președintele Filialei Prahova a Partidei Romilor, Ionel Marghiolescu, consilierul prefectului Prahovei pentru problemele minorității romilor, alți membri din conducerea filialei județene a Partidei Romilor, președintele Partidei Romilor din Câmpina, Gavriș Lingurar și alți reprezentanți ai organizației locale a romilor. Cuvântul de bun venit l-a avut directorul-executiv Caton Musceleanu, coordonator al  proiectelor europene dedicate romilor din românia. Edilul orașului a amintit de un proiect european în care vor fi accesate multe milioane de lei pentru îmbunătățirea vieții romilor câmpineni aflați în nevoi, după care Ionel Marghiolescu a mulțumit primarului pentru că se preocupă de rezolvarea problemelor romilor, anunțând în premieră și că Partida Romilor Câmpina, cu sprijinul conducerii filialei județene, va avea, în curând, un sediu corespunzător, în care va putea să-și desfășoare mai bine activitatea. Gavriș Lingurar a subliniat și el buna colaborare pe care romii câmpineni o au cu conducerea municipalității, apreciind că suma de 2500 de lei, deși insuficientă pentru organizarea acestui eveniment, este o dovadă că romii din Câmpina nu sunt uitați de reprezentanții administrației locale.  
După toate cuvântările de la începutul evenimentului, aproape 100 de romi câmpineni au participat la o petrecere cu mâncare şi muzică bună, sărbătorind cu decenţă Ziua internaţională a etniei.
Adrian BRAD

Steagul Câmpinei, reales după multe dezbateri sterile

Cât de serioși pot fi consilierii municipali vă puteți da seama singuri, cititori ai noştri de toate vârstele (chiar și copiii mai mari de 10 ani), judecând după câte dezbateri le-au fost necesare membrilor actualului Consiliu Local ca să aleagă felul în care va arăta steagul Câmpinei. Am fi curioși să știm câte dezbateri credeți că au fost până la finalul acestui demers. Câte?! Multe dezbateri dintr-o ședință? Nuuu, se vede treaba că nu le acordați prea multă condescendență… mai încercați o dată. Multe dezbateri din cadrul a două ședințe, două ședințe ați spus? Aș, încă sunteți prea exigenți! Trei ședințe le-au trebuit, v-ați decis la trei? Ei, da, abia de data aceasta ați găsit răspunsul corect. Dar nu vă mai enervați acum, pentru că nu v-a trecut prin cap, de la început, răspunsul acesta. Era greu de anticipat, orice s-ar spune. Aleșii se mișcă mai greu, doar îi cunoașteți, fiindcă au pe umeri responsabilități mari, povara vieții întregului oraș. De la responsabilitățile astea mari cred că le-au crescut mușchii pe care i-au încordat reciproc vreme de trei ședințe. Când i-ați ales nu îi cunoșteați? Ehe, la această întrebare, ne temem că nu puteți da niciun răspuns. Până la urmă, bine că i-ați ales… că rămâneam naibii fără aleși. Așa că, acuma, asta e: ăștia sunt, cu ăștia defilăm… Și cu steagul pe care l-au ales pentru Câmpina, după atâta amar de vreme plină de miștouri amărâte. Și v-am mai spune ceva, dacă ne promiteți că n-o să vă enervați. Din punct de vedere heraldic, al elementelor componente ale steagului, toată lumea a fost unanim de acord că erau justificate imaginile de pe blazon: sonda în erupție, castelul Iuliei Hasdeu, soarele zâmbind călduros dintr-un colț. N-o să vă vină să credeți, supărarea cea mare și dureroasă era alegerea culorii fundalului pe care trona blazonul (stema orașului), a culorii de fond a drapelului. Cum să fie această culoare de fond: galben pai, crem sau albastru azur? 


Deși Câmpina are steag propriu încă din anul 2009 (aceeași stemă pe fundal alb), steag aprobat prin HCL nr. 63/ 2009, s-a întâmplat ca, în anul 2015, să apară Legea nr. 141 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii. Acest act normativ prevedea că o administrație locală poate stabili modelul de steag numai după ce au fost consultați cetățenii ei, după ce modelul ales de cetățeni este aprobat de Consiliul Local și, ulterior, de către Guvernul României.  Așa a ajuns în afara legii steagul Câmpinei din anul 2009. Policromia care a ucis armonia a apărut în toamna lui 2017, atunci când pe site-ul Primăriei Câmpina a fost publicat anunțul cu privire la lansarea, în dezbatere publică, a steagului localității. Erau prezentate trei modele, cu cele trei culori de fundal amintite mai sus, imaginea stemei și poziția ei fiind identice. Localnicii erau invitați să trimită în scris „sugestii, propuneri sau opinii cu valoare de recomandare”. Cum au apărut cele trei culori, nu știe nimeni din conducerea Primăriei, sau dacă știe, nu vrea să spună. Este drept, ca să fie o reală dezbatere publică, poporul câmpinean trebuia să aleagă dintre mai multe variante de culori. Din întâmplare sau dintr-o anumită întâmplare, au fost oferite, la alegere sau la o anumită alegere, culorile galben pai, crem și albastru azur. Însă curios a fost faptul că era scoasă din start culoarea albă. De parcă cele trei culori erau deja dedicate unui fabricant de profil (cu profilul cunoscut, dar numai de unii), care nu avea pe stoc și material pentru steaguri de culoare albă.
În ședința din ianuarie 2018 a legislativului municipal, după discuții și controverse de tot râsul, proiectul privind aprobarea modelului de steag al municipiului Câmpina a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței. În februarie 2018, consilierii PNL și PMP (alianța majoritară are 10 consilieri) au propus un fundal crem pentru drapel, însă consilierii PSD și ALDE au vrut fundalul albastru. În absența unui consilier PNL, numărarea voturilor a stabilit un scor egal, iar proiectul a căzut la vot. La ședința de la sfârșitul lunii martie 2018 au fost din nou discuții sterile asupra culorii de fond a steagului Câmpinei, discuții care ne-au adus aminte nouă, celor din presă, de copilărie și de alegerea echipelor înaintea unui meci de fotbal pe maidanul de la marginea orașului. De această dată, consilierii PNL și PMP au vrut un steag cu fundal galben, cei din PSD și ALDE alegând aceeași variantă de fundal albastru. Nici nu s-a mai trecut la vot, fiindcă scorul ar fi fost tot 9 la 9 (lipsea iarăși un consilier liberal), drept pentru care proiectul ar fi picat încă o dată. Ca să îi determine pe colegi să aleagă aceeași culoare, consilierul Elena Albu, președintele de ședință, a propus să fie supus votului vechiul drapel al orașului, cel din 2009, cu fundalul alb. „Pentru că este o culoare neutră din punct de vedere politic, pentru că simbolizează pacea, armonia, înţelegerea şi unirea, dar şi pentru că pe mine mă cheamă Albu, propun culoarea albă ca fundal pentru steag”, a fost propunerea ce a întrunit unanimitatea de voturi a celor care conduc destinele cetății Câmpina. A fost o unanimitate de voturi, dar și de fețe senine. Fără nicio umbră de încrâncenare pe fețele aleșilor. Dumnezeu să-i mai înțeleagă. Cel de Sus are puterea aceasta. Pentru că cel de jos, câmpineanul simplu, nu-i mai înțelege uneori chiar deloc.
Adrian BRAD 

Noi indicatori tehnico-economici pentru asfaltarea străzilor Calea Doftanei și Bobâlna

Pentru că asfaltarea străzilor Calea Doftanei și Bobâlna a tot fost tărăgănată și amânată ani în șir, documentele tehnice aferente acestor investiții au trebuit refăcute. E drept că modernizarea celor două străzi (acoperirea lor completă cu un nou covor asfaltic) depindea și de reușita programului european gestionat de Hidro Prahova, care ar fi trebuit să se finalizeze, acum trei ani, cu reabilitarea completă a sistemelor de apă-canal din Câmpina. Programul nu doar că reprezintă un eșec total, dar a fost blocat multă vreme din cauza neînțelegerilor dintre antreprenorul Cast (firma care a câștigat licitația lucrărilor) și operatorul regional de apă, Hidro Prahova. Și, ce este cel mai grav, nu se știe când vor putea fi reluate lucrările. 
Dacă amânarea asfaltării Căii Doftanei mai putea fi înțeleasă (din cauza lungimii acestei artere, investiția are o valoare foarte mare, evaluată la aproape 9 milioane de lei, în ianuarie 2018), pentru amânarea asfaltării străzii Bobâlna, o stradă mult mai scurtă, conducerea Primăriei Câmpina nu are nicio scuză, deoarece banii necesari puteau fi mult mai lesne alocați. La capitolul „Obiective de investiții” din bugetul local, fiecare dintre cele două străzi a primit, la începutul anului, câte un milion de lei, dar edilii sunt conștienți că asfaltarea Căii Doftanei nu este posibilă cu resurse bugetare proprii și trag nădejde într-o finanțare printr-un program guvernamental, cum este PNDL. De fapt, viceprimarul Adrian Pițigoi, într-un interviu acordat publicației noastre acum câteva săptămâni, a recunoscut cu franchețe că milionul alocat Căii Doftanei va trece, în timp, la Bobâlna, deoarece cu două milioane de lei această stradă ar putea fi complet reabilitată. Însă, așa cum veți vedea în cele ce urmează, nici aceste evaluări ale celor două investiții nu mai sunt de actualitate, pentru că la refacerea proiectelor tehnice au rezultat cifre mai puțin optimiste.


Conform noilor indicatori tehnico-economici, prezentați în două proiecte de hotărâre inițiate de primar, ce au fost supuse dezbaterii la ultima ședință a consilierilor municipali, asfaltarea Străzii Bobâlna ar costa acum 4,42 milioane lei, iar cea a Căii Doftanei, 12 milioane lei, sumele incluzând TVA. Investițiile se referă la reabilitarea carosabilului, dar și a trotuarelor. Vorbim, așadar, despre aproape 16,5 milioane de lei, sumă ce va scădea cu câteva milioane în urma licitației. În final, cheltuielile tot se vor ridica la 11-12 milioane de lei, adică mult peste valoarea tuturor investițiilor publice în infrastructura rutieră care sunt prevăzute a fi realizate în acest an cu bani de la bugetul local. 
Recent, primarul Horia Tiseanu a recunoscut în plenul Consiliului Local că cele două străzi arată jalnic, dar nu a mai pomenit nimic despre imposibilitatea realizării modernizării Căii Doftanei cu resurse proprii. Deși a fost întrebat de mai mulți consilieri, edilul-șef nu a putut să spună când este prevăzută începerea lucrărilor de canalizare de către Hidro Prahova, o chestiune determinantă pentru refacerea infrastructurii rutiere a Câmpinei, fiindcă abia după terminarea investițiilor companiei de apă se poate începe asfaltarea celor două străzi. „Avem și acordul celor de la Hidro pentru reabilitarea celor două străzi, și de aceea vă propun actualizarea documentației și indicatorilor tehnico-economici. La începutul anului, am prins în bugetul local niște sume modeste pentru aceste străzi, dar  vom vedea mai târziu dacă este cazul să le mărim, astfel încât să reușim să facem aceste lucrări”, le-a spus consilierilor municipali primarul Horia Tiseanu. 
Investițiile Hidro Prahova sunt departe de a fi terminate. Pe strada Bobâlna, nici în acest moment, nu sunt branșate la noua conductă-magistrală toate locuințele. De asemenea, tot pe Bobâlna mai trebuie realizate branșamentele la conducta de gaze care a fost înlocuită parțial de către Distrigaz. Investiția a fost sistată o perioadă, dar cei de la Distrigaz au promis că vor relua lucrările și le vor finaliza.
Adrian BRAD

De la turat motoare, la turnat betoane!

Motocicliștii de la HSBMF îndeplinesc un vis

Criticați și evitați, adesea, pentru pasiunile lor și stilul vestimentar,etichetați ca „donatori de organe“, „haoticii din trafic“ etc, câțiva motocliști din Câmpina ne oferă, încă o dată, o lecție despre cât greșim atunci când ne limităm la a judeca oamenii doar după aparențe.
Dincolo de pasiunea pentru motoare, pentru hainele din piele, pletele și tatuajele lor, muzica rock, aceste persoane sunt în viața de zi cu zi ingineri, IT-iști, directori de firme, agenți de vânzări, psihologi etc, dar, mai presus de toate, OAMENI cu mult suflet.   
Un gest demn de toată admirația ni l-au oferit, în acest week-end, câțiva motocicliști câmpineni, din Happy Street Brotherhood MF (HSBMF), care au „uitat“ de zilele lor libere și s-au mobilizat pentru a ajuta și cu munca fizică la reconstrucția unei case. 


Este vorba despre cea a Mariei Radea, din Comarnic.Femeia și-a pierdut locuința în decembrie 2016, în urma unui incendiu care i-a înghițit toată munca și agoniseala de-o viață. „Fioroșii“ n-au rămas indiferenți atunci când au aflat despre situația femeii și împreună cu Grupul de voluntariat „Pentru Tine!“ au „turat“ motoarele pentru a face ceva concret pentru ea și nu doar a o compătimi. Astfel, au început cu licitația „Cumpără un motociclist, îndeplinește un vis!“, acțiune în urma căreia au adunat peste 1000 de lei. Banii nu au fost mulți, dar au fost un prim pas în achiziția cimentului și a altor materiale de construcție.


Odată cumpărate, Radu Ionescu a sunat mobilizarea membrilor HSBMF, iar cei care au dorit și au putut spune prezent au muncit sâmbătă, la „făcut” betoane, la turnarea plăcii, tras la nivel și la mutarea BCA-urilor mai aproape de șantier.Un rol important l-a avut și Teo Delaport, reprezentant OZON Smart, care s-a implicat de la căutarea celor mai bune oferte de preț, până la munca fizică.De data aceasta, s-au alăturat și câțiva localnici și rude ale Mariei Radea. Pe lângă dorința de a face un bine, oamenii au socializat, au glumit, și-au refăcut forțele la o masă „câmpenească“ și s-au bucurat de reacția femeii, ale căror ajutoare în ridicarea noii case vin de unde se aștepta mai puțin. Primii au fost cei 26 de copii de la Școala Generală „B.P Hasdeu“ Câmpina, apoi, odată cu mediatizarea cazului, a început să vină sprijin financiar sau de altă natură și de la alți oameni de bine, pentru ca mobilizarea principală fizică, psihică și materială să fie de la o mână de motocicliști.


„Suntem deciși să mergem până la capăt cu acest caz. Nu este deloc ușor, am alergat și alerg cu proiectul pe la diverse firme pentru a obține sponsorizări. Unii au dat, alții ne-au promis. Pentru o casă luată de la O ai nevoie de multe. Acum, materialele de construcție sunt primordiale. Noi venim cu forță de muncă, dar și aici așteptăm «întăriri». O zi pe șantier face cât o săptămână la sala de forță, doar că accesul e aici gratuit… Merită să te implici în astfel de cazuri. O faci pentru tine, înainte de toate. După o zi de muncă, o zi care ne-a epuizat fizic, bucuria de pe fața femeii ne-a făcut să uităm de tot și să ne gândim la ce avem de făcut săptămâna viitoare“, ne-a mărturisit Radu Ionescu. 
Pentru materiale de construcție vor ajunge alți aproape 1000 de Euro, bani obținuți în cadrul Cercului de Donatori Ploiești, din toamnă, în cadrul căruia Grupul de voluntariat „Pentru Tine!“ a pledat și a câștigat cu și pentru cazul Mariei Radea din Comarnic. 
Cei care vor să se implice în acest caz, îl pot contacta pe Radu Ionescu, cel care se ocupă din toate punctele de vedere de acest proiect, la 0725339451.

Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Teo Delaport 

De la Centenar la... „ Şi se făcu întuneric”

  • Vineri, 13 aprilie, au avut loc în oraşul nostru două manifestări culturale interesante, care merită menţionate. La invitaţia Liceului Energetic şi la iniţiativa unui inimos grup format din profesoarele Eugenia Ghiţă şi Adriana Pîrvu Burloiu şi bibliotecar Silviana Mocanu, care activează la această unitate de învăţământ, istoricul Codruţ Constantinescu a expus prezentarea „Din mărturiile participanţilor şi contemporanilor la facerea României Mari”, în cadrul manifestărilor organizate de această instituţie cu ocazia Centenarului României Mari (1918-2018).  



Codruţ Constantinescu le-a prezentat liceenilor atât informaţii de context istoric, privind constituirea României Mari (bombardarea Bucureştiului, intrarea trupelor române în Transilvania, dezastrul de la Turtucaia, războiul din aer, luptele din 1917, prăbuşirea frontului rusesc, Pacea de la Bucureşti din 1918, triumfala intrare în Capitală a perechii regale din 1 decembrie 1918 etc.), cât şi experienţele personale ale câtorva contemporani mai puţin cunoscuţi de publicul de astăzi, care şi-au descris experienţele tulburătoare din perioada 1916-1918 în cărţi de memorii fascinante, editate sau reeditate în ultimii ani. Printre aceştia se numără Vasile Cancicov, Constanin Bacalbaşa, Grigore Procopiu, Marcel Fontaine, George Topîrceanu, ambasadorul Franţei, aliata României, la Bucureşti şi apoi Iaşi, contele de Saint-Aulaire, Ethel Greening Pantazzi sau chirurgul american J. Breckinridge Bayne. 
La finalul prezentării, Codruţ Constantinescu a oferit informaţii şi despre contribuţia judeţului Prahova la Războiul de Reîntregire, de la incendierea industriei petrolifere prahovene din toamna lui 1916, pentru a nu cădea în mâinile germanilor, până la vizitele mareşalului Macknesen şi a ultimului împărat german, Wilhelm al II-lea la Câmpina, distrugerea casei lui Grigorescu şi transformarea palatului lui Hasdeu în grajd pentru caii armatei germane. Poate că astfel de evenimente ar trebui reproduse la toate liceele din Câmpina, în speranţa că informaţia istorică brută ce le este predată elevilor de-a lungul orelor de istorie să fie îmbogăţită de experienţele unor oameni care au asistat şi chiar contribuit la Marea Unire din 1918.


  • În aceeaşi zi, de la ora 18.00, scriitorul de origine câmpineană Ciprian Măceşaru şi-a lansat pentru prima oară în oraşul nostru, în care a copilărit şi a trăit o parte din tinereţe, ultima sa carte,  „Şi se făcu întuneric” (Editura Next Page, 2018), în cadrul celei de-a doua ediţii a Seratelor Culturale Elstar, găzduită de către librăria cu acelaşi nume, în generosul şi cochetul spaţiu amenajat.  


Ciprian Măceşaru, încadrat de doi buni prieteni: Ştefan Ene şi Codruţ Constantinescu
În cartea sa, Ciprian Măceşaru  reuneşte mai multe nuvele dinamice, actuale şi pline de savoare, în care personajele principale caută ieşirea din situaţii aparent imposibile şi din care fiorul erotic este departe de a fi evacuat. Codruţ Constantinescu a prezentat şi celelalte cărţi scrise de Ciprian Măceşaru, care pe lângă faptul că este scriitor şi poet este şi artist  (muzician, grafician etc.), afirmând că stilul său narativ contondent şi plin de umor îi aduce aminte de cel al lui Sorin Stoica, un alt scriitor cu origini prahovene, născut la Băneşti, elev al Liceului „Nicolae Grigorescu”, cu care, de altfel, Ciprian Măceşaru a şi fost prieten. Se pare că revenirea acasă, şi din punct de vedere cultural, i-a priit lui Ciprian Măceşaru, acesta mărturisind audienţei că deja lucrează la o carte care are fundal câmpinean şi personaje locale, din tinereţea sa, ceea ce nu poate decât să ne bucure şi să ne facă să sperăm că volumul va fi lansat şi la Câmpina, eventual în faţa unei audienţe mult mai numeroase. 
La finalul evenimentului, Codruţ Constantinescu a menţionat o altă veste îmbucurătoare pentru generaţia de scriitori câmpineni născută în anii ’70, anume faptul că romanul „Câinele iubirii”, semnat de Sebastian Sifft, un alt scriitor născut şi crescut în Câmpina, a apărut recent la prestigioasa editură Humanitas.

CĂRŢI DIN BASARABIA. Alexei Mateevici, Versuri de la Mărăşeşti

Ediţie facsimilată

Îmi face plăcere să comentez, din nou cu admiraţie, o carte din Basarabia. Anume, eleganta carte a D-lui Vasile Malaneţchi, „Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de la Mărăşeşti al poetului Alexei Mateevici”, apărută la Editura Atelier din Chişinău, în condiţii grafice impecabile, în 2017. Anul Centenarului istoricei bătălii şi al trecerii în fiinţa celestă a poetului. Concepţia grafică, design şi prelucrarea computerisată a imaginilor: Alexandru Ermurache. Fotografii originale şi reproduceri fotografice: Nicolae Răileanu.


Alexei Mateevici s-a născut la 16/ 26 Martie 1888 în Căinari, Bender (Casă memorială din 1968), fiind primul copil al preotului Mihail Mateevici (de fel din Răceşti, Soroca, dintr’o familie de preoţi) şi al Nadejdei, fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşeni. In 1893 familia sa s’a mutat în satul „Zaim, inima Bugeacului” (A.M.; şi aici există o Casă memorială, din 1988). 

Alexei Mateevici (1915)
Din 1897, Alexei devine elev la Şcoala Duhovnicească din Chişinău, pe care a absolvit’o, în 1902, „cu privilegii”. Tot la Chişinău urmează Seminarul Teologic, 1902-1910, timp în care se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală, elev şi el aici, între 1904 şi 1908, şi intră în echipa redacţională a ziarului românesc „Basarabia”, iniţiat de Constantin Stere. Chiar din anul fondării, 1906 (foto). 

Chișinău, 1906. O parte din echipa redacțională a ziarului „Basarabia”.
În picioare, de la stânga la dreapta: Tudose Roman (poet),
Ștefan Usinevici, Gheorghe Racicovschi (om de serviciu),
Pan Halippa, N. Roșca (expeditor), Gheorghe Stârcea. 
Pe scaun: Theodor Inculeț, Alexe Mateevici, Sergiu Victor Cujbă,
Mihai Vântu, Ion Pelivan. (Sursa foto: www.timpul.md)

În „Basarabia”, Alexei Mateevici publică, în 1906, „Chestia preoţească” (nr. 34, din 20 Septembrie; sub preudonimul A. Mihailescu: „La 24 Iulie [a] anului mergător a încetat din viaţă preotul de loc Mihail Mateevici. Răposatul şi-a lăsat soţia cu patru copii nepuşi la cale. Peste vreo două săptămâni după înmormîntarea lui, văduva pleacă la Chişinău spre a-l ruga pe prea sfinţitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei [Malahie Mateevici din satul Feteşti, ţinutul Hotinului], un preot tînăr, cu familia mică”), „Lupta moldovenilor pentru drepturi” (nr. 49;  „numai având privirile întotdeauna îndreptate la deșteptare, ne vom deștepta”), „Ce ne trebue nouă?” (nr. 53; „să alegem așa moldoveni, care să ceară îndeplinirea nevoilor și trebuințelor noastre”), „Preoţimea şi poporul nostru” („preoții poporani sunt căpeteniile sufletești ale țăranilor. La noi, în Basarabia, nici într-o tagmă, care numără în rândurile sale pe moldoveni, nu s-a păstrat așa de bine iubirea către neam, limba și obiceiurile străbunilor, afară, bineînțeles, de țărani, ca în tagma duhovnicească. Și, afară iarăși de țărănime, nici una din celelalte tagme n-are atâți moldoveni ca aceeași tagmă duhovnicească”), traduceri din Cehov (nr. 36, 40, 42; pseudonim Alecu Mateescu), schiţa „Toamna” (nr.48, 49, 50), „Obiceiurile şi rânduelile nunţii la moldovenii basarabeni” (nr. 51, 53, 57; „în limbă și obiceiuri stau puterile unui norod. Și cu cât mai mult vom păstra și vom ține nestrămutată moștenirea strămoșilor, cu atât vom fi mai tari și mai voinici în lupta noastră pentru viață”) şi „Colindele Crăciunului” (nr. 58; „colinda, îndeobște, este ceva foarte frumos, ca și toate lucrurile minții moldoveanului nostru basarabean”) şi, în 1907, poesiile „În zarea anilor” (nr. 4), „Cântecul zorilor”, „Ţăranii”, „Eu cânt” (nr. 12, 14, 17) şi „Ţara”, şi articolele „Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr. 1; „Sfântul Vasile — Anul Nou — altă sărbătoare tot așa de mare ca și Crăciunul. Și iarăși se încep acele rândueli, fără care nu se petrece nici o sărbătoare dintre cele mai mari la moldovenii noștri. Anul Nou, mai înainte de toate, este sărbătoarea plugarului moldovean.”), „Unirea culturală” (nr. 6; „cea dintâi datorie și țintă a moldovenilor luminați este cea mai largă cultură națională. Și cel dintâi mijloc pentru îndeplinirea acestei datorii, pentru atingerea acestei ținte, este unirea culturală. În trecutul nostru, ba chiar și în vremea din față, noi nu știm nici cultură, nici unire”) şi „Din cântecele poporane ale Basarabiei„ (nr. 11). 
În 1908 face parte din grupul care a înfiinţat cercul DEŞTEPTAREA, împreună cu Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ştefan Ciobanu, Ştefan Berechet, Dimitrie Bogos şi alţii, care şi-au propus luminarea oamenilor, deşteptarea conştiinţei lor naţionale, lupta pentru desrobire şi pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul şi-a suspendat activitatea. În 1910 devine student la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit’o în 1914. Este timpul în care publică, în 1910 şi 1911, în  „Chişineovschie eparhial’nîe vedomosti”, studiul lingvistic „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi evoluţiei istorice a limbii moldoveneşti” (nr. 45, 49, 52 din 1910 şi nr.42 din 1911), precum şi articolele „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr. 9, 13, 14, din 1911), „Bocetele moldoveneşti de înmormîntare” (nr. 38, 39, 40, 41, tot din 1911) şi, în 1912, „Schiţă asupra tradiţiilor vieţii religioase moldoveneşti” (nr. 12, 13, 19, 22, 23). Iar în 1913, în revista „Luminătorul”, studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”. (nr. 8, 9, 10, 11) şi „Tipăriturile noastre bisericeşti”. 
Începe să-şi pregătească teza de licenţă asupra „Elementelor religioase ale folclorului moldovenesc” şi se adresează, la 10 Aprilie 1913, lui Ioan Bianu, Bibliotecarul Academiei Române, cu rugămintea de a-l „înzestra gratis cu edițiile Academiei Române folcloristice și privitoare la folclor, spre executarea cuvenită a acestei lucrări științifice. Cele mai necesare cărți sunt toate operele lui [Simion Florea] Marian, [Lazăr] Șăineanu, [Moses] Gaster, Densusianu și alți folcloriști, precum și „Analele Academiei Române”, cu articole corespunzătoare; asemenea culegerile de literatură poporană, apărute în Regat, peste munți sau în Bucovina. Pentru chestii generale mi-ar trebui și lucrările istorice ale lui A. D. Xenopol și B. P. Hasdeu, precum și „Etymologicum Magnum” al acestuia”. Atât Academia Română, cât şi Arthur Gorovei, îi trimit cărţile solicitate. Acestuia îi scrie iar, la 8 Mai 1913: „Colecția volumelor «Șezătorii» și cărțile d-voastră, trimise mie de d-ta, am primit-o acum vreo săptămână”. Şi  „mult m-ai îndatora, dacă mi-ai face cunoscute prin însemnare toate lucrările străine (franceze, germane și engleze, ba și ale noastre, afară de edițiile Academiei) despre folclorul românesc sau conținând paralele folcloristice din literaturile populare ale popoarelor romanice și germane. Călăuza unui folclorist, precum sunteți d-voastră, voi primi-o cu adâncă recunoștință. Mi-ar mai trebui o bibliografie exactă a lucrărilor dlui [Gustav] Weigand de valoare limbistică și filologică. Cred că mi-ai putea cel puțin arăta de unde pot s-o aștept”. Dar îi va fi acceptată altă temă, „Concepţia religioasă - filosofică a lui Fechner”, pe care o susţine „cu brio”, la 14 Iunie 1914.
După licenţă, solicită să predea Sf. Scriptură, Noul Testament, Omiletica şi Limba latină la Seminarul Teologic din Chişinău unde, la 22 Septembrie 1914, este numit provisoriu profesor de Limba greacă. La sfîrşitul anului şcolar, la 23 Iunie 1915, visitează Căuşenii, unde slujiseră bunicul său şi tatăl acestuia, Anastasie Neaga, şi găseşte străvechea biserică „uimitor de bine păstrată”. 1915 este şi anul în care, în Septembrie, este mobilizat şi devine preot militar în Galiţia, de unde va fi transferat, în Ianuarie-Februarie 1917, în brigada 71 de artilerie, dislocată pe linia Tecuci – Mărăşeşti. (Date preluate de la Vasile Malaneţchi, Vlada Afteni, Wikipedia, Wikisource, Iurie Colesnic, Irina Tutun, artline, Cer şi pământ).
Revoluţia din Februarie 1917 din Rusia şi abdicarea ţarului Nicolae al II-lea, frământările trupelor din interiorul ţării şi ale celor de pe teatrele de operaţii s-au resimţit şi în biografia lui Alexei Mateevici. Venit de pe frontul din România, el ia parte la Primul Congres al Studenţior Români din Basarabia, în care, la 20 Mai 1917, rosteşte „un discurs mobilizator adresat tinerilor săi compatrioţi” (Malaneţchi) şi la Congresul învăţătorilor din Basarabia, ţinut la Chişinău între 25–28 Mai 1917 (despre care am vorbit, comentând albumul „Basarabia în 1918”). Luând cuvîntul, Preotul-poet Alexei Mateevici a fost tranşant: „dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebue să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățămîntul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăesc, ci’și zic români. Așa trebue să facem și noi! (Aplauze)”. „Trebue să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii. Aceasta trebue să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă”. „Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră”. Într-o a doua intervenție, Alexei Mateevici a adăugat: „N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze)”. „Noi trebue să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!” (Cuvîntările în dacoromania.net).

Alexei Mateevici (primul din stânga) împreună cu un grup
de preoţi militari pe frontul românesc, iunie - iulie 1917.
Pleacă la Iaşi unde, prin intermediul fostului coleg de la Kiev, Ştefan Berechet, stă de vorbă cu Nicolae Iorga. Întâlnirea este relatată în scrisoarea din 4 Iunie, adresată familiei, marele savant dăruindu-i „o mulţime din operele sale”. La 18-19 Iunie „ţine prelegeri de istoria literaturii române la Cursurile organisate pentru învăţătorii moldoveni, la Chişinău, cu sprijinul Zemstvei Guberniale. În prima zi, la deschiderea cursurilor, prezintă în premieră poemul „Limba noastră” (Malaneţchi), scris special, în ajun. După publicarea poemului revine la Mărăşeşti, unde-şi alcătueşte culegerea manuscrisă Al. Mateevici, „Versuri”, 1917, Iunie, Mărăşeşti, (Moldova), a căreia ediţie facsimilată o comentez acum, referindu-mă întâi la manuscrisul însuşi.


Poetul începe cu foaia de titlu, nenumerotată: Al. Mateevici, „Versuri”, 1917, Iunie, Mărăşeşti, (Moldova), apoi transcrie poesiile şi, concomitent, numerotează şi primele trei file. Prima poesie este 1. „Limba noastră” (f. 1, [1v], 2, [2v]). Şi pentru că avem forma definitivă în faţă, o transcriu, ţinând cont de voinţa poetului: Limba noastră// La deschiderea cursurilor de învăţători moldoveni în Chişinău – 18 – VI – 1917. // Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Salbă scumpă cu odoare,/ Pe moşie revărsată.// Limba noastră-i foc, ce arde/ Într’un neam ce fără veste/ S’a trezit din somn de moarte,/ Ca viteazul din poveste.// Limba noastră-i numai cântec/ Doina dorurilor noastre,/ Roi de fulgere, ce spintec/ Nouri negri, zări albastre.// Limba noastră-i graiul pânii,/ Când de vânt se mişcă vara./ În rostirea ei bătrânii/ Cu sudori sfinţit’au ţara.// Limba noastră-i frunză verde/ Sbuciumul din codri veşnici,/ Nistrul lin, ce’n valuri pierde/ Ai luceferilor sfeşnici.// Limba noastră-s vechi izvoade/ Povestind din alte vremuri -/ Şi cetindu-le’nşirate -/ Te’nfiori adânc şi tremuri.// Limba noastră îi aleasă / Să rădice slavă’n ceruri, / Să ne spue’n hram ş’acasă/ Veşnicele adevăruri.// Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor Cazanii,/ Care-o plâng şi care-o cântă/ Pe la vatra lor ţăranii.// Înviaţi-vă dar graiul,/ Ruginit de multă vreme,/ Ştergeţi colbul, mucegaiul/ Al uitării’n care geme.// Strângeţi peatra lucitoare,/ Ce din soare se aprinde/ Şi-ţi avea în răvărsare/ Un potop nou de cuvinte,// Nu veţi plânge-atunci amaru,/ Că vi-i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic/ Graiul ţării noastre dragă.// Răsări-va o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Un şirag de peatră rară,/ Pe moşie răvărsată.// 17 Iunie 1917/ Chişinău/ Tipărit în N. 49 (249) al „Cuvîntului Moldovenesc” – 22 Iunie, anul 1917. (Doar două modificări. În strofa I, taie versul 3: „Un şirag de peatră rară”, şi scrie deasupra: „Salbă scumpă cu odoare”, ; iar în strofa IX, versul 3, scrie „colbul” , deasupra cuvîntului „slimul”, fără însă a-l mai tăia pe acesta din urmă. Din grabă.) Urmează „Zîna/ Poveste valahă”/ [de] M. Gorki, datată la sfîrşit: 27 Iunie 1917 / Mărăşeşti (f. 3 – singura numerotată, [3v, 4]). Apoi, „Zădarnic, artiste”/ [de] A.K.Tolstoi, datată la sf.: 29. Iunie 1917 / Mărăşeşti (Moldova) (f. [4–5v]); „Poetului” (Sonet)/ [de] A.S.Puşchin, datată la sf.: 30 Iunie 1817 (!; f. [6, 6v]); „Văd prăbuşirea...”/ Noaptea 5–6 Iulie 1917, datată şi la sf: Mărăşeşti/ Moldovei / 1917.  (f. [7, 7v]); „Cântec de leagăn”, datată la sf.: Mărăşeşti (Moldovei)/ 7 Iulie 1917 (f. [8, 8v]); „Nopţi de vară” (f. [9, 9v]); „Pietre vechi” (f. [9v–11v]); „Basarabenilor”/ Să ştiţi: de nu veţi ridica / Din sînul vostru un Proroc, / În voi viaţa va săca,/ Zădarnic soarta veţi ruga/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc/ Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.// Din chiag de lacrimi şi dureri,/ Din trăsnet de mânie sfântă/ Şi din nădejdi şi zbuciumări,/ Din năzuinţi şi frământări/ El trebui facla să-şi aprindă/ Şi’n el pe toţi să vă cuprindă.// [...] 10 Iulie 1917 / Mărăşeşti (f. [12–14]); „Frunza nucului/ Tatei” / [...] – Eu cu erbile poenei/ N’am nimic de împărţit/ Jale mi-i, că moldovenii/ Încă nu s’au înfrăţit// Vîntul şueră prin creste,/ Vine zburător prin văi/ Şi-mi şopteşte trista veste/ Din Bugeac, de la ai tăi.// – Doarme tata somnul morţii/ Şi bunei-s în mormânt/ Iar cei vii prin voea sorţii/ Duşi din cele locuri sînt. [...] 12 Iulie 1917/ Mărăşeşti / (Moldova) (f. [14v–16]); „Unora”/ Noi nu ne înţelegem: / Voi vreţi a noastră limbă/ S’o înnoiţi surpându-i temeiurile vechi,/ Şi noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă/ Vă pare totuşi cântec, sunându-vă’n urechi.// [...] 14 – VII – 1917 / Mărăşeşti (f. [16v–18v]); „La Noul Neamţ”/ („Clipe trăite”) (f. [19–21v); [Deasupra târgului Bârlad], datată la sf.: 15 – VII – 1917 (f. [22–23v]). 
Concomitent, pe spatele filei de titlu, poetul scrie şi „Sumarul”/ 1. Limba noastră/ 2. Zîna (M. Gorki)/ 3. Zădarnic, artistule (A. Tolstoi)/ 4. Poetului (Sonet de Puşkin)/ 5. Mărăşeştii [dar taie şi scrie dedesubt] Văd prăbuşirea.../ 6. Cântec de leagăn/ 7. Pietre vechi. Dar nu’l termină. În schimb, rescrie, cu mici modificări, pe prima filă de forzaţ – aceea de dinaintea filei de titlu – poesia „Cântec de leagăn”/ Stele’n Nistru, stele sus / Dormi: povestea mi ţ’am spus // Stele’n Nistru’mpădurit,/ Dormi, odorule iubit// Fie-ţi somnul uşurel/ Dragul mamii frumuşel// Te păzească îngeraşi/ Puiul mami drăgălaş// Ca să creşti un Moldovan/ Mândru, falnic Năzdrăvan// Să’nverzeşti ca un stejar/ Paza vechiului hotar// Sîţi lucească’n frunte-o stea/ Doar ne-a lumina şi ea// Şi cu codrul să te’ntreci/ Şi dumbrăvile să-i treci// Şi să-i baţi cărările/ Să ne sorbi durerile// Şi să treci la cela mal/ Ţara să ţi-o scoţi din hal - // De ocară apele/ Puiul mamii scape-le/ Să ne cânte zînele/ Răsunând fântânele,/ Să ne râdă zorile,/ Să ne’mbete florile// Stele’n Nistru’mpădurit/ Dormi: povestea s’a sfârşit.


Povestea vieţii Poetului. Dar aceea a carnetului, ajuns în final în colecţiile Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău, abia începea. D-l Malaneţchi ne-o spune, aplecându-se cu acribie asupra fiecărui muritor care s’a referit la el: Teodosia Mateevici – soţia Poetului, Acad. Ştefan Ciobanu, Prof. Petre V. Haneş, Preot Vasile Ţepordei, Prof. Leon T. Boga, George Dorul Dumitrescu, Victor Mateevici, arhivarul familiei, Florin Costinescu, prof. Nicolae P. Nitreanu, Ion Nuţă, Prof. Grigore Filip-Lupu şi istoricul literar Vladimir Chiriac. 


Ediţia este completată cu un „Album cu fotografii şi documente din arhiva familiei Mateevici”, din care reproduc câteva. Să ne reamintim că, la aniversarea Centenarului şi jumătate al naşterii lui B. P. Hasdeu, în Februarie 1988, la Chişinău, participanţii din sală s-au manifestat, spre final, pentru folosirea limbii române. Peste o lună, la Centenarul naşterii lui Alexei Mateevici, aceiaşi participanţi au cerut chiar de la deschidere să se vorbească în limba română, marcându-se astfel începutul public al redeşteptărei naţionale în Basarabia. 
Octavian Onea

Un alt medic important din Bucureşti se alătură echipei SanConfind

(P) Începând cu data de sâmbătă, 21 aprilie 2018, un alt medic iscusit din Bucureşti va lucra în cadrul Centrului Medical SanConfind. Este vorba despre medicul primar radiologie-imagistică medicală Cătălin Ignat, care îşi va desfăşura activitatea în Departamentul Imagistică Medicală SanConfind; pentru început, numai în fiecare zi de sâmbătă, între orele 9.00 şi 15.00.  
Cunoscut în lumea medicală din Capitală, în specialitatea sa, dl. doctor Cătălin Ivan a lucrat în multe spitale bucureştene (Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “ Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino”). În prezent, face parte din echipa medicală a Laboratorului de Imagistică al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. Înscrierile pentru o consultaţie la medicul Cătălin Ivan (ca, de altfel, pentru orice consultaţie medicală SanConfind), se pot face la numărul unic de call-center 0244.990.


- Domnule doctor, bine ați venit în echipa SanConfind. Pentru a vă face mai cunoscut câmpinenilor, vă rugăm să ne spuneți, la început, care sunt principalele repere din viața și profesia dvs.
- Multumesc pentru primire. Sunt născut într-un sat din judeţul Bacău, la începutul anului 1968. După studiile gimnaziale la Focşani, am absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, pentru ca apoi să studiez la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davilla” Bucureşti. Actualmente, sunt medic primar radiologie-imagistică cu competenţă în ecografie, tomografie computerizată şi senologie imagistică (senologia este specialitatea medicală care studiază afecţiunile sânului – n.red). Am lucrat în spitale din Bucureşti, începând încă din stagiatură, respectiv în Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino”. Acum lucrez în Laboratorul de Imagistică al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. Medicina am decis că va fi viitoarea mea profesie încă din liceu, de la Breaza. Imagistica medicală am ales-o la sfârşitul stagiaturii, după promovarea examenului de rezidenţiat.
- Ce ne puteţi spune în legătură cu primele dvs impresii despre Centrul Medical SanConfind, în general, și despre Departamentul Imagistică Medicală SanConfind, în special?
- Ca primă impresie, Centrul Medical SanConfind pare a se poziţiona drept cea mai modernă şi mai importantă unitate medicală privată din judeţul Prahova. Departamentul de imagistică medicală din spital, atât ca dotare, cât şi ca personal, cred că este cel mai important dintre toate departamentele de imagistică din judeţ.
- Dacă ar fi să faceţi succint o paralelă între imagistica medicală de acum 25 de ani și cea de astăzi, ce ne-aţi spune?
- Imagistica medicală, la momentul în care am început eu rezidenţiatul (în 1994, deci acum 24 de ani), se rezuma la multe investigaţii radiologice, puţine investigaţii ecografice şi foarte puţine investigaţii CT şi RMN. Exista, pe atunci, în Bucureşti, un singur aparat CT – la Spitalul Fundeni, şi un singur aparat RMN – la Spitalul Panduri. În 24 de ani, modul de investigare, dotarea, tipurile de aparate, posibilităţile de explorare s-au schimbat radical si această schimbare continuă, astfel că, aproximativ la fiecare cinci ani, apare o metodă imagistică nouă, un tip de aparat nou, o investigaţie nouă. Progresul imagisticii are la bază progresul calculatorului şi al sistemelor informatice. Posibilităţile de explorare sunt mult superioare faţă de acum 25 de ani. Aparatura este complet diferită până şi la radiologia clasică.
- Când și cum ar trebui un pacient să apeleze la o investigație de imagistică medicală? 
- Situaţiile în care un pacient are nevoie de o investigaţie imagistică diferă de la pacient la pacient, precum şi de la boală la boală. Investigaţiile imagistice medicale, în special cele care folosesc radiaţie X, se fac la recomandarea medicului clinician. Există investigaţii imagistice care se fac în scop diagnostic, dar există şi investigaţii imagistice care se fac în alte scopuri, ca de exemplu, screeningul. Pacienţii trebuie să apeleze la investigaţii imagistice atunci când într-adevar au nevoie, la recomandarea medicului clinician, iar stabilirea tipului de investigaţie potrivită pentru fiecare pacient trebuie să fie rezultatul discuţiei între medicul clinician şi medicul imagist.
- Multă vreme după apariția aparatului RMN, opinia cvasigenerală era că investigația RMN este ”regina imagisticii medicale”. Astăzi, tot mai mulți pacienți înțeleg că această percepție nu este corectă, că cea mai bună investigație de imagistică medicală este cea care se potrivește cel mai bine afecțiunii fiecărui pacient.
- Aşa cum am spus mai sus, investigaţia cea mai potrivită pentru depistarea unei afecţiuni este rezultatul discuţiei dintre medicul clinician şi medicul imagist. RMN este o investigaţie adecvată anumitor tipuri de afecţiuni, dar poate fi nepotrivită pentru diagnosticul altora. De exemplu, RMN poate să nu fie suficient de potrivită în diagnosticul anumitor afecţiuni ale aparatului digestiv.
- Este Centrul Medical SanConfind un spital cu adevărat european, în care actul medical se realizează la standarde înalte de calitate, aceleași întâlnite la marile spitale private din București și Brașov? 
- Centrul Medical SanConfind pare a fi spitalul cu cea mai bună dinamică de dezvoltare din tot judeţul Prahova, în ultimii ani. Într-adevăr, calitatea actului medical SanConfind poate fi comparată cu cea întâlnită în marile spitale private din Bucureşti şi Braşov.